8 Decembrie, 2016

Paradoxurile indexărilor şi ale majorărilor impozitelor şi taxelor locale

* Reguli generale

Regula generală a majorării impozitelor şi taxelor locale: majorarea impozitelor şi taxelor locale, care se aprobă prin hotărâre a consiliului local, are aplicabilitate numai pentru un an de zile, modifică numai baza de impozitare şi numai pe anul pe care s-a aprobat, după care aceasta (majorarea) nu mai are aplicabilitate în următorii ani.

Regula generală a indexării impozitelor şi taxelor locale: indexarea impozitelor şi taxelor locale, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului (hotărâre care are aplicabilitate numai pentru 3 ani de zile), modifică numai baza de impozitate, dar pentru totdeauna, nu numai pe perioada celor 3 ani pentru care s-a emis şi pe care a avut aplicabilitate hotărârea respectivă.

* Paradoxurile indexărilor şi ale majorărilor impozitelor şi taxelor locale.

Pentru a se înţelege cât mai corect şi pe deplin „paradoxurile indexărilor şi ale majorărilor impozitelor şi taxelor locale”, vom porni de la următorul caz real:

Caz 1. Persoana fizică „N” a cumpărat în anul 2008, în oraşul Craiova, un apartament la preţul de 200.000 de lei.

În Nota de fundamentare la Hotărârii Guvernului nr. 956 din 19 august 2009 privind nivelurile pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale şi alte taxe asimilate acestora, precum şi amenzile aplicabile începând cu anul fiscal 2010, publicată în Monitorul Oficial  nr. 633 din 24 septembrie 2009, se prevede un nivel al indexării de 20,49% pentru anii 2010, 2011 şi 2012.

Începând cu 1 ianuarie 2010, baza de impozitare a acestui imobil (apartament), rezultată prin aplicarea H.G. nr. 956/2009, este de 200.000 + 200.000 x 20,49% = 200.000 + 40.900 = 240.900 de lei.

În anul 2012 Guvernul a stabilit, pentru anii 2013, 2014 şi 2015 un nivel al indexării de 16,5%.

Începând cu 1 ianuarie 2013, baza de impozitare a acestui apartament, rezultată prin aplicarea indexării de 16,5%, este de 240.900 + 240.900 x 16,5% = 240.900 + 39.748,50 = 280.648,50 de lei.

Efectiv, pe piaţa imobiliară, din cauza actualei crize, preţul de piaţă al acestui apartament este da 80.000 de lei. Este un fapt cunoscut că, din cauza actualei crize, preţul imobilelor (terenuri şi/sau construcţii) au scăzut chiar la 20% (deci nu cu 20%), faţă de preţul acestora din anul 2008.

Deci, în timp ce preţul de piaţă al imobilelor (terenuri şi/sau construcţii) a scăzut continuu şi foarte mult din anul 2009 şi până în anul 2013, valorile impozabile ale acestora au evoluat invers, adică au crescut continuu şi destul de mult.

Efectiv s-a ajuns ca valorile impozabile ale unor imobile să fie de până la 8 – 10 ori mai mari decât preţul de piaţă real al acestora.

În acest caz real, valoarea impozabilă a acestui apartament, de 280.648,50 de lei, faţă de preţul de piaţă al acestuia, da 80.000 de lei, este de 280.648,50 : 80.000 = 3,51 de ori mai mare.

Prin Codul fiscal, „Art. 251. Calculul impozitului pentru persoane fizice”, alin. (1), se prevede că „În cazul persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea cotei de impozitare de 0,1% la valoarea impozabilă a clădirii”.

La valoarea impozabilă a acestui apartament, de 280.648,50 de lei, impozitul datorat, în anul 2013, este de 280.648,50 de lei x 0,1% = 280,65 de lei.

La preţul de piaţă al acestui apartament, de 80.000 de lei, impozitul datorat, în anul 2013, ar fi de 80.000 de lei x 0,1% = 80,00 de lei, deci de 280,65 : 80 = 3,51 de ori mai mic.

Efectiv şi în mod real, acest contribuabil plăteşte un impozit pe clădiri de 3,51 de ori mai mare (sau cu 351% mai mult) decât impozitul real, care este dat de preţul de piaţă al apartamentului respectiv.

Aceasta este situaţia reală cu impozitele pe clădiri plătite de (aproape) toate persoanelor fizice şi juridice.

* Paradoxurile aberantelor valori notariale minime de catalog şi ale valorilor impozabile

Preţul de cumpărare al apartamentului din exemplul de mai sus, de 200.000 de lei, constituie şi „preţul minim de pornire” în stabilirea „valorilor notariale minime de catalog”, stabilite de camera notarilor publici şi avizate de organele fiscale din fiecare judeţ.

Aceste aberante „valori notariale minime de catalog”, care ajung şi chiar depăşesc în unele cazuri „valoarea impozabilă” din evidenţa organelor fiscale din anul vânzării – cumpărării imobilului, de 280.648,50 de lei în acest caz, constituie baza de calcul atât pentru stabilirea taxelor notariale, cadastrale etc. cât şi pentru calculul impozitului pe veniturile persoanelor fizice obţinute din vânzarea de terenuri şi de construcţii.

În perioada actualei crize, aplicarea unor asemenea „valori impozabile” şi a unor asemenea „valori notariale minime de catalog”, constituie, efectiv şi în mod real, un adevărat act de jefuire a onestului cetăţean.

Pentru a se înţelege şi mai bine acest aspect, se prezintă şi următorul caz:

Caz 2. În luna ianuarie 2013, cetăţeanul „N” vinde apartamentul respectiv la preţul efectiv al pieţii de la data vânzării, de 80.000 de lei.

La notariat s-a legalizat actul de vânzare-cumpărare al terenului respectiv la preţul pieţei, de 80.000 lei, dar taxele notariale s-au calculat efectiv din 200.000 lei întrucât notariatele şi-au stabilit ca regulă generală că tranzacţiile imobiliare nu se pot efectua la un preţ mai mic decât:

- preţul minim de catalog în care se încadrează terenul respectiv;

- preţul la care s-a făcut ultima tranzacţionare, de 200.000 lei în acest exemplu.

De reţinut că, în cazul acestei tranzacţii, şi impozitul, care are aceiaşi bază de calcul ca şi taxa notarială, s-a calculat tot din preţul de 200.000 lei, respectiv din preţul cu care dl. „N” a cumpărat apartamentul respectiv, şi nu din preţul de 80.000 de lei cu care s-a vândut efectiv şi în mod real.

Efectiv, ne aflăm în faţa unor aberante preţuri de monopol, notariale şi fiscale, admise şi prin art. 771 alin (4) şi alin. (5) din Codul fiscal, în contradicţie totală cu realităţile pieţei şi ale vieţii.

În acest caz, atât vânzătorul, cât şi cumpărătorul au fost obligaţi să plătească taxe notariale şi impozit dintr-un preţ aberant, dintr-un preţ ireal, fictiv, care include şi o pierdere reală de 120.000 de lei = 200.000 de lei preţ de cumpărare – 80.000 de lei preţ de vânzare.

Aceste aberante „valori notariale de monopol” şi „valori impozabile”, pe care cetăţeanul nu are cum să le evite, pe care este obligat să le plătească pentru orice act de vânzare – cumpărare cu bunuri din patrimoniul personal, au ca efect:

- diminuarea substanţială a veniturilor persoanelor respective, şi

- îmbogăţirea exorbitantă, fără muncă, a patronilor acestor organizaţii de tip monopol, numite „servicii private de interes public”, precum cabinetele notariale, de cadastru, de avocaţi, de arhitecţi, de proiectanţi, adică de „servicii-condiţie cu tarife de monopol”, de servicii de la care trebuie să obţii un document, un aviz, o semnătură, o ştampilă pentru a putea să îţi rezolvi o problemă cât de mică.

* Argumentele în baza cărora se impune ca, prin lege, să se prevadă că atât „indexarea impozitelor şi taxelor locale”, cât şi stabilirea „valorilor notariale  minime de catalog” au aplicabilitate numai în cazul în care sunt aprobate  de fiecare consiliu local, pentru imobilele impozabile din raza sa teritorială.

Aprobarea, de fiecare consiliu local, pentru imobilele impozabile din raza sa teritorială, a „valorilor notariale minime de catalog”, se justifică (şi ca o necesitate) cel puţin din următoarele argumente:

- pentru a stopa, a modera şi a controla aroganţa şi abuzurile care se fac prin stabilirea unor „valori notariale minime de catalog” care sunt excesiv de mari faţă de preţul de piaţă efectiv al imobilelor (clădiri şi/sau terenuri) din locul şi din data tranzacţionării acestora.

- pentru a aplica prevederile din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată de România prin „Legea nr. 199 din 17 noiembrie 1997 pentru ratificarea Cartei europene a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg pe 15 octombrie 1985”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 331 din 26 noiembrie 1997.

Fără a intra în amănunte, sunt de reţinut fie şi numai următoarele prevederi din Cartea europeană a autonomiei locale.

Din art. 3 rezultă dreptul autorităţilor administraţiei publice locale de a gestiona, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, treburilor publice ale respectivei comunităţi.

Din „Art. 4. Întinderea autonomiei locale” rezultă:

- atribuirea de competenţe autorităţilor administraţiei publice locale, în scopuri specifice şi în interesul populaţiei locale.

- autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să le fie recunoscută capacitatea deplină de a-şi exercita iniţiativa şi de a gestiona, în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, treburilor publice ale respectivei comunităţi.

- gestionarea materiei impozabile din raza teritorială a fiecărei consiliu local şi atribuirea unei responsabilităţi către o altă autoritate trebuie să se facă ţinând seama de interesul propriu al consiliului local şi al populaţiei respectivei comunităţi.

- Competenţele atribuite autorităţilor administraţiei publice locale trebuie să fie, în mod normal, depline şi exclusive.

- prin alin. (5) al art. 4 se prevede clar, precis şi la modul imperativ că, în cazul delegării, prin lege, a unor competenţe către o autoritate centrală sau regională, autorităţile administraţiei publice locale trebuie să beneficieze de libertatea de a adapta/aproba măsurile stabilite de acea autoritate (precum stabilirea „valorilor notariale minime de catalog”) la condiţiile locale, în interesul propriu al consiliului local şi al populaţiei respectivei comunităţi.

- autorităţile administraţiei publice locale trebuie să fie consultate, în timp util şi în mod adecvat, în cursul procesului de planificare şi de luare a deciziilor, în toate chestiunile care le privesc în mod direct (aşa cum este şi stabilirea „valorilor notariale minime de catalog”).

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu