9 Decembrie, 2016

Nu sunt mulţumit de actele emise de autoritatea contractantă pentru achiziţii publice. Cui mă plâng?

Referitor la aplicarea dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, răspunsul la întrebarea din titlu pare simplă. Unii îl văd mai complicat.

Discuţia se poartă în legătură cu modalitaţile legale pentru soluţionarea unei contestaţii împotriva procedurii de atribuire a unui contract de achiziţie publică, întemeiată pe dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 278/2010 privind aprobarea O.U.G. nr.76/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii.

Articolul 255 alin. (1) din acest act normativ iterează următoarele: “Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă.”

Aceste prevederi legale au fost considerate neconstituţionale de către o societate comercială, în cursul soluţionării unui dosar la Tribunalul Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi în alt dosar aflat pe rolul Tribunalului Vrancea – Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.

Să vedem, mai întâi, cum a fost înţeleasă procedura de către autorul criticii de neconstituţionalitate. Acesta a susţinut că prevederile criticate, astfel cum au fost modificate, sunt neconstituţionale şi contravin art. 21 alin. (4) din Constituţie. Astfel, modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 prin Legea nr. 278/2010, în sensul eliminării posibilităţii de a formula contestaţie în cadrul unei proceduri de achiziţie publică direct la instanţa de contencios administrativ, transformă această procedură administrativ jurisdicţională dintr-una facultativă într-una obligatorie. Partea nu ar mai avea posibilitatea să sesizeze direct instanţa de contencios administrativ, fiind astfel obligată să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ca organ administrativ jurisdicţional, urmând ca împotriva soluţiei pronunţate de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor să formuleze plângere. Autorul a mai arătat că nu invocă neconstituţionalitatea în raport cu o împiedicare absolută de acces la justiţie, ci critica sa vizează exclusiv încălcarea unui principiu constituţional, respectiv cel prevăzut de art. 21 alin. (4). De asemenea, a mai susţinut că prevederile criticate sunt neconstituţionale, deoarece îngrădesc accesul liber la justiţie prin faptul că acestea instituie caracterul obligatoriu al procedurii administrativ-jurisdicţionale pentru soluţionarea contestaţiilor împotriva actelor emise de autorităţile contractante, în materia achiziţiilor publice.

Să vedem ce a reţinut Curtea Constituţională şi ce argumente au fost aduse în soluţionarea crticii pe care am prezentat-o.

Este de reţinut observaţia că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativjurisdicţională, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. De asemenea, din parcurgerea normei criticate Curtea observă că aceasta nu restricţionează dreptul persoanelor care se consideră vătămate de a alege calea de atac în justiţie, drept pe care îl prescrie art. 21 alin. (4) din Constituţie, transpusă ca normă de principiu şi în Legea contenciosului administrativ. Astfel, în cuprinsul art. 255 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 legiuitorul nu a stabilit obligaţia persoanelor de a urma numai calea administrativ-jurisdicţională în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Dimpotrivă, sintagma “poate solicita” are semnificaţia de recunoaştere în persoana contestatorului a facultăţii de a demara o cale de atac administrativ-jurisdicţională, iar nicidecum a obligaţiei de a urma această cale. Concluzia se desprinde şi din dispoziţiile art. 256 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, care dispun în mod expres că, în vederea soluţionării contestaţiilor pe cale administrativ-jurisdicţională, partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, deci nu obligaţia.

Aşadar, arată Curtea, contrar argumentaţiei pe care se bazează autoarea excepţiei, textele Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu fixează imperativ urmarea căii de atac administrativ-jurisdicţionale, ci o prevăd ca facultate de care beneficiază persoana care se consideră vătămată. De altfel, raţiunea pentru care legiuitorul a prevăzut această cale o constituie specificul şi implicaţiile sociale, o modalitate eficientă de prevenire şi limitare a abuzului de drept, având în vedere faptul că soluţionarea contestaţiilor în materia achiziţiilor publice este necesar să se desfăşoare şi să se judece după o procedură caracterizată prin celeritate, or, este cunoscut faptul că judecarea proceselor în această materie s-ar putea întinde pe o perioadă foarte lungă.

Neexistând stabilită o interdicţie în privinţa sesizării directe a instanţelor de judecată, persoanele pot recurge la această sesizare. În sprijinul acestei concluzii vin şi trebuie reţinute prevederile art. 8 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, potrivit cărora “Instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ [...]“.

Mai notăm şi precizarea Curţii potrivit căreia faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 nu reia ceea ce este deja consacrat de art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu îi aduce atingere caracterului său constituţional. Chiar dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în redactarea actuală, nu aminteşte de calea de atac în justiţie, întrucât ea nu o interzice, nu înseamnă că respectiva cale nu ar mai exista sau că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 ar intra în conflict cu art. 21 alin. (4) din Constituţie. Cum s-a precizat, ea există în continuare, fiind reglementată de Legea nr. 554/2004 în vigoare, şi poate fi urmată de persoanele care se consideră vătămate.

Curtea a respins, ca neântemeiată, critica de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 284/2012, al cărei text integral îl puteţi consulta în Monitorul oficial nr. 344 din 21 mai a.c.

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu