4 Decembrie, 2016

Nu mai există obligativitatea redactării recursului prin avocat şi a reprezentării în recurs numai prin avocat

Într-un articol anterior am prezentat aspecte referitoare la reprezentarea convenţională în faţa instanţelor de judecată (prezentând prevederile Codului de procedură civilă care impuneau obligativitatea redactării recursului prin avocat şi a reprezentării în recurs numai prin avocat), iar într-un alt studiu de caz publicat pe site-ul LegeStart am prezentat Decizia civilă nr.1011/26.03.2014 a instanţei supreme (referitoare la nulitateatea cererii de recurs în cazul redactării acesteia de către mandatarul persoanei juridice care nu are calitate de avocat sau consilier juridic). 
În prezentul articol ne-am propus să prezentăm Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014 publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 775/24.10.2014, prin care judecătorii constituţionali au decis că “dispoziţiile din Codul de procedură civilă cuprinse în art. 13 alin. 2 teza a doua, art. 83 alin. 3, precum şi în art. 486 alin. 3 cu referire la menţiunile care decurg din obligativitatea formulării şi susţinerii cererii de recurs prin avocat sunt neconstituţionale.

Care este conţinutul textelor de lege declarate neconstituţionale de Curtea Constituţională?

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate formulată de mai mulţi petenţi în dosare aflate pe rolul mai multor instanţe de judecată se referea la dispoziţiile art. 13 alin. 2 teza a doua, art. 83 alin. 3, precum şi art. 486 alin. 3 din Codul de procedură civilă, texte asupra cărora s-a pronunţat prin Decizia nr. 462/2014 Curtea Constituţională şi care au următorul cuprins:

  • Art. 13 alin. (2) teza a doua: În recurs, cererile şi concluziile părţilor nu pot fi formulate şi susţinute decât prin avocat sau, după caz, consilier juridic, cu excepţia situaţiei în care partea sau mandatarul acesteia, soţ ori rudă până la gradul al doilea inclusiv, este licenţiată în drept.”;
  • Art. 83 alin. (3):”La redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2).”;
  • Art. 486 alin. (3):”Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c)-e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii. Dispoziţiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) şi ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile”.

Aşadar, textele legale criticate din Codul de procedură civilă reglementează obligativitatea reprezentării şi asistării părţilor prin avocat în calea de atac a recursului, respectiv obligativitatea redactării cererii de recurs, precum şi exercitarea şi susţinerea recursului numai prin avocat. În aplicarea acestor reglementări cu caracter de principiu, legiuitorul a prevăzut că recursul şi motivele de recurs se depun cu respectarea obligaţiei referitoare la reprezentare, întâmpinarea se redactează şi se semnează de avocatul intimatului, iar răspunsul la întâmpinare de avocatul recurentului.

Cum a motivat Curtea Constituţională decizia de neconstituţionalitate?

Curtea Constituţională a constatat că “nu există un raport rezonabil de proporţionalitate între cerinţele de interes general referitoare la buna administrare a justiţiei şi protecţia drepturilor fundamentale ale individului, dispoziţiile legale criticate consacrând un dezechilibru între cele două interese concurente”.

În acest context, Curtea Constituţională a constatat că “prin condiţionările impuse realizării interesului general menţionat este afectat în mod iremediabil interesul individual, respectiv cel al persoanei care doreşte să recurgă la concursul justiţiei în vederea realizării drepturilor şi intereselor sale subiective. Astfel, condiţionarea exercitării căii de atac de încheierea, în mod obligatoriu, a unui contract de asistenţă judiciară, drept condiţie de admisibilitate a recursului, impune în sarcina individului atât condiţii excesive pentru exercitarea căii de atac a recursului, cât şi costuri suplimentare şi semnificative în raport cu cheltuielile efectuate de cetăţean pentru plata serviciului justiţiei”.

De asemenea, Curtea Constituţională a mai constatat că “prin aplicarea textelor de lege criticate, pe lângă cheltuielile ocazionate de plata acestor taxe (n.n-taxe de timbru), cetăţeanului i s-a impus obligaţia formulării şi susţinerilor cererilor în recurs prin avocat, ceea ce presupune noi cheltuieli – suplimentare – în sarcina sa”.

“De asemenea, în timp ce accesul liber la justiţie aparţine persoanei care se consideră vătămată, dreptul la apărare aparţine oricărei persoane, inclusiv intimatului din procesul civil, atunci când este promovată calea de atac a recursului. În această situaţie, implicit intimatul, care nu are interes în exercitarea acestei căi de atac, are obligaţia de a încheia un contract de asistenţă juridică cu un avocat în vederea redactării şi depunerii întâmpinării, situaţie în care şi acesta poate beneficia de ajutor public judiciar, în condiţiile legii speciale.

Prin urmare, deşi teoretic statul permite accesul la justiţie, practic persoana interesată nu se poate adresa judecătorului. Or, cum drepturile fundamentale trebuie garantate într-o manieră concretă şi reală, iar nu iluzorie şi teoretică, imposibilitatea concretă de sesizare a unei instanţe de către persoana interesată constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiţie”.

Curtea Constituţională a mai reţinut că “obligaţia reprezentării şi asistării prin avocat pentru exercitarea recursului echivalează, pe de o parte, cu transformarea conţinutului acestui drept fundamental într-o condiţie de admisibilitate a exercitării unei căi de atac, iar, pe de altă parte, cu convertirea acestui drept într-o obligaţie, ceea ce afectează substanţa dreptului la apărare astfel cum este configurat în Constituţie. Or, legiuitorul nu poate da dreptului la apărare garantat de Constituţie valenţe care, practic, contravin caracterului său de garanţie a dreptului la un proces echitabil”.

Concluzionând, Curtea Constituţională a constatat că “soluţia legislativă criticată creează premisele transformării liberului acces la justiţie şi a dreptului la apărare în drepturi iluzorii, fapt care nu este de natură să conducă la consolidarea continuă, firească, a statului de drept, ceea ce atrage neconstituţionalitatea acesteia”.

Ce efecte produce Decizia Curţii Constituţionale nr. 462/2014?

În condiţiile declarării ca neconstituţionale a art. 13 alin. 2 teza a doua, art. 83 alin. 3, precum şi art. 486 alin. 3 din Codul de procedură civilă, se impune şi constatarea efectelor deciziei Curţii Constituţionale în urma admiterii  respectivei excepţii de neconstituţionalitate.

Potrivit art.147 alin.1 din Constituţie, „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept”.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.147 alin.4 din Constituţie: „Deciziile Curţii Constituţionale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor.”

Concluzionând, ce trebuie să înţeleagă cititorul urmare a pronunţării Deciziei respective?

De la data publicării deciziei respective în Monitorul Oficial al României (de la data de 24.10.2014), aceasta este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Un interval de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, în speţă art. 13 alin. 2 teza a doua, art. 83 alin. 3, precum şi art. 486 alin. 3 din Codul de procedură civilă, sunt suspendate de drept, ceea ce înseamnă practic că ele nu mai sunt aplicabile. Tot în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, pot pune de acord prevederile neconstituţionale din  Codul de procedură civilă cu dispoziţiile Constituţiei.

După intervalul de 45 de zile de la data publicării respectivei decizii a Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial al României dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale, în speţă art. 13 alin. 2 teza a doua, art. 83 alin. 3, precum şi art. 486 alin. 3 din Codul de procedură civilă, îşi încetează efectele juridice dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu au pus de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei.

(P) Aveţi nevoie de legislatie actualizată la zi? Acum puteţi cumpăra 3 produse Lege5 plătind un singur abonament!  Utilizaţi cel mai performant soft de documentare legislativă din România de pe orice dispozitiv aveţi la îndemână: Online, Mobile sau în Cloud.

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu