3 Decembrie, 2016

Paradoxuri în stabilirea termenului de la care începe executarea silită a creanţelor fiscale, faţă de termenul de la care începe prescripţia (III)

Nota redacţiei: Prima parte a acestui subiect poate fi citită AICI, iar partea a doua poate fi citită AICI.

V. Ce spun Reglementările U.E. în legătură cu (1) data de la care începe prescripţia, şi (2) cu durata pe care se poate întinde prescripţia

1. În legătură cu data de la care începe prescripţia (1) faţă de data de la care creanţa fiscală este trecută la „restanţe la plată” (respectiv de data de la care creanţa fiscală este exigibilă la plată), şi (2) faţă de la data de la care începe executarea silită.

Aşa după cum am mai arătat, în baza actualelor prevederi legale din ţara noastră, faţă de data de la care începe executarea silită, prescripţia începe după o perioadă  de timp de până la un an, 10 luni şi 4 zile.

Asemenea reglementări, prin care se exclude de la prescripţie o perioadă  de timp destul de mare, de până la un an, 10 luni şi 4 zile, pe care se aplică executarea silită, nu numai că nu se întâlnesc în legislaţia Uniunii Europene (U.E.), dar sunt considerate cu adevărat iraţionale, de neadmis.

Spun aceasta având în vedere în vedere prevederile cu privire la prescripţie din principalele reglementări ale U.E., redate în Anexa nr. 5.2.

În articolul subsemnatului, intitulat „Reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie”, sunt prezentate principalele prevederi cu privire la prescripţie din legislaţia U.E. prin care se precizează data de la care începe prescripţia (1) faţă de data de la care creanţa fiscală este trecută la „restanţe la plată” (respectiv de la data de la care creanţa fiscală este exigibilă la plată), şi (2) faţă de data de la care începe executarea silită.

Câteva exemple sunt edificatoare în acest sens.

1.1
. Regulamentul (CEE) nr. 2.988/74 al Consiliului din 26 noiembrie 1974 privind termenele de prescripţie a acţiunilor şi a aplicării sancţiunilor conform normelor Comunităţii Economice Europene privind transporturile şi concurenţa (JO L 319, 29.11.1974, p. 1).

„Art. 1. Termenele de prescripţie a acţiunilor

[…](2) Termenul începe să curgă de la data la care s-a comis încălcarea. Cu toate acestea, în cazul în care continuă încălcarea reglementărilor sau în cazul unor încălcări repetate, termenul de prescripţie începe să curgă din ziua în care a încetat încălcarea.”

1.2
. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene

„Art. 3. (1) Termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripţie curge din ziua în care încetează săvârşirea abaterii respective. În ceea ce priveşte programele multianuale, termenul de prescripţie trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.[…]”

1.3
. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat (Text cu relevanţă pentru SEE).

„Art. 25. Termenele de prescripţie pentru aplicarea de sancţiuni

[…](2) Prescripţia curge din ziua în care se comite încălcarea. Totuşi, în cazul unor încălcări continue sau repetate, timpul se calculează din ziua încetării încălcării.[…]”

1.4
. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 478/2007 din 23 aprilie 2007 de modificare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2.342/2002 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.

„[…](10) În ceea ce priveşte recuperarea datoriilor, având în vedere termenul general de cinci ani stabilit în regulamentul financiar pentru prescrierea datoriilor şi creanţelor Comunităţii, este necesar să se specifice regulile privind data de începere şi motivele întreruperii acestui termen de prescripţie, atât pentru instituţii, cât şi pentru terţii care au o creanţă exigibilă faţă de instituţii.

40. Se introduce următorul articol 85b:

„Art. 85b. Norme în materie de termene de prescripţie

(Articolul 73a din regulamentul financiar)

(1) Termenul de prescripţie pentru creanţele Comunităţilor faţă de terţi începe să curgă la expirarea termenului-limită comunicat debitorului în nota de debit, astfel cum se prevede la articolul 78 alineatul (3) litera (b).

Termenul de prescripţie pentru creanţele terţilor faţă de Comunităţi începe să curgă la data la care este exigibilă plata creanţei terţului în cauză, în conformitate cu angajamentul juridic corespunzător.[…]”

1.5
. Regulamentul (CE) nr. 658/2007 din 14 iunie 2007 privind penalităţile financiare pentru încălcarea anumitor obligaţii în legătură cu autorizaţiile de comercializare acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului

„Art. 25. Termene de prescripţie privind impunerea penalităţilor financiare

(1) Dreptul Comisiei de a adopta o decizie de impunere a unei penalităţi financiare în temeiul articolului 16 expiră după cinci ani.

În cazul penalităţilor financiare prevăzute la articolul 19, dreptul Comisiei de a adopta o decizie de impunere a unei penalităţi de acest fel expiră după trei ani.

Termenul începe să curgă
din ziua comiterii încălcării legislaţiei. Cu toate acestea, în cazul încălcărilor continue sau repetate, termenul începe să curgă din ziua în care încetează încălcarea.[…]”

2
. În legătură cu durata pe care se poate întinde prescripţia.

Aşa după cum am mai arătat, cu toate că prin legislaţia în vigoare din ţara noastră se prevede clar, precis şi la modul imperativ că termenul de prescripţie este de 5 ani, în realitate perioada de executare silită a contribuabililor este … eternă, nu numai până la moartea acestora, ci chiar şi după aceea, prin urmărirea, spre executare silită, a averii rămase de la aceştia, adică prin transferarea aplicării măsurilor de executare silită şi asupra urmaşilor moştenitori care au acceptat succesiunea averii contribuabililor decedaţi.

Asemenea reglementări, prin care se admite aplicarea executării silite pe o perioadă … eternă, la infinit, nu numai că nu se întâlnesc în legislaţia Uniunii Europene (U.E.), dar sunt considerate cu adevărat iraţionale, de neadmis.

Spun aceasta având în vedere în vedere prevederile cu privire la prescripţie din principalele reglementări ale U.E., redate în Anexa nr. 5.2.

În articolul subsemnatului, intitulat „Reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie”, sunt prezentate principalele prevederi cu privire la prescripţie din legislaţia U.E. prin care se precizează, ca principiu general, faptul că „termenul de prescripţie expiră cel târziu la data la care s-a scurs o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie, fără ca în această perioadă Comisia să fi aplicat o amendă sau o sancţiune[…]”

Câteva exemple sunt edificatoare în acest sens.

2.1
. Regulamentul (CEE) nr. 2.988/74 al Consiliului din 26 noiembrie 1974 privind termenele de prescripţie a acţiunilor şi a aplicării sancţiunilor conform normelor Comunităţii Economice Europene privind transporturile şi concurenţa (JO L 319, 29.11.1974, p. 1).

„Art. 2. Întreruperea termenului de prescripţie a acţiunilor

[…](3) Termenul de prescripţie începe să curgă din nou după fiecare întrerupere. Cu toate acestea, termenul de prescripţie expiră cel târziu la data la care s-a scurs o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie, fără ca în această perioadă Comisia să fi aplicat o amendă sau o sancţiune, perioada respectivă se prelungeşte cu perioada în care termenul de prescripţie este suspendat conform articolului 3.[…]”

2.2
. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

„Art. 3. (1) Termenul de prescripţie a acţiunii este de patru ani de la săvârşirea abaterii menţionate la articolul 1 alineatul (1). Cu toate acestea, normele sectoriale pot să prevadă un termen mai scurt, care nu poate fi însă mai mic de trei ani.

În cazul unor abateri continue sau repetate, termenul de prescripţie curge din ziua în care încetează săvârşirea abaterii respective. În ceea ce priveşte programele multianuale, termenul de prescripţie trebuie, oricum, să curgă până la finalizarea programului.

Termenul de prescripţie este întrerupt de orice act al unei autorităţi competente, adus la cunoştinţa persoanei în cauză, cu privire la cercetarea sau urmărirea în justiţie a abaterii respective. Termenul de prescripţie începe să curgă din nou după fiecare act de întrerupere.

Cu toate acestea, prescripţia devine efectivă cel mai târziu la data la care expiră o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie, fără ca autoritatea competentă să fi impus o sancţiune, cu excepţia cazului în care acţiunea administrativă este suspendată în conformitate cu articolul 6 alineatul (1).[…]”

2.3
. Regulamentul (CE) nr. 658/2007 din 14 iunie 2007 privind penalităţile financiare pentru încălcarea anumitor obligaţii în legătură cu autorizaţiile de comercializare acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului

„Art. 25. Termene de prescripţie privind impunerea penalităţilor financiare

[…](3) Fiecare întrerupere face ca termenul să fie reluat. Cu toate acestea, termenul de prescripţie expiră nu mai târziu de ziua în care s-a încheiat o perioadă egală cu dublul termenului de prescripţie şi în care Comisia nu a impus o penalitate financiară. Termenul se extinde cu numărul de zile în care prescripţia este suspendată, în temeiul alineatului (4).[…].”


VI. „Scăpări” ale Codului de procedură fiscală în reglementarea executării silite a „defuncţilor contribuabili rău platnici”

Codul de procedură fiscală are o serioasă scăpare în ceea ce priveşte măsurile de executare silită care trebuie aplicare contribuabililor pentru recuperarea obligaţiilor fiscale datorate de aceştia.

Spun acest lucru având în vedere următoarele:

1) mai sunt încă şi contribuabili datornici faţă de stat dar care deţin „aur şi/sau argint corporal”, fie „în gură” (din lucrări dentare, precum coroane, punţi), fie purtat sub formă de verighete, inele, cercei, brăţări, lănţişoare etc.;

2) prin Codul de procedură fiscală ar trebui să se prevadă că, în cazul în care asemenea contribuabili decedează, „cu datorii fiscale” şi „cu aur şi/sau argint corporal”, aceştia să nu poată fi îngropaţi până nu li se aplică măsurile de executare silită:

(2.1) de extragere, din gura „defunctului contribuabil rău platnic”, a „aurului şi/sau a argintului dentar”, şi

(2.2) de recuperare a „aurului şi/sau a argintului corporal”, existent la acesta sub formă de verighete, inele, cercei, brăţări, lănţişoare etc.


VII. CONCLUZII

Sunt adevărate acte de înşelăciune, de furt ale contribuabililor:

1.
De a nu include la prescripţie durate de timp de până la un an, 10 luni şi 4 zile, faţă de la data de la care începe executarea silită prin care se aplică numeroase şi deosebit de mari sancţiuni (a se vedea mai jos Anexa nr. 3.1), precum: se calculează majorări; se percep penalităţi; se aplică amenzi; se trece la executarea silită; se întocmesc sesizări penale (după 30 de zile de întârziere la plată); se aplică şi alte sancţiuni prevăzute de lege.

2.
De a stabilit prin lege că termenul de prescripţie este de 5 ani, dar în realitate executarea silită a contribuabililor este … eternă, nu numai până la moartea acestora, ci chiar şi după aceea, prin urmărirea, spre executare silită, a averii rămase de la aceştia, adică prin transferarea aplicării măsurilor de executare silită şi asupra urmaşilor moştenitori care au acceptat succesiunea averii contribuabililor decedaţi.

3
. Din prevederile legale de mai sus se mai poate trage şi o altă concluzie: cât de blamat a fost şi este regimul trecut „de dictatură”, legislaţia din timpul acestuia, în materie de prescripţie (respectiv Decretul nr. 167/1958), care au avut aplicabilitate aproape 55 de ani, dintre care 22 după anul 1989), se dovedeşte că a fost cu adevărat raţională, clară şi precisă în interpretare şi aplicare, incomparabil mai bună decât cea elaborată de actualul aşa-zis (antonim) „stat al bunăstării şi al protecţiei sociale”.

Aşa după cum se constată cu uşurinţă şi din celelalte 8-10 articole publicate de subsemnatul în ultimul timp pe probleme de prescripţie, legislaţia în materie (de prescripţie) conţine numeroase şi grave neajunsuri, toate în prejudiciul contribuabililor.

Între aceste reglementări aş mai enumera şi „Hotărârea Guvernului nr. 1.050/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”.

Cu toate că O.G. nr. 92/2003 (1) a suferit sute de modificări, (2) a fost republicată de 3 ori, şi (3) a fost supusă renumerotări (de mai multe ori) a articolelor sale, Normele metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin H.G. nr. 1.050/2004, nu au fost actualizate şi nu au fost republicate niciodată, fapt pentru care aceste Norme: (1) mai mult rău fac decât bine, dacă mai sunt folosite; (2) nu mai sunt utilizate, de către subsemnatul, în elaborarea materialelor; (3) consider că nu mai trebuie folosite.

Exemplu 1
.

În forma în vigoare în prezent a O.G. nr. 92/2003, „Titlul IX. Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” cuprinde articolele da la nr. 205 la nr. 218.

În Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003, care sunt neschimbate din anul 2004 şi până în prezent, „Titlul IX. Soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrative fiscale” cuprinde articolele da la nr. 174 la nr. 187.

În aceste condiţii nu se mai poate stabili nici chiar o corelaţie între o prevedere din O.G. nr. 92/2003 şi prevederea dată, în Norme, în aplicarea sa.

Şi chiar dacă s-ar putea stabili o asemenea corespondenţă, aceasta tot nu ar folosi la nimic din cauză că prevederile din Norme nu mai sunt puse de acord cu cele în aplicarea cărora s-au dat (cu cele din O.G. nr. 92/2003).

Exemplu 2
.

Numeroasele şi gravele neajunsuri în materie de prescripţie sunt cauzate, în mare măsură, şi de faptul că, prin Normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 92/2003: (1) prescripţia nu a fost şi nu este reglementată corespunzător; (2) nu se defineşte sensul şi conţinutul noţiunilor, termenilor şi expresiilor folosite (în O.G. nr. 92/2003) astfel încât să se asigure interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor acestei ordonanţe (dintre pe care le-aş exemplifica pe cele cu privire la executarea silită, la contestaţii şi la prescripţie).

Insuficienta (1) definire a sensul şi conţinutului unor noţiuni, precum cele dintre „titlu executoriu fiscal”, „titlu de creanţă fiscală”, „act administrativ fiscal”, şi (2) distincţie dintre acestea, a constituit şi constituie cauza unor erori (a) în interpretarea şi aplicarea corectă a unor prevederi din O.G. nr. 92/2003, şi (2) în justiţie în stabilirea competenţei de soluţionare a contestaţiilor la executare îndreptate împotriva unor titluri executorii fiscal.

Edificator în sensul celor afirmate mai sus este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 14/2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 733 din 30 octombrie 2007.

Faptul că s-a ajuns ca prin Decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se definească sensul şi conţinutului unor noţiuni care trebuiau (şi trebuie) definite cu claritate prin O.G. nr. 92/2003 şi prin Normele metodologice de aplicare sa, demonstrează numeroasele şi gravele neajunsuri pe care le conţin aceste acte normative.

Cu toate că efectele negative pe care aceste neajunsuri legislative le generează sunt deosebit de mari (în fiecare an, de 15 ani), politicienii, parlamentarii şi guvernanţii rămân indiferenţi faţă de acestea.


Anexa nr. 3.1. Sinteza sancţiunilor, cu temeiul legal, care se pot aplica pentru aceeaşi faptă de nevărsare a impozitelor sau a contribuţiilor cu reţinere la sursă

În baza actualelor prevederi legale, în cazul în care un contribuabil se înregistrează cu contribuţii şi/sau cu impozite cu stopaj la sursă restante la plată, organele fiscale sunt obligate să aplice următoarele sancţiuni:

1. DOBÂNZI
de întârziere. (Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 120).

2. PENALITĂŢI de întârziere.
(Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 1201).

3. AMENZI.
(3.1. Art. 219 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală. 3.2. Art. 144 şi 145 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 3.3. Art. 47, 48 şi 49 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate).

4. SESIZĂRI PENALE / infracţiuni / închisoare.
(4.1. Art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. 4.2. Art. 303 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, coroborat cu art. 3021 din Codul penal. 4.3. Art. 112 din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă. 4.4. Art. 146 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale [1]).

5
. EXECUTAREA SILITĂ. (Se aplică în baza articolelor de la nr. 136 la nr. 174 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală).

6. ALTE SANCŢIUNI. (A
rt. 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor).

Anexa nr. 5.1. Reglementări ale Uniunii Europene cu privire la prescripţie

1. Regulamentul (CEE) nr. 2.988/74 al Consiliului din 26 noiembrie 1974 privind termenele de prescripţie a acţiunilor şi a aplicării sancţiunilor conform normelor Comunităţii Economice Europene privind transporturile şi concurenţa (JO L 319, 29.11.1974, p. 1), articolele 1 – 7, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 (articolele 1 – 13, 15 – 45).

2. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene.

3. Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.

4. Regulamentul (CE) nr. 1/2003 din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat (Text cu relevanţă pentru SEE).

5. Regulamentul (CE, Euratom) nr. 478/2007 din 23 aprilie 2007 de modificare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 2.342/2002 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului privind regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene.

6. Regulamentul (CE) nr. 658/2007 din 14 iunie 2007 privind penalităţile financiare pentru încălcarea anumitor obligaţii în legătură cu autorizaţiile de comercializare acordate în temeiul Regulamentului (CE) nr. 726/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului.

7. Regulamentul (CE) nr. 1371/2007 din 23 octombrie 2007 privind drepturile şi obligaţiile călătorilor din transportul feroviar.

8. Decizia 2008/154/CE din 13 noiembrie 2007. Ajutorul de stat C 38/2006 (ex NN 93/2005) – Sistemul de ameliorare a unităţilor de prelucrare a peştelui aplicat în Regatul Unit [notificată cu numărul C(2007) 5397] (Text cu relevanţă pentru SEE) (2008/154/CE).

9. Decizia 2009/402/CE din 28 ianuarie 2009 privind “planurile de urgenţă” în sectorul fructelor şi legumelor puse în aplicare de către Franţa [C 29/05 (ex NN 57/05)] [notificată cu numărul C(2009) 203] (2009/402/CE).

10. Regulamentul (CE) nr. 392/2009 din 23 aprilie 2009 privind răspunderea în caz de accident a transportatorilor de persoane pe mare (Text cu relevanţă pentru SEE).

11. Regulamentul (CE) nr. 987/2009 din 16 septembrie 2009 de stabilire a procedurii de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială (Text cu relevanţă pentru SEE şi Elveţia).

12. RECTIFICARE la Directiva 2010/24/UE a Consiliului din 16 martie 2010 privind asistenţa reciprocă în materie de recuperare a creanţelor legate de impozite, taxe şi alte măsuri (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 84 din 31 martie 2010).

13. Decizia 2011/179/UE din 14 decembrie 2010 privind ajutorul de stat C 39/96 (ex NN 127/92) pusă în aplicare de către Franţa în favoarea Coopérative d’exportation du livre français (CELF) [notificată cu numărul C(2010) 8938] (Text cu relevanţă pentru SEE) (2011/179/UE).

14. DECIZIA 2011/432/UE din 9 iunie 2011 privind aprobarea, în numele Uniunii Europene, a Convenţiei de la Haga din 23 noiembrie 2007 privind obţinerea pensiei de întreţinere în străinătate pentru copii şi alţi membri ai familiei (2011/432/UE).

15. DECIZIA 2012/307/UE din 19 octombrie 2011 privind schemele de ajutoare de stat constând în reeşalonarea datoriilor puse în aplicare de Grecia în departamentele Kastoria, Eubea, Florina, Kilkis, Rhodope, Evros, Xanthi şi Dodecanez, precum şi în insulele Lesbos, Samos şi Chios [schemele de ajutoare C 23/04 (ex NN 153/03), C 20/05 (ex NN 70/04) şi C 50/05 (ex NN 20/05)] [notificată cu numărul C(2011) 7252] (Text cu relevanţă pentru SEE) (2012/307/UE).


[1] Legea nr. 19/2000, în vigoare pe perioada 1 aprilie 2001 – 31 decembrie 2010, a fost abrogată, începând cu data de 1 ianuarie 2011, prin „Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice”.

Prima parte a acestui subiect poate fi citită AICI, iar partea a doua poate fi citită AICI.

Actele normative menţionate în articol, atât cele din legislaţia autohtonă, cât şi cele din legislaţia europeană, pot fi consultate pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems. Află totul despre Lege5 Online de AICI.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu