8 Decembrie, 2016

O nouă sesiune de proiecte pentru prima împădurire a terenurilor agricole

Începând cu 2 decembrie şi până în ziua de 30 a aceleiaşi luni a anului 2011 se desfăşoară a patra sesiune din acest an pentru depunerea proiectelor de finanţare aferente Măsurii 221 – „Prima împădurire a terenurilor agricole”, PNDR.

Fondurile nerambursabile disponibile, în această sesiune, pentru finanţarea proiectelor de prima împădurire a terenurilor agricole sunt de 148.928.790 euro. Din această sumă, 20% reprezintă contribuţia Guvernului României de la bugetul de stat, iar 80% finanţare a Uniunii Europene.

Proiectele pot fi depuse la Oficiile Judeţene ale Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), zilnic intre orele 9 si 14:00, ultima zi pentru depunere fiind 30 decembrie 2011, ora 12:00.

Implementarea Măsurii 221 are ca scop îmbunătăţirea condiţiilor de mediu în spaţiul rural prin folosirea şi gospodărirea durabilă a terenurilor agricole prin împădurire.

Prima împădurire a terenurilor agricole este destinată prevenirii pagubelor produse de factorii naturali dăunatori, reducerii eroziunii solurilor, îmbunătăţirii capacităţii de retenţie a apei, creşterii calităţii aerului, producerii de biomasă, inclusiv masă lemnoasă de calitate, prin menţinerea sau creşterea biodiversităţii.

Sursa: APDRP

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu