5 Decembrie, 2016

O decizie a CEDO interesantă (I)

Un cetăţean german îşi radiază maşina în Germania, iar un român intră cu maşina în ţară fară declaraţie vamală (dar şi fără actele maşinii). De aici începe o întreagă istorie în instanţele de judecată a cărei soluţie pronunţată de CEDO vă invităm să o parcurgeţi, în rezumatul de mai jos.

Textul integral al Hotărârii în Cauza Bernd împotriva României a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 471/2013.

Circumstanţele cauzei

La originea cauzei se află Cererea nr. 23.456/04 îndreptată împotriva României, prin care domnul Siegle Bernd a sesizat CEDO, reclamantul plângându-se, în temeiul art. 6 § 1 din Convenţia privind drepturile omului, de o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice, pe motiv că, printr-o hotărâre definitivă din 20 noiembrie 2003, Tribunalul Timiş a pus în discuţie autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri definitive pe care el însuşi a pronunţat-o la 8 iunie 2003.

De asemenea, reclamă, în temeiul acestei prevederi, soluţia pronunţată în cauză şi lipsa de imparţialitate a instanţelor interne. În cele din urmă, consideră că, prin confiscarea vehiculului său de către autorităţile române, a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Reclamantul s-a născut în 1969 şi locuieşte în Bierenbach, Germania.

În fapt, în anul 2002, M.A. a intrat în România la volanul unui vehicul care se afla în proprietatea reclamantului. Ulterior, în acelaşi an 2002, în timpul unui control efectuat la un târg de automobile, autorităţile administrative au constatat că vehiculul fusese pus în vânzare de o societate comercială de drept privat, fără ca aceasta să poată justifica plata drepturilor vamale ca urmare a importului vehiculului.

Direcţia Regională Vamală Interjudeţeană Timişoara (DRVI) a întocmit un proces-verbal de constatare a contravenţiei pe numele lui M.A., prin care i-a aplicat acestuia o amendă contravenţională de aproximativ 788 euro echivalent şi i-a confiscat vehiculul, ca sancţiune complementară, pentru neplata taxei vamale la intrarea pe teritoriul românesc.

M.A. a cerut să se specifice în procesul-verbal că poate fi considerat responsabil cel mult pentru contravenţia care sancţiona nerespectarea de către orice persoană care intră sau iese din ţară a obligaţiei de a declara şi prezenta bunurile pe care le deţine sau le transportă în bagaje în vederea vămuirii.

Contestarea de către M.A. a procesului-verbal de constatare a contravenţiei

M.A. a contestat procesul-verbal de constatare a contravenţiei, inclusiv confiscarea vehiculului.

Prin Hotărârea din 17 ianuarie 2003, Judecătoria Sânnicolau Mare a admis în parte contestaţia şi a anulat procesul-verbal în partea referitoare la amendă.

Instanţa a constatat că art. 121 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal prevedea că persoanele fizice au obligaţia de a declara bunurile introduse pe teritoriul România în faţa autorităţilor vamale şi de a plăti drepturile vamale de import, fără ca textul să facă distincţie între proprietarii şi neproprietarii bunurilor importate.

Instanţa a considerat că M.A. nu era decât detentor precar, că nu făcuse altceva decât să introducă vehiculul în cauză pe teritoriul românesc şi că, prin urmare, nu putea fi obligat să plătească drepturi vamale, cu toate că procesul-verbal contestat nu îl menţiona pe adevăratul proprietar.

În ceea ce priveşte cererea de restituire a vehiculului, aceasta a fost respinsă pe motiv că M.A. nu avea calitate procesuală, întrucât nu era adevăratul proprietar. Pentru a hotărî astfel, instanţa a considerat că, în temeiul art. 31 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor (O.G. nr. 2/2001), persoana interesată putea contesta procesul-verbal de constatare a contravenţiei numai în partea referitoare la amendă, în timp ce măsura de confiscare a proprietăţii putea fi contestată numai de către proprietar.

M.A. şi DRVI au formulat recurs împotriva acestei hotărâri. Prin Hotărârea din 8 iunie 2003, Tribunalul Timiş a respins recursul formulat de DRVI şi a menţinut hotărârea pronunţată în primă instanţă, cu următoarea motivare: “[M.A.] nefiind proprietarul bunului, nu avea aşadar obligaţia de a plăti drepturile vamale şi nu a încălcat dispoziţiile legale referitoare la introducerea de bunuri pe teritoriul românesc şi la declararea acestora în faţa autorităţilor vamale.”

Instanţa a respins recursul lui M.A. ca nefondat, considerând că nu avea calitate procesuală. Hotărârea din 8 iunie 2003 avea aşadar autoritate de lucru judecat. 

Mâine vom continua prezentarea aspectelor ce ţin de contestarea de către reclamant a procesului-verbal de constatare a contravenţiei , precum şi motivarea Curţii CEDO.

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu