9 Decembrie, 2016

Participă la Tax & Finance Forum şi vei avea acces gratuit la Lege5 Online!

În perioada 15-16 mai, la Hotelul Radisson Blu din Bucureşti va avea loc “Tax & Finance Forum”.

Indaco Systems este partener media al evenimentului organizat de Business Mark.

“Tax & Finance Forum” este un bun prilej de analiză şi dezbatere a fiscalităţii din România, la acesta urmând să se reunească reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai celor mai mari companii de consultanţă şi experţi financiari, factori de decizie din departamentele financiar-contabile din cele mai importante companii prezente pe piaţa românească.

Participanţii la “Tax & Finance Forum” vor primi vouchere pentru acces gratuit timp de 30 de zile la serviciul de documentare legislativă Lege5 Online.

În prima zi a evenimentului vor fi abordate subiecte precum fiscalitatea în România şi impactul asupra mediului de afaceri, aşteptările investitorilor de la autorităţi din punct de vedere fiscal, principalele avantaje pe care le oferă ţara noastră investitorilor, aspecte privind stabilitatea legislaţiei fiscale româneşti sau optimizarea procesului de rambursare a taxelor şi impozitelor. Iar în a doua zi se vor aborda subiecte precum planificarea preţurilor de transfer şi impactul asupra mediului de afaceri, inspecţia fiscală sau litigiile fiscale.

Printre invitaţii evenimentului se vor număra Dan Manolescu (secretar de stat, Ministerul Finanţelor), Gelu Ştefan Diaconu (Preşedinte, ANAF), Ionuţ Dumitru (Preşedinte, Consiliul Fiscal) şi Georgeta Petre (Director, Direcţia de reglementări contabile, Ministerul Finanţelor).

Despre autor  ⁄ Redacţia

Materialele semnate de redacţia LegeStart reprezintă un efort comun de vă oferi informaţii de interes general din multiple domenii, strânse de echipă sau prezentate de partenerii noştri.

Fara comentarii

Scrie un comentariu