6 Decembrie, 2016

Parlamentul European: Acces mai rapid la medicamente mai ieftine

Miercuri, deputații europeni au votat un proiect legislativ conform căruia pacienții ar trebui să aibă acces mai rapid la medicamente generice mai ieftine. Măsurile propuse vor obliga autoritățile să respecte noi termene și cerințe de transparență privind stabilirea prețurilor și rambursarea.

“Este inacceptabil faptul că întârzierile în stabilirea prețurilor și a termenelor de rambursare pentru medicamente poate depăși, uneori, 700 de zile. Sunt convinsă că practici corecte pe piața noastră farmaceutică ar fi atât în beneficiul pacienților, cât  și al sistemelor naționale de asistență medicală”, a declarat Antonyia Parvanova (ALDE, BG), raportoare pentru acest proiect. Ea va negocia acum un acord cu miniștrii UE. Textul a fost adoptat cu 559 voturi pentru, 54 împotrivă și 72 abțineri.

Timpul înseamnă bani

Deputații europeni propun o limită de 60 de zile pentru deciziile cu privire la stabilirea prețurilor și la rambursarea pentru medicamente generice, astfel încât să fie disponibile mai repede, iar pacienții și sistemele de asigurări sociale să poată economisi bani. Deciziile privind noile medicamente vor respecta termenul actual de 180 zile.

Potrivit Comisiei Europene, produsele generice sunt, în medie, cu 40% mai ieftine decât medicamentele originale de marcă, după ce au fost disponibile pe piață timp doi ani. Un studiu a arătat mijloacele folosite de companii pentru a prelungi perioada de comercializare exclusivă a medicamentelor lor, fără concurență din partea medicamentelor generice.

Publicarea informațiilor

Autoritățile din statele membre ar trebui să facă publice numele experților și ale membrilor lor, precum și declarațiile lor de interese, pentru a asigura transparența și integritatea procesului lor decizional, susține Parlamentul European. Autoritățile ar trebui să fie obligate să publice, cel puțin o dată pe an, lista medicamentelor care intră sub incidența sistemului public de asigurări de sănătate, precum și prețurile lor.

Sursa: PE

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu