11 Decembrie, 2016

Participă şi tu la evenimentele Train Your Brain! (P)

În data de 27 martie, Train Your Brain va organiza evenimentul „Tehnici şi strategii de PR şi comunicare pentru companii mici, mijlocii şi start-up”. Acesta va avea loc la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56, Bucureşti, între orele 10.00 – 16.30.

Obiectivele cursului:

Să înţelegeţi care este rolul comunicării pentru dezvoltarea afacerii.

Să puteţi concepe o strategie de relaţii publice şi să alegeţi tactici eficiente pentru implementarea ei, să comunicaţi eficient cu media şi cu publicul ţintă al companiei.

Speaker în cadrul evenimentului este George Carpov.

George Carpov, consultant comunicare şi PR, are peste 10 ani de experienţă în comunicare, atât în agenţii specializate din România, cât şi în companii multinaţionale.

În calitate de consultant, a coordonat comunicarea strategică pentru clienţi importanţi din diverse domenii, precum energie, transporturi, auto, real-estate, IT&C, sănătate etc. Este specializat în comunicare corporativă şi de brand, relaţii cu media şi managementul evenimentelor.

Pentru a vedea agenda evenimentului, detaliile privind înscrierea şi taxa de participare, accesaţi: http://www.trainyourbrain.ro/20140327_tehnici_strategii_pr_comunicare.html

Un alt eveniment organizat de Train Your Brain, „Tehnici de vânzare la telefon”, va avea loc în data de 28 martie. Trainingul este dedicat managerilor şi echipelor de telesales.

Evenimentul se desfăşoară la Grand Hotel Continental, Calea Victoriei nr. 56, Bucureşti, în data de 28 martie 2014, între orele 10.00 – 17.00.

Speaker în cadrul evenimentului va fi Valentin Hanga, Sales Senior trainer.

Pentru a vedea agenda evenimentului, detaliile privind înscrierea şi taxa de participare, accesaţi: http://www.trainyourbrain.ro/20140328_tehnici_telesale.html

LegeStart.ro este partener oficial al Train Your Brain.

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu