2 Decembrie, 2016

(P) Două companii din România, nominalizate pentru “Oscarul” European în Consultanţă

European Constantinus Awards premiază proiectele de excelenţă în consultanţă, evenimentul fiind deseori comparat cu cel al Oscarurilor din industria cinematografică.

Ceromonia de decernare a premiilor din acest an a fost organizată la Madrid, în data de 29 mai 2014, şi a reunit companii şi proiecte de consultanţă din întreaga Europă.

Dintre cele 17 misiuni de consultanţă calificate la nivel european prin competiţiile naţionale, opt au fost nominalizate pentru acest premiu. Anul acesta, RELIANS CORP şi BDO Business Advisory din România au fost nominalizate alături de Accenture Spania, LOYTEC electronics GmbH, Weichselbaum Consulting, P+K Unternehmensberatung GmbH, Exthex GmbH – explore the excellence, C.M.T. & Co.

Aflată la prima participare la o astfel de competiţie, cu proiectul ”Planul de Acţiune pentru Energie Durabilă (PAED) al Municipiului Suceava”, Relians Corp a obţinut titlul de National Champion of Romania. Proiectul propus reprezintă rezultatul unei colaborări de succes între RELIANS Corp Romania, Spes Consulting Italia şi Municipiul Suceava. Metodologia utilizată în realizarea acestuia a fost dezvoltată pe baza standardelor şi principiilor internaţionale promovate de European Energy Award şi Project Management.

Misiunea de consultanţă cu care BDO Business Advisory  a fost nominalizată la Constantinus European Awards a fost realizată pentru  Comisia Naţională de Prognoză şi priveşte „Îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi formularea de politici macroeconomice în domeniul convergenţei economice cu UE şi Comisia Naţională de Prognoză”.

Constantinus European Award a fost jurizat de un grup format din experţi internaţionali în consultanţa în management precum şi de reprezentanţi ai unor afaceri de succes din Madrid.

Proiectele de consultanţă nominalizate promovează performanţa în management, standardele înalte de calitate în consultanţă (soluţii şi metode, calitatea livrabilelor, satisfacţia clientului etc.),  inovarea şi impactul pozitiv pe termen lung.

Marele premiu a fost obţinut de Accenture Spania cu proiectul ”New Order Project”. Următoarea ediţie a Premiilor Europene Constantinus va fi gazduită de SESMA Grecia (Hellenic Association of Management Consulting Firms), în Atena, în anul 2015.

Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe Teodora Buga, Manager Comunicare AMCOR, Asociaţia Consultanţilor în Management din România, la numărul de telefon 0728.263.903 sau la adresa de email teodora.buga@amcor.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu