5 Decembrie, 2016

OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii

Ordonanţa urgenţă nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 427 din 11.06.2014 (M.Of. nr. 427/2014).

În vigoare de la 13.06.2014

Având în vedere că transpunerea în legislaţia naţională a Directivei 2011/83/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2011 privind drepturile consumatorilor, de modificare a Directivei 93/13/CEE a Consiliului şi a Directivei 1999/44/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivei85/577/CEE a Consiliului şi a Directivei 97/7/CE a Parlamentului European şi a Consiliului trebuia realizată până la data de 13 decembrie 2013,

adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a crea un cadru unitar, bazat pe concepte juridice clar definite, care să reglementeze anumite aspecte ale raporturilor dintre comercianţi şi consumatori în cadrul Uniunii.

Ţinând cont de faptul că, în lipsa unei reglementări imediate privind drepturile consumatorilor la încheierea contractelor, aceştia nu ar putea beneficia de drepturile prevăzute de actul normativ european, fiind prejudiciaţi de informaţiile ce trebuie oferite consumatorilor în stadiul precontractual, precum şi de informaţiile contractuale pe care comercianţii trebuie să le furnizeze consumatorilor, de condiţiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească aceste contracte, precum şi ţinând cont de necesitatea iniţierii de către operatorii economici a unor demersuri în vederea respectării prevederilor directivei,

pentru a se evita posibilitatea declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană împotriva României pentru neimplementarea în dreptul intern a prevederilor directivei comunitare şi de a asigura implementarea acesteia,

Directiva 2011/83/UE a fost publicată în Jurnalul Oficial, seria L, nr. 304 din 22 noiembrie 2011 şi a intrat în vigoare în a 20-a zi de la data publicării sale în Jurnalul Oficial. Statele membre au avut un termen de 2 ani pentru transpunerea directivei. Respectivul termen a expirat la 13 decembrie 2013. Întrucât nu i-au fost comunicate din partea autorităţilor române măsurile naţionale pentru transpunerea directivei, la data de 27 ianuarie 2014, Comisia Europeană (Comisia) a declanşat o acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor împotriva României, în temeiul art. 258 TFUE, transmiţând o scrisoare de punere în întârziere. Termenul de răspuns la respectiva scrisoare s-a împlinit la 27 martie 2014.

Faza contencioasă debutează cu sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene – CJUE de către Comisie. Curtea poate condamna statul vizat, dacă constată neîndeplinirea obligaţiilor. În acest caz, potrivit art. 260 paragraful 3 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – TFUE, CJUE poate aplica statului vizat sancţiuni pecuniare (sumă forfetară şi/sau penalităţi pe zile de întârziere), în limita valorii indicate de Comisie. Obligaţia de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.

Potrivit Comunicării Comisiei C(2013) 8101 final privind actualizarea datelor utilizate pentru calcularea sumei forfetare şi a penalităţilor cu titlu cominatoriu pe care Comisia urmează să le propună Curţii de Justiţie în cadrul procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor “Comunicarea din 2013″, care modifică şi actualizează Comunicarea Comisiei SEC(2005) 16581 privind punerea în aplicare a articolului 228 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, Comunicarea Comisiei C(2012) 6106 final privind actualizarea datelor folosite pentru calcularea sumelor forfetare sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu care vor fi propuse de Comisie Curţii de Justiţie în procedurile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comunicarea Comisiei SEC(2011) 1024 final pentru actualizarea datelor folosite pentru calcularea sumei forfetare sau a penalităţilor cu titlu cominatoriu care vor fi propuse de Comisie Curţii de Justiţie în procedurile în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor, Comunicarea Comisiei SEC(2010) 1371 privind punerea în aplicare a articolului 260 alineatul (3) din TFUE, suma forfetară minimă fixă care ar putea fi propusă de Comisie pentru România este în valoare de 1.787.000 euro.

Penalităţile pe zile de întârziere (penalităţile cu titlu cominatoriu) constau în obligarea la plata unei sume de bani pentru fiecare zi/lună/an de întârziere în adoptarea măsurilor de conformare, cu începere de la data hotărârii Curţii pronunţate în temeiul art. 260 paragraful 3 TFUE până la executarea integrală a obligaţiilor. Acestea sunt de natură să determine un stat membru să pună capăt cât mai repede încălcării constatate şi care persistă.

Potrivit Comisiei, penalităţile cu titlu cominatoriu se calculează pornind de la o sumă de bază, care în prezent este stabilită la 650 de euro pe zi de întârziere. Această sumă de bază este înmulţită cu un coeficient de gravitate, cu un coeficient de durată şi cu factorul “n”, stabilit pentru România.

Potrivit Comunicării din 2013, factorul “n” pentru România este de 3,32.

Penalităţile pe zile de întârziere se aplică din ziua în care hotărârea prin care CJUE constată existenţa unei încălcări ar fi comunicată României până în ziua în care s-ar pune capăt încălcării.

În acest context, MAE-SCUE a subliniat şi că aceste acţiuni, în cazul în care ajung în fază contencioasă, sunt soluţionate de Curte cu celeritate – a se vedea, de exemplu, Cauza C-202/09, Comisia/Irlanda, în care Comisia a sesizat CJUE la data de 5 iunie 2009, iar Curtea a pronunţat hotărârea sa la data de 26 noiembrie 2009, deci în mai puţin de 6 luni.

Ţinând cont de faptul că aceste aspecte vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

CAPITOLUL I
Obiect, definiţii şi domeniu de aplicare

ARTICOLUL 1
Obiect

Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniştii, pentru asigurarea unui nivel înalt de protecţie a consumatorilor şi o bună funcţionare a pieţei.

ARTICOLUL 2
Definiţii

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, următoarele expresii şi termeni se definesc după cum urmează:

1. consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociaţii, aşa cum sunt definite la art. 2 pct. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
2. profesionist – orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acţionează în cadrul activităţii sale comerciale, industriale sau de producţie, artizanale ori liberale în legătură cu contractele care intră sub incidenţa prezentei ordonanţe de urgenţă, precum şi orice persoană care acţionează în acelaşi scop, în numele sau pe seama acesteia;
3. produs – orice bun corporal mobil, cu excepţia bunurilor vândute prin executare silită sau valorificate ca urmare a aplicării prevederilor legale; apa, gazele naturale, energia electrică şi energia termică sunt considerate “produse” atunci când acestea sunt puse în vânzare în volum limitat sau în cantitate fixă;
4. produse realizate conform specificaţiilor clientului – orice produse care nu sunt prefabricate, realizate pe baza opţiunilor individuale sau a deciziei clientului;
5. contract de vânzare – orice contract în temeiul căruia profesionistul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât şi servicii;
6. contract de prestări de servicii – orice contract, altul decât un contract de vânzare, în temeiul căruia profesionistul prestează sau se angajează să presteze un serviciu consumatorului, iar acesta plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestuia;
7. contract la distanţă – orice contract încheiat între profesionist şi consumator în cadrul unui sistem de vânzări sau de prestare de servicii la distanţă organizat, fără prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanţă, până la şi inclusiv în momentul în care este încheiat contractul;
8. contract în afara spaţiilor comerciale – orice contract dintre un profesionist şi un consumator, într-una din următoarele situaţii:
a) încheiat în prezenţa fizică simultană a profesionistului şi a consumatorului, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului;
b) încheiat ca urmare a unei oferte din partea consumatorului în aceleaşi circumstanţe ca cele menţionate la lit. a);
c) încheiat în spaţiile comerciale ale profesionistului sau prin orice mijloace de comunicare la distanţă, imediat după ce consumatorul a fost abordat în mod personal şi individual, într-un loc care nu este spaţiul comercial al profesionistului, în prezenţa fizică simultană a acestuia şi a consumatorului;
d) încheiat în cursul unei deplasări organizate de profesionist cu scopul sau efectul de a promova şi a vinde consumatorului produse sau servicii;
9. spaţiu comercial – orice unitate care îndeplineşte una dintre următoarele condiţii:
a) unitate imobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea în permanenţă;
b) unitate mobilă de vânzare cu amănuntul, în care profesionistul îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit;
10. suport durabil – orice instrument care permite consumatorului sau profesionistului să stocheze informaţii care îi sunt adresate personal, într-un mod accesibil pentru referinţe ulterioare pentru o perioadă de timp adecvată, în vederea informării, şi care permite reproducerea neschimbată a informaţiilor stocate;
11. conţinut digital – acele date care sunt produse şi livrate în formă digitală;
12. serviciu financiar – orice serviciu cu caracter bancar, de creditare, asigurări, pensii private, de investiţii sau plăţi;
13. licitaţie – metoda de vânzare prin care profesionistul oferă produse sau servicii consumatorilor, care participă sau au posibilitatea de a participa în persoană la licitaţie, prin intermediul unei proceduri de licitare transparentă, concurenţială, condusă de un adjudecător şi în care ofertantul câştigător este obligat să achiziţioneze produsele sau serviciile;
14. garanţie comercială – orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător (denumit în continuare garantul) faţă de consumator, în plus faţă de obligaţiile legale prevăzute la art. 5-14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la garanţia legală de conformitate, de a rambursa preţul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreţine produsele în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificaţiilor sau oricărei altei cerinţe din declaraţia privind garanţia sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, cerinţă care nu este legată de conformitate;
15. contract auxiliar – un contract prin care consumatorul obţine produsele sau serviciile care fac obiectul unui contract la distanţă sau al unui contract în afara spaţiilor comerciale, iar aceste produse sau servicii sunt livrate, respectiv prestate de profesionist sau de o parte terţă, pe baza unui acord între partea terţă respectivă şi profesionist.

ARTICOLUL 3
Domeniul de aplicare

(1) Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică oricărui contract încheiat între un profesionist şi un consumator, inclusiv contractelor de furnizare a unor servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau a unor servicii de acces şi conectare la reţele publice de comunicaţii electronice, precum şi de livrare a unor echipamente terminale care au legătură cu furnizarea serviciului. Ea se aplică şi contractelor de furnizare a apei, gazelor naturale, energiei electrice sau energiei termice, inclusiv de către furnizorii publici, în măsura în care aceste utilităţi sunt furnizate pe bază contractuală.
(2) În cazul în care vreo dispoziţie a prezentei ordonanţe de urgenţă intră în contradicţie cu o dispoziţie a unui alt act din legislaţia naţională ce transpune un act al Uniunii Europene care reglementează sectoare specifice, dispoziţiile acestuia din urmă prevalează şi se aplică sectoarelor specifice în cauză.
(3) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică următoarelor contracte:
a) de prestare a unor servicii sociale, printre care cele de cazare socială, de îngrijire a copiilor şi de susţinere a familiilor şi a persoanelor aflate permanent sau temporar în nevoie, inclusiv cele de îngrijire pe termen lung;
b) având ca obiect serviciile de sănătate furnizate pacienţilor de către cadrele medicale pentru evaluarea, menţinerea sau refacerea stării lor de sănătate, inclusiv prescrierea, eliberarea şi furnizarea de medicamente şi dispozitive medicale, indiferent dacă acestea sunt sau nu furnizate în cadrul unor unităţi medicale;
c) având ca obiect jocurile de noroc care implică mizarea pe un pot cu valoare pecuniară în jocuri de noroc, inclusiv loterii, jocuri de cazinou şi tranzacţii de tipul pariurilor;
d) referitoare la servicii financiare;
e) pentru crearea, dobândirea sau transferul unui bun imobil sau al unor drepturi asupra unui bun imobil;
f) având ca obiect construirea unor clădiri noi, transformarea substanţială a unor clădiri existente şi închirierea de locuinţe în scopuri rezidenţiale;
g) care intră sub incidenţa Ordonanţei Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, republicată;
h) care intră sub incidenţa Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 14/2011 pentru protecţia consumatorilor la încheierea şi executarea contractelor privind dobândirea dreptului de folosinţă pe o perioadă determinată a unuia sau a mai multor spaţii de cazare, a contractelor pe termen lung privind dobândirea unor beneficii pentru produsele de vacanţă, a contractelor de revânzare, precum şi a contractelor de schimb;
i) având ca obiect furnizarea alimentelor, băuturilor sau a altor bunuri destinate consumului casnic, livrate fizic de un profesionist care se deplasează frecvent şi periodic la locuinţa, reşedinţa sau locul de muncă al consumatorului;
j) de prestare a unor servicii de transport de pasageri, cu excepţia art. 8 alin. (2) şi a art. 19 şi 22 din prezenta ordonanţă de urgenţă;
k) încheiate prin intermediul automatelor sau incintelor comerciale automatizate;
l) încheiate cu furnizorii de servicii de comunicaţii electronice prin telefoane publice cu plată, pentru utilizarea acestora, sau încheiate pentru utilizarea unei conexiuni unice, care presupune executarea unei singure prestaţii, realizată simultan încheierii contractului şi nemijlocit prin intermediul telefonului, internetului sau faxului, ca urmare a solicitării consumatorului.
(4) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu se aplică în cazul contractelor în afara spaţiilor comerciale în care plata ce trebuie efectuată de către consumator este mai mică decât echivalentul în lei a 10 euro la cursul de zi al Băncii Naţionale a României, cu excepţia art. 9-16 şi a art. 18-24 care se aplică şi acestor contracte. În cazul contractelor de prestări servicii valoarea contractului este stabilită prin înmulţirea valorii lunare a serviciului cu durata contractului.
(5) Prezenta ordonanţă de urgenţă nu împiedică oferirea de către profesionist a unor condiţii contractuale mai avantajoase pentru consumator.

Ordonanţa urgenţă nr. 34/2014 este disponibilă integral în Lege5 Online – soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

Un comentariu

  • Răspunde
    Raul
    iunie 17 2014

    Foarte buna aceasta Ordonanta deoarece esti mult mai protejat ca si consumator :)

Scrie un comentariu