Prin Ordinul nr.8/2011, publicat în M.Of.nr.325 din 11 mai 2011, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a aprobat punerea în aplicare a Normelor privind rezervele tehnice pentru asigurările de viaţă, activele admise să le acopere şi dispersia activelor admise să acopere rezervele tehnice brute.
La data intrării în vigoare a actului normativ se abrogă reglementarea anterioară, din 2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Normele prevăd obligaţia asigurătorilor, care practică activitatea de asigurări de viaţă, de a constitui rezerve tehnice, inclusiv rezerve matematice, la un nivel care să le permită onorarea tuturor obligaţiilor asumate prin contractele de asigurare. Valoarea rezervelor tehnice pentru asigurarea de viaţă se calculează printr-o evaluare actuarială prospectivă suficient de prudentă, luând în considerare toate obligaţiile viitoare determinate de condiţiile de asigurare pentru fiecare contract de asigurare existent, incluzând:
– toate beneficiile garantate, inclusiv valorile de răscumpărare garantate;
– bonusurile la care asiguraţii, contractanţii sau beneficiarii sunt deja îndreptăţiţi fie colectiv, fie individual, indiferent de tipul bonusurilor în cauză dobândite, declarate sau alocate;
– toate opţiunile disponibile pentru asiguraţi, contractanţi sau beneficiari pe baza termenilor contractului;
– cheltuieli, inclusiv comisioane, şi din care se deduce valoarea primelor viitoare datorate.
● Rezerva de prime se calculează lunar prin însumarea cotelor-părţi din primele brute subscrise aferente perioadelor neexpirate ale contractelor de asigurare, astfel încât diferenţa dintre volumul primelor brute subscrise şi această rezervă să reflecte primele brute alocate părţii din riscurile expirate la data calculării. Această rezervă se calculează separat pentru fiecare contract de asigurare.
● Rezerva de daune se constituie şi se actualizează lunar, în baza estimărilor pentru avizările de daune primite de asigurător, astfel încât fondul creat să fie suficient pentru acoperirea plăţii acestor daune. Rezerva de daune se constituie pentru daunele raportate şi în curs de lichidare pentru fiecare contract de asigurare la care s-a notificat producerea evenimentului asigurat, pornindu-se de la cheltuielile previzibile care vor fi efectuate în viitor pentru lichidarea acestor daune. Asigurătorii au obligaţia de a întocmi şi de a menţine o evidenţă distinctă a daunelor avizate, care să permită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor să controleze în orice moment cuantumul şi modalitatea de constituire a rezervei de daune. Dacă indemnizaţia de asigurare se va plăti sub formă de anuităţi, rezerva de daune va fi calculată prin metode actuariale.
● Rata dobânzii utilizată se alege cu prudenţă, avându-se în vedere următoarele considerente:
1 – în cazul în care contractele de asigurări de viaţă prevăd o rată garantată a dobânzii, aceasta poate varia în funcţie de moneda în care este exprimat contractul, cu condiţia să nu depăşească 60% din rata dobânzii pentru obligaţiunile emise de statul în a cărui monedă este exprimat contractul. De asemenea, rata garantată a dobânzii va fi maximum 3,5% pentru contractele de asigurări noi încheiate, emise în lei, şi maximum 2,5% pentru contractele de asigurări noi încheiate, emise într-o altă valută;
2 – stabilirea unei rate maxime a dobânzii nu implică faptul că asigurătorul este obligat să folosească o rată atât de ridicată;
3 – prevederile pct. (1) nu se aplică următoarelor tipuri de contracte de asigurări:
– asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii;
– contracte de asigurări cu primă unică pentru o perioadă de până la 8 ani;
– contracte de asigurări fără participare la beneficii şi contracte de anuităţi fără valoare de răscumpărare.
În ultimele două cazuri, la alegerea unei rate prudente a dobânzii pot fi luate în considerare moneda în care este exprimat contractul şi activele corespunzătoare deţinute în acel moment şi, când activele societăţii sunt evaluate la valoarea lor actuală, randamentul anticipat al viitoarelor active.
● Prime brute subscrise. La stabilirea primelor brute subscrise pentru asigurările de viaţă la care durata contractului de asigurare este mai mică sau egală cu un an, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primelor brute încasate şi de încasat aferente contractului de asigurare. Pentru asigurările de viaţă la care durata contractului de asigurare este mai mare de un an, prima brută subscrisă se stabileşte astfel:
– pentru contractul de asigurări de viaţă la care se încasează primă unică, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primei brute unice, aferentă contractului de asigurare;
– pentru contractul de asigurări de viaţă la care prima de asigurare datorată de asigurat se încasează în rate, prima brută subscrisă reprezintă valoarea primelor brute încasate şi de încasat aferente unui an calendaristic din cadrul contractului de asigurare;
– în cazul asigurărilor de viaţă şi anuităţilor care sunt legate de fonduri de investiţii, prima brută subscrisă reprezintă prima brută scadentă.
*
Normele stabilesc, de asemenea, categoriile şi nivelul activelor admise pentru acoperirea rezervelor tehnice, reguli privind dispersia activelor, asigurări de viaţă şi anuităţi care sunt legate de fonduri de investiţii, calcularea coeficientului de lichiditate, reguli de congruenţă privind moneda în care se plătesc obligaţiile contractuale ale asigurătorului.
Cu titlu general, mai reţinem sublinierile potrivit cărora:
– activele admise să acopere rezervele tehnice nu pot fi transferate de la o categorie de asigurare la alta fără acordul prealabil al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor;
– nu sunt acceptate ca acoperire pentru rezervele tehnice aferente asigurărilor de viaţă plasamentele în instituţii de credit sau în societăţi de investiţii care nu mai derulează operaţiuni curente în legătură cu obiectul lor de activitate şi/sau care sub orice formă şi-au încetat activitatea şi/sau nu şi-au respectat obligaţiile faţă de terţi.
