8 Decembrie, 2016

Paradoxuri în stabilirea termenului de la care începe executarea silită a creanţelor fiscale, faţă de termenul de la care începe prescripţia (II)

Nota redacţiei: Prima parte a acestui subiect poate fi citită AICI, iar partea a treia poate fi citită AICI.

III. Termenul de prescripţie fiscală începe după o perioadă care poate să fie de până la un an, 10 luni şi 4 zile, faţă de data de la care se naşte dreptul statului de a cere executarea silită a respectivei creanţe fiscale

Dreptul organului fiscal de a trece la executarea silită a unei creanţe fiscale începe să curgă din ziua imediat următoare termenului legal de plată a creanţei bugetare.

Deci, data la care se naşte dreptul organului fiscal de a trece la executarea silită a unei creanţe fiscale este prima zi de după expirarea termenului legal de plată a creanţei fiscale, sau, altfel spus, este prima zi de restanţă la plata creanţei fiscale.

Foarte important este a se reţine faptul că:

1. Dreptul statului de a cere executarea silită a unei creanţe fiscale începe chiar din prima zi după expirarea termenului legal de plată a creanţei fiscale, adică din prima zi de restanţă la plată a obligaţiei fiscale a contribuabilului.

2. Termenul de prescripţie fiscală începe de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, deci după o perioadă care poate fi de maximum 10 luni şi 3 sau 4 zile (în funcţie de câte zile are luna februarie), faţă de data de la care se naşte dreptul statului de a cere executarea silită a respectivei creanţe fiscale.

3. Pentru cele mai numeroase creanţe fiscale, organele fiscale emit, în baza prevederilor legale în vigoare, după data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, diverse acte administrative fiscale, în special, decizii de impunere.

Printr-un mod de gândire şi de a proceda cu adevărat teribilist, unele organe fiscale stabilesc (şi anumite organe de justiţie admit) că termenul de prescripţie fiscală începe de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a emis actul administrativ fiscal, deci după o perioadă care poate fi de maximum un an, 10 luni şi 3 sau 4 zile (în funcţie de câte zile are luna februarie), faţă de data de la care se naşte dreptul statului de a cere executarea silită a respectivei creanţe fiscale, prelungind astfel cu încă un an data de la care începe termenul de prescripţie.

Aşa după cum am arătat şi prin alte materiale [1], acest mod de gândire şi de a proceda, cu adevărat teribilist, prin care (1) se stabileşte că termenul de prescripţie fiscală începe de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a emis actul administrativ fiscal, (2) şi prin care se prelungeşte cu încă un an data de la care începe termenul de prescripţie, nu se bazează pe nicio prevedere legală clară, precisă şi la modul imperativ. Surprinde şi nedumereşte faptul că un asemenea mod de gândire şi de a proceda este acceptat, în frecvente cazuri, şi în justiţie, în cadrul unor litigii dintre organele fiscale şi contribuabili.

EXEMPLU

Modul în care are loc prejudicierea contribuabililor pe seama (a) neajunsurilor pe care le conţin prevederile legale în materie de prescripţie, şi (b) a felului în care acestea sunt aplicate de organele fiscale, se desprind cel mai bine din compararea „efectelor” care rezultă din aplicarea, pentru aceeaşi obligaţie fiscală, a prevederilor cu privire la prescripţie din:

1)Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă [2]” şi din

2)Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală”.

Obligaţia fiscală de la care vom porni constă în „impozitul pe salariul unui contribuabil obţinut în luna ianuarie 2003”.

Termenul de plată al impozitului: 25 februarie 2003.

1
. Prin Decretul nr. 167/1958 s-a prevăzut că „termenul prescripţiei este de 3 ani” (art. 3), iar acesta „începe să curgă de la data când se naşte dreptul la acţiune” (art. 7).

Prin aplicarea art. 3 şi art. 7 din Decretul nr. 167/1958, prescripţia:

1.1) a început să curgă la data de 26 februarie 2003;

1.2) s-a sfârşit după 3 ani, adică la data de 26 februarie 2006.

Deci, în baza Decretului nr. 167/1958, termenul de prescripţie fiscală începea să curgă din prima zi după expirarea termenului legal de plată a creanţei fiscale, adică din prima zi de restanţă la plată a obligaţiei fiscale a contribuabilului;

2
. Prin Codul de procedură fiscală aproape că s-a dublat (în favoarea statului şi spre dezavantajul contribuabililor) perioada de prescripţie (ajungând la 5 ani, 10 luni, 3 zile), iar prin modul teribilist în care se interpretează şi se aplică prevederile legale în materie de prescripţie, de numeroase organe fiscale şi de justiţie, perioada de prescripţie este mai mult decât dubă (ajungând la 6 ani, 10 luni, 3 zile), aşa după cum se constată şi din cele ce urmează.

Prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală [3] se dispune clar, precis şi la modul imperativ:

Art. 23. Naşterea creanţelor şi obligaţiilor fiscale

(1) Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează.

(2) Potrivit alin. (1) se naşte dreptul organului fiscal de a stabili şi a determina obligaţia fiscală datorată.”

 „Art. 91. Obiectul, termenul şi momentul de la care începe să curgă termenul de prescripţie a dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale

(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel.

(2) Termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel.[…]”

„Art. 131. Începerea termenului de prescripţie

(1) Dreptul de a cere executarea silită a creanţelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naştere acest drept.

(2) Termenul de prescripţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi creanţelor provenind din amenzi contravenţionale.”

Deci, din prevederile art. 91, art. 23 şi ale art. 131 din O.G. nr. 92/2003 rezultă clar, precis şi la modul imperativ că, termenul de prescripţie a dreptului organului fiscal atât pentru stabilirea şi determinarea obligaţiilor fiscale, cât şi pentru executarea silită a acestora, se prescrie în termen de 5 ani şi începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a constituit baza de impunere care a generat creanţa fiscală.

Prin aplicarea prevederilor art. 91, art. 23 şi ale art. 131  din Codul de procedură fiscală, prescripţia:

2.1) începea să curgă la data de 1 ianuarie a anului 2004;

2.2) se sfârşea după „5 ani de prescripţie”, adică la data de 31 decembrie 2008.

Concluzia nr. 1: prin aplicarea Codului de procedură fiscală
, prescripţia fiscală aproape că s-a dublat (în favoarea statului şi spre dezavantajul contribuabililor), ajungând la 5 ani, 10 luni, 3 zile, faţă de 3 ani cât era prin aplicarea Decretului nr. 167/1958.

3
. Conform celor stabilite de D.G.F.P. Dolj, prin „Decizia 1/13.01.2010, „termenul prescripţiei este de 5 ani”, iar acesta „începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a emis actul administrativ fiscal

D.G.F.P. Dolj a stabilit, prin „Decizia 1/13.01.2010” (= actul administrativ fiscal), că prescripţia:

3.1) a început să curgă la data de 1 ianuarie a anului 2005;

3.2) s-a sfârşit după „5 ani şi o zi de prescripţie”, adică la data de 1 ianuarie a anului 2010.

Concluzia nr. 2: prin aplicarea (a) Codului de procedură fiscală
şi (b) a unui mod teribilist de interpretare şi de aplicare a prevederile legale în materie de prescripţie de unele organe fiscale şi de justiţie, perioada de prescripţie este mai mult decât dubă, ajungând la 6 ani, 10 luni, 3 zile, faţă de 3 ani cât era prin aplicarea Decretului nr. 167/1958.

Comparativ, situaţia este prezentată în Tabelul nr. 3.1.
 
Tabelul 3.1.
 
Situaţia, comparativă, a perioadei de prescripţie, stabilită prin (1) Decretul nr. 167/1958, (2) prin O.G. nr. 92/2003 şi (3) şi de unele organe fiscale şi de justiţie.


Nr.

crt.

 

Începutul

prescripţiei:

Sfârşitul

prescripţiei:

Durata efectivă

a prescripţiei:

Diferenţe, de durată, faţă de Decretul

nr. 167/1958

0

1

2

3

4

5

1

Decretul nr. 167/1958

26.02.2003

26.02.2006

3 ani

3 ani

2

O.G. nr. 92/2003

01.01.2004

31.12.2008

5 ani, 10 luni, 3 zile

2 ani, 10 luni, 3 zile

3

Stabilit de DGFP Dolj

01.01.2005

31.12.2010

6 ani, 10 luni, 4 zile

3 ani, 10 luni, 4 zile



Durata efectivă a prescripţiei, din col. 4 a Tabelului 3.1, este calculată ţinând cont de:

1) termenul legal de plată al obligaţiei fiscale, de 25 februarie 2003;

2) ziua cu care obligaţia fiscală este trecută la „restanţe la plată”, de 26 februarie 2003; începând cu această zi se calculează majorări, penalităţi, se aplică amenzi, se trece la executarea silită, se aplică şi alte sancţiuni, precum întocmirea de sesizări penale, după 30 de zile de întârziere la plată etc;

3) ultima zi de aplicare a prescripţiei.

Între durata scriptică a prescripţiei, stabilită prin lege, de 5 ani, şi durata efectivă a prescripţiei, stabilită tot prin lege, dar mărită cu un an de unele organe fiscale şi de justiţie, există o diferenţă destul de mare, de până la un an, 10 luni şi 4 zile, aşa după cum rezultă din Tabelul nr. 3.2.
 
Tabelul 3.2.
 
Diferenţa, de până la un an, 10 luni şi 4 zile, care există între durata scriptică a prescripţiei, stabilită prin lege, de 5 ani, şi durata efectivă a prescripţiei, stabilită tot prin lege, dar mărită cu un an de unele organe fiscale şi de justiţie.

Nr.

crt.

 

Durata scriptică a prescripţiei

Durata

efectivă

a prescripţiei:

Perioada de prejudiciere

a contribuabilului

0

1

2

3

4

1

O.G. nr. 92/2003

5 ani

5 ani, 10 luni, 3 zile

10 luni şi 3 zile

2

Stabilit de DGFP Dolj

5 ani

6 ani, 10 luni şi 4 zile

un an, 10 luni şi 4 zile


Această diferenţă, destul de mare, de până la un an, 10 luni şi 4 zile, dintre durata scriptică a prescripţiei, de 5 ani, şi durata efectivă a prescripţiei, reprezintă, efectiv şi în mod real, o „perioadă de înşelăciune, de prejudiciere, de fraudare (subtilă şi deghizată) a contribuabilului prin prescripţie”, prin faptul că:

1) pe această perioadă contribuabilului: i se calculează majorări; i se percep penalităţi; i se aplică amenzi; i se aplică măsuri de executare silită; i se întocmesc sesizări penale, după 30 de zile de întârziere la plată; i se aplică şi alte sancţiuni prevăzute de lege (a se vedea Anexa nr. 3.1);

2)  cu ceastă perioadă i se măreşte contribuabilului, iraţional şi nelegal, perioada de prescripţie, declarată prin lege, de 5 ani;

3) termenul de prescripţie nu este stabilit să înceapă cu ziua în care obligaţia fiscală este trecută la „restanţe la plată”;

4) prevederile legale sunt discriminatorii, aducând grave prejudicii contribuabililor, prin faptul că:

4.1) dreptul statului de a cere executarea silită a unei creanţe fiscale începe chiar din prima zi după expirarea termenului legal de plată a creanţei fiscale, adică din prima zi de restanţă la plata creanţei fiscale;

4.2) pentru contribuabili termenul de prescripţie fiscală începe să curgă după o diferenţă de timp destul de mare, de până la un an, 10 luni şi 4 zile, după data de la care începe executarea silită a obligaţiilor sale fiscale;

5) efectiv şi în mod real, în activitatea practică numeroase organe fiscale şi de justiţie prelungesc termenul de prescripţie … la infinit prin emiterea unor acte administrative fiscale, precum titluri de creanţă fiscale, somaţii etc.

Este un adevărat act de înşelăciune, de furt al contribuabililor, de a nu include la prescripţie durate de timp de până la un an, 10 luni şi 4 zile, faţă de la data de la care începe executarea silită prin care se aplică numeroase şi deosebit de mari sancţiuni (a se vedea Anexa nr. 3.1), precum: se calculează majorări; se percep penalităţi; se aplică amenzi; se trece la executarea silită; se întocmesc sesizări penale (după 30 de zile de întârziere la plată); se aplică şi alte sancţiuni prevăzute de lege.
 
IV. Cu toate că termenul de prescripţie fiscală este de 5 ani, termenul de executarea silită a contribuabililor este … etern

Prelungirea termenului de prescripţie … la infinit, prin emiterea unor acte administrative fiscale, precum titluri de creanţă fiscale şi somaţii, se bazează pe concepţia (lipsită de o prevedere legală clară, precisă şi la modul imperativ care să dispună acest lucru) conform căreia:

Executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimează; odată începută, aceasta se desfăşoară până la stingerea creanţelor fiscale înscrise în titlul executoriu, inclusiv a dobânzilor, a penalităţilor de întârziere ori a altor sume datorate sau acordate conform legii şi a cheltuielilor de executare.

În cazul în care prin titlul executoriu sunt prevăzute, după caz, dobânzi, penalităţi de întârziere sau alte sume, fără să fi fost stabilit cuantumul acestora, ele vor fi calculate de către organul de executare şi consemnate într-un proces-verbal care constituie titlu executoriu, care se comunică debitorului.”

Este un adevărat acte de înşelăciune, de furt al contribuabililor (1) de a
stabili, prin lege, că termenul de prescripţie fiscală este de 5 ani, şi (2) de a admite aplicarea executării silite a contribuabililor pe o perioadă … eternă, nu numai până la moartea acestora, ci chiar şi după aceea, prin urmărirea, spre executare, a averii rămase de la aceştia, adică prin transferarea aplicării măsurilor de executare silită şi asupra urmaşilor moştenitori care au acceptat succesiunea averii contribuabililor decedaţi.

În situaţia în care executarea silită a creanţelor bugetare, odată începută, nu încetează niciodată dacă nu a avut loc stingerea în totalitate a creanţelor fiscale, se pun următoarele întrebări:

Întrebarea
nr. 1: în cazul în care executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimează niciodată, fiind eternă pentru creanţele fiscale neâncasate, care mai este raţiunea prescripţiei?

Ce rost mai are să vorbim despre prescripţie în condiţiile în care executarea silită a creanţelor bugetare durează
etern pentru creanţele fiscale neâncasate?

Ori, prescripţia fiscală are ca principal „obiect de activitate” tocmai obligaţiile fiscale datorate de contribuabili şi neâncasate de stat în cadrul „termenului de prescripţie”, adică:

1) statul, prin organele sale fiscale, are un „termen de prescripţie”, stabilit prin lege, pentru a-şi încasa veniturile ce i se cuvin din impozite, taxe, contribuţii etc.;

2) în cazul în care statul nu reuşeşte să-şi încaseze, în „termenul de prescripţie”, veniturile fiscale care i se cuvin, după acest termen, în virtutea principiului prescripţiei, nu mai are dreptul legal să aplice măsuri de executare silită pentru încasarea lor.

Întrebarea
nr. 2: în cazul în care executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimează niciodată pentru creanţele fiscale neâncasate, rămânând eternă, când şi în ce condiţii mai au aplicabilitate prevederile alin. (1) al art. 2500 din Codul civil, care dispun clar, precis şi la modul imperativ:

„(1) Dreptul material la acţiune … se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.[…]”?

În condiţiile în care executarea silită a creanţelor bugetare rămâne eternă, pentru creanţele fiscale neâncasate, practic nu mai poate avea loc stingerea dreptului material la acţiune prin prescripţie (pentru aceste creanţe fiscale).

Întrebarea
nr. 3: în cazul în care executarea silită a creanţelor bugetare nu se perimează niciodată pentru creanţele fiscale neâncasate, prescripţia fiscală mai reprezintă o cauză legală de încetare a forţei executorii a unui titlu executoriu, şi mai poate produce efecte juridice stabilite prin lege, respectiv:

a) determină pierderea dreptului organului fiscal de a efectua executarea silită a obligaţiilor fiscale (datorate de contribuabil);

b) naşte dreptul contribuabilului de a se opune la executarea silită a obligaţiilor fiscale (datorate statului);

c) determină pierderea dreptului contribuabilului de a cere restituirea sumelor plătite în plus la buget de către acesta (adică a sumelor plătite fie peste cele datorate, fie ca fiind nedatorate);

d) dă dreptul organului fiscal de a refuza restituirea sumelor plătite în plus la buget de contribuabilul (adică a  sumelor plătite de acesta fie peste cele datorate, fie ca fiind nedatorate)?

Desigur că, prescripţia fiscală nu mai reprezintă o cauză legală de încetare a forţei executorii a unui titlu executoriu şi nu mai poate produce efecte juridice stabilite prin lege, în condiţiile în care executarea silită a creanţelor bugetare nu se mai perimează niciodată, până la stingerea creanţelor fiscale, în condiţiile în care aceasta a fost începută.


[1] A se vedea în acest sens fie şi numai următoarele articole elaborate şi publicate de subsemnatul în prima parte a anului 2013: “Prejudicierea contribuabililor prin modul în care este stabilit şi se aplică termenul de prescripţie”“Mărirea perioadei de prescripţie prin stabilirea începutului acesteia în funcţie de “momentul în care s-a emis un act administrativ fiscal”, şi nu, aşa cum este corect, în funcţie de “momentul în care s-a constituit baza de impozitare””“Data de la care începe să curgă termenul de prescripţie, de 5 ani, pentru obligaţiile fiscale”“Data la care se sfârşeşte termenul de prescripţie, de 5 ani, pentru obligaţiile fiscale”,“Stabilirea unor perioade de prescripţie la nesfârşit prin efectuarea unor plăţi fictive în contul obligaţiilor fiscale aflate în perioada de prescripţie”.

[2] Începând cu data de 21 aprilie 1958 a intrat în vigoare „Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958 privitor la prescripţia extinctivă”, publicat în Monitorul Oficial  nr. 19 din 21 aprilie 1958. Decretul nr. 167/1958 a fost abrogat, începând cu 1 octombrie 2011, prin art. 230 din „Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil”, publicată în Monitorul Oficial  nr. 409 din 10 iunie 2011.

[3] Textul este din a III-a republicare, actualizată  la data de 25 aprilie 2013.

Prima parte a acestui subiect poate fi citită AICI, iar partea a treia poate fi citită AICI.

Actele normative menţionate în articol pot fi consultate pe Lege5.ro – noul serviciu online de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu