2 Decembrie, 2016

Ordinul nr. 505/2014 privind informarea consumatorilor referitor la operaţiunile de plată prin intermediul ATM-urilor

Ordinul nr. 505/2014 (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor) privind unele măsuri de informare a consumatorilor de către prestatorii de servicii de plată care desfăşoară operaţiuni de plată prin intermediul ATM-urilor

În vigoare de la 03.03.2015

Având în vedere:

- Referatul nr. 1/1.700 din 11 august 2014 întocmit de Direcţia control şi supraveghere piaţă;

- art. 1 şi 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, cu modificările ulterioare,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor emite următorul ordin:

Art. 1.

Instituţiile de plată care prestează servicii de acceptare la plată prin intermediul cardurilor de debit şi al cardurilor de credit emise în România, la terminalele ATM aflate pe teritoriul României, au obligaţia de a informa consumatorii asupra tuturor comisioanelor, tarifelor, spezelor şi oricăror altor tipuri de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu operaţiunile derulate la ATM, în ordinea efectuării acestora.

Art. 2.

(1) Pe ecranul video al terminalelor ATM vor fi înscrise toate informaţiile legate de costurile fiecărei operaţiuni efectuate de: eliberare de numerar, transfer între conturi, plată facturi sau oricare alt serviciu solicitat în mod expres de consumator prin intermediul ATM, înainte de momentul efectuării acestuia. Consumatorul va avea posibilitatea, dacă tranzacţia nu îi este oferită în mod gratuit, să renunţe la efectuarea acesteia, prin apăsarea unui buton de anulare a respectivei operaţiuni.

(2) Informaţiile prevăzute la alin. (1) trebuie indicate în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit.

(3) Înălţimea literelor şi a cifrelor pentru afişarea informaţiilor specifice privind costurile operaţiunii trebuie să fie egală cu a celorlalte caractere, aflate pe ecran.

Art. 3.

Pentru cardurile de debit sau de credit emise de prestatorii de servicii care le acceptă la plată la ATM proprii, costurile operaţiunilor se vor afişa în procent pentru fiecare operaţiune de plată şi, după caz, se va afişa şi suma minimă de plată.

[Continuare…]

Legislaţia românească este disponibilă în Lege5 Online – soft de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

Despre autor  ⁄ Lege5

Ca profesioniști, cu toții ne dorim să identificăm modificările legislative rapid și să evităm erorile. Dacă până acum această activitate consuma timp și resurse, azi ne putem baza pe softul Lege5 pentru această sarcină. Având un motor de căutare performant, Lege5 procesează informația și oferă rezultate exacte la nivel de paragraf în câteva secunde. O performanță, dacă ținem cont de faptul că softul conţine o bază de date complexă: atât legislația românească și europeană, cât și jurisprudența românească și europeană. Lege5 a fost gândit pentru oameni activi și mobili. De aceea, am creat variante care se potrivesc oricărui dispozitiv şi stil de lucru. Click aici şi află mai multe.

Fara comentarii

Scrie un comentariu