7 Decembrie, 2016

ATENŢIE! Scăderea CAS pentru angajatori se aplică începând cu veniturile lunii octombrie!

Contribuţia de asigurări sociale (CAS) datorată de angajatori va scădea cu cinci puncte procentuale începând cu veniturile aferente lunii octombrie, potrivit modificărilor aduse de Legea nr. 123/2014.

Proiectul a trecut de două ori pe la Senat şi Camera Deputaţilor, deoarece preşedintele Traian Băsescu a solicitat reexaminarea proiectului de lege – solicitare respinsă, de altfel, de parlamentari.

Legea nr. 123/2014 pentru modificarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 687/2014.

Conform noii legi, contribuţia datorată de angajatori va scădea cu cinci puncte procentuale, după cum urmează:

• 26,3% pentru condiţii normale de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 15,8% (de la 20,8%) pentru contribuţia datorată de angajator;

• 31,3% pentru condiţii deosebite de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 20,8% (de la 25,8%) pentru contribuţia datorată de angajator;

• 36,3% pentru condiţii speciale de muncă şi pentru alte condiţii de muncă, din care 10,5% pentru contribuţia individuală şi 25,8% (de la 30,8%) pentru contribuţia datorată de angajator.

Scăderea CAS cu cinci puncte procentuale se aplică începând cu veniturile aferente lunii următoare intrării în vigoare a legii – adică luna octombrie 2014.

Notă: În caseta foto puteţi vedea modificările aduse de L 123/2014 la Codul fiscal (stânga – forma veche, dreapta – forma nouă). Atenţie: Urmărirea modificărilor la nivel de paragraf este disponibilă doar abonaţilor Lege5.
modCASl1232014
comentarii

Fara comentarii

Scrie un comentariu