9 Decembrie, 2016

O firmă este greşit sfătuită şi intră în concurenţă neloială. Cum se poate beneficia de clemenţă?

Opinia juridică a unui cabinet de avocatură sau decizia unei autorităţi naţionale de concurenţă nu exonerează o întreprindere de comportamentul său anticoncurenţial sau de aplicarea unei amenzi. Autorităţile naţionale de concurenţă nu pot decât în mod excepţional să nu aplice o amendă, atunci când întreprinderea în cauză a participat la un program naţional de clemenţă.

Mai jos găsiţi istoria acestei cauze, soluţia Curţii de Justiţie a UE, precum şi repere din legislaţia noastră în materie de clemenţă.

Societatea Schenker şi alte 30 de societăţi erau membre ale Conferinţei austriece a expeditorilor de mărfuri în regim de grupaj (Spediteur Sammelladungs Konferenz, denumită în continuare „SSK”), o comunitate de interese care reunea o parte dintre membrii Uniunii centrale a expeditorilor. Aceasta din urmă reprezenta interesele colective ale expeditorilor şi ale prestatorilor de servicii logistice care deţin licenţă de transport.

În 1994, SSK a fost constituită sub forma unei societăţi de drept civil, sub condiţia suspensivă a autorizării sale de către Kartellgericht, instanţa austriacă competentă în materie de concurenţă.

SSK avea drept obiectiv să ofere expeditorilor şi consumatorilor finali tarife mai avantajoase pentru transportul rutier şi feroviar de mărfuri în regim de grupaj. Scopul său era ca, prin crearea unor condiţii concurenţiale identice, să favorizeze concurenţa loială între membrii săi.

Printr-o decizie din 1996, Kartellgericht a constatat că SSK era o înţelegere de importanţă redusă în sensul dreptului austriac.

Un cabinet de avocatură austriac specializat în dreptul privind înţelegerile în materie de concurenţă, la care s-a făcut apel pentru a obţine consultanţă, a apreciat de asemenea că SSK reprezenta o înţelegere de importanţă redusă şi că nu era, prin urmare, o înţelegere interzisă.

La 11 octombrie 2007, Comisia a anunţat că câţiva dintre agenţii săi efectuaseră controale inopinate la sediile comerciale ale diferitor operatori de transport internaţional şi că avea motive să considere că întreprinderile în cauză ar putea să fi încălcat dispoziţiile dreptului Uniunii care interzic practicile comerciale de restrângere a concurenţei.

Tribunalul Regional Superior din Viena a considerat că întreprinderile în cauză nu au săvârşit o încălcare prin faptul că au încheiat înţelegeri de stabilire a preţurilor, întrucât s-au întemeiat pe ordonanţa prin care Kartellgericht constatase că acordul lor constituia o înţelegere de importanţă redusă. În opinia aceleiaşi instanţe, comportamentul SSK nu a produs efecte asupra comerţului dintre statele membre şi nu exista, aşadar, nicio încălcare a dreptului Uniunii.

Nerecunoașterea unei vinovăţii a întreprinderilor în cauză se explică prin faptul că ele solicitaseră în prealabil o opinie juridică privind legalitatea comportamentului lor din partea unui cabinet de avocatură.

În ceea ce priveşte societatea Schenker, care formulase o cerere de clemenţă şi cooperare cu autorităţile administrative în procedura de investigaţie, Bundeswettbewerbsbehörde (Consiliul Federal al Concurenţei) a solicitat constatarea unei încălcări a dreptului Uniunii şi a dreptului austriac în materie de înţelegeri, fără obligarea la plata unei amenzi. Această cerere a fost respinsă pentru motivul că doar Comisia are competenţa de a constata săvârşirea unor încălcări fără aplicarea unei amenzi.

Curtea Supremă austriacă, sesizată cu litigiul, a decis să adreseze Curţii două întrebări preliminare.

Mai întâi, s-au solicitat Curţii clarificări cu privire la aspectul dacă o întreprindere care a încălcat normele de concurenţă ale Uniunii poate evita aplicarea unei amenzi atunci când încălcarea menţionată îşi are originea în eroarea acestei întreprinderi cu privire la legalitatea comportamentului său ca urmare a conţinutului unei opinii juridice a unui avocat sau al unei decizii a unei autorităţi naţionale de concurenţă. A doua întrebare cu care a fost sesizată Curtea viza să se clarifice aspectul dacă autorităţile naţionale de concurenţă pot constata o încălcare a dreptului concurenţei fără a aplica totuşi o amendă atunci când întreprinderea în cauză a participat la un program naţional de clemenţă.

Mai întâi, Curtea aminteşte că faptul că o întreprindere a calificat în mod eronat din punct de vedere juridic comportamentul său nu poate avea drept efect scutirea acesteia de aplicarea unei amenzi decât în cazuri excepţionale, atunci când, de exemplu, un principiu general al dreptului Uniunii, precum principiul protecţiei încrederii legitime, se opune aplicării unei asemenea amenzi.

Cu toate acestea, nu se poate invoca o încălcare a principiului încrederii legitime în cazul în care administraţia competentă nu a furnizat asigurări precise. Prin urmare, o opinie juridică furnizată de un avocat nu poate susţine în niciun caz încrederea legitimă a unei întreprinderi în sensul că comportamentul său nu încalcă normele de concurenţă ale Uniunii sau nu va conduce la aplicarea unei amenzi.

În ceea ce priveşte autorităţile naţionale de concurenţă, întrucât nu sunt competente să adopte o decizie negativă în care să concluzioneze că nu există o încălcare a dreptului Uniunii, ele nu pot crea întreprinderilor o încredere legitimă în sensul că comportamentul lor nu încalcă normele de concurenţă. În plus, în speţă, autoritatea naţională a examinat comportamentul întreprinderilor exclusiv din perspectiva dreptului naţional al concurenţei. În consecinţă, Curtea decide că dreptul Uniunii în materie de concurenţă trebuie interpretat în sensul că o întreprindere care a încălcat acest drept nu poate evita aplicarea unei amenzi atunci când încălcarea menţionată îşi are originea în eroarea săvârşită de întreprindere cu privire la legalitatea comportamentului său ca urmare a conţinutului unei opinii juridice a unui avocat sau al unei decizii a unei autorităţi naţionale de concurenţă.

Într-o a doua etapă, Curtea aminteşte că dreptul Uniunii nu prevede în mod expres, însă nici nu exclude, competenţa autorităţilor naţionale de a constata o încălcare a normelor europene de concurenţă fără a aplica o amendă. Curtea precizează că un astfel de beneficiu privind neaplicarea unei amenzi nu poate fi acordat în temeiul unui program naţional de clemenţă decât în măsura în care el este pus în aplicare într-un mod care să nu aducă atingere cerinţei privind aplicarea eficientă şi uniformă a normelor de concurenţă ale Uniunii.

Astfel, în ceea ce priveşte puterea Comisiei de a reduce amenzile în temeiul propriului program de clemenţă, Curtea aminteşte că reducerea unei amenzi în caz de cooperare a întreprinderilor care participă la încălcări ale dreptului Uniunii în materia concurenţei este justificată numai dacă o astfel de cooperare facilitează sarcina Comisiei. De asemenea, întreprinderea trebuie ca, prin comportamentul său, să dea dovadă de un veritabil spirit de cooperare. În sfârşit, beneficiul imunităţii sau al neaplicării unei amenzi nu poate fi acordat decât în situaţii strict excepţionale, precum cele în care cooperarea unei întreprinderi a fost determinantă pentru descoperirea şi pentru sancţionarea efectivă a înţelegerii, pentru a nu se aduce atingere aplicării efective şi uniforme a dreptului Uniunii.

În consecinţă, Curtea a decis că autorităţile naţionale de concurenţă pot în mod excepţional să se limiteze la a constata această încălcare fără a aplica o amendă atunci când întreprinderea în cauză a participat la un program naţional de clemenţă.

Hotărârea CJUE a fost dată pe 18 iunie 2013, în cauza C-681/11 Bundeswettbewerbsbehörde, Bundeskartellanwalt/Schenker & Co şi alţii.

Cadru juridic intern

Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul oficial nr. 742/2005, dă Consiliului Concurenţei dreptul de punere în aplicare, ca autoritate administrativă naţională în domeniul concurenţei. Consiliul Concurenţei aplică dispoziţiile art. 101 şi 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, potrivit prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurenţă prevăzute la articolele 81 şi 82 din tratat, cu modificările şi completările ulterioare, în cazurile în care actele sau faptele întreprinderilor sau asociaţiilor de întreprinderi pot afecta comerţul dintre statele membre ale Uniunii Europene.

Politica de clemenţă este un tratament favorabil acordat de Consiliul Concurenţei agenţilor economici implicaţi într-un cartel, care cooperează cu autoritatea de concurenţă în vederea descoperirii acestor practici anticoncurenţiale. Începând cu anul 2009, politica de clemenţă se aplică şi înţelegerilor verticale foarte grave, cum sunt cele referitoare la fixarea preţurilor sau la împărţirea pieţelor care conduce la protecţie teritorială absolută.

Agenţii economici care apelează la politica de clemenţă pot beneficia de imunitate la amendă (amendă zero) sau reducerea amenzii. Potrivit precizărilor Consiliului Concurenţei, agenţii economici care doresc să beneficieze de politica de clemenţă trebuie:

- să depună o declaraţie detaliată privind modul de organizare şi funcţionare a presupusei înţelegeri;
- să furnizeze orice probe referitoare la presupusa înţelegere;
- să coopereze în mod real, total, continuu şi prompt cu Consiliul Concurenţei;
- să nu dezvăluie intenţia de a apela la clemenţă decât în faţa altor autorităţi de concurenţă;
- la solicitarea Consiliului Concurenţei, să înceteze implicarea în presupusa înţelegere.

Notă: Legislaţia europeană şi jurisprudenţa europeană pot fi consultate în Lege5 Online, însă acestea sunt disponibile doar pentru abonaţii Lege5.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu