9 Decembrie, 2016

Ordinul INS nr. 1042/2013 privind pragurile valorice Intrastat (2014)

Ordinul Institutului Naţional de Statistică nr. 1042/2013 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intracomunitar cu bunuri în anul 2014, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 809 din 19.12.2013 (M.Of. nr. 809/2013).

În vigoare de la 19.12.2013

Potrivit prevederilor Legii nr. 422/2006 privind organizarea şi funcţionarea sistemului statistic de comerţ internaţional cu bunuri,

în temeiul prevederilor Legii organizării şi funcţionării statisticii oficiale în România nr. 226/2009, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 957/2005 privind organizarea şi funcţionarea Institutului Naţional de Statistică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

preşedintele Institutului Naţional de Statistică emite următorul ordin:

Art. 1.
Se aprobă următoarele praguri valorice Intrastat pentru anul 2014: 900.000 lei pentru expedieri intracomunitare de bunuri şi, respectiv, 500.000 lei pentru introduceri intracomunitare de bunuri.

Art. 2.
Operatorii economici care în cursul anului 2013 au efectuat schimburi de bunuri cu statele membre ale Uniunii Europene, a căror valoare anuală, separat pentru cele două fluxuri, expedieri şi, respectiv, introduceri de bunuri, depăşeşte valoarea pragurilor Intrastat stabilite, trebuie să completeze şi să transmită la Institutul Naţional de Statistică declaraţii statistice Intrastat începând cu luna ianuarie 2014.

Art. 3.
În cursul anului 2014 pot deveni furnizori de date Intrastat şi alţi operatori economici care realizează schimburi intracomunitare de bunuri a căror valoare cumulată de la începutul anului depăşeşte pragurile Intrastat pentru anul 2014. Aceşti operatori economici trebuie să completeze şi să transmită declaraţii statistice Intrastat începând din luna în care valoarea cumulată de la începutul anului 2014 a expedierilor şi/sau a introducerilor intracomunitare de bunuri depăşeşte pragurile Intrastat stabilite, separat pentru cele două fluxuri, expedieri şi, respectiv, introduceri de bunuri.

Art. 4.
Prezentul ordin va fi pus în aplicare de către direcţia de specialitate din cadrul Institutului Naţional de Statistică.

Art. 5.
Prin prezentul ordin se abrogă prevederile Ordinului preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.940/2012 privind pragurile valorice Intrastat pentru colectarea informaţiilor statistice de comerţ intracomunitar cu bunuri în anul 2013, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 7 ianuarie 2013.

Art. 6.
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Institutului Naţional de Statistică,
Tudorel Andrei

Bucureşti, 13 decembrie 2013.
Nr. 1.042.

Legislaţia românească este disponibilă gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Fara comentarii

Scrie un comentariu