10 Decembrie, 2016

Nu este permis controlul pe internet pentru urmărirea transferurilor de fişiere

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că dreptul Uniunii se opune unui ordin judecătoresc pronunţat de o instanţă naţională prin care se impune unui furnizor de acces la internet instituirea unui sistem de filtrare pentru a preveni transferurile ilegale de fișiere. Decizia face parte din Hotărârea în cauza C-70/10 Scarlet Extended SA/Société belge des auteurs, compositeurs et éditeurs SCRL (SABAM).

Un ordin de această natură nu respectă interdicţia de a impune unui astfel de furnizor o obligaţie generală de supraveghere, nici cerinţa de a asigura un just echilibru între dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, şi libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal şi libertatea de a primi şi de a transmite informaţii, pe de altă parte.

Această cauză are la origine un litigiu între Scarlet Extended SA, furnizor de acces la internet, pe de o parte, şi SABAM, societate belgiană de gestiune care autorizează utilizarea de către terţi a operelor muzicale ale unor autori, compozitori şi editori, pe de altă parte.

În cursul anului 2004, SABAM a constatat că utilizatorii de internet care folosesc serviciile societăţii Scarlet transferă pe internet, fără autorizaţie şi fără plata unor drepturi, opere cuprinse în catalogul său prin intermediul reţelelor „peer-to-peer” (modalitate transparentă de schimb de date, independentă, descentralizată şi dotată cu funcţii de căutare şi de transfer avansate).

La cererea formulată de SABAM, preşedintele Tribunalului de Primă Instanţă din Bruxelles (Belgia) a obligat societatea Scarlet, în calitate de furnizor de acces la internet, să pună capăt acestor încălcări ale dreptului de autor, făcând imposibilă orice formă de transmitere sau de primire de către clienţii săi, prin utilizarea unui program informatic „peer-to-peer”, a unor fişiere electronice care conţin o operă muzicală din repertoriul SABAM, sub sancţiunea unor penalităţi cu titlu cominatoriu.

Societatea Scarlet a declarat apel la Curtea de Apel din Bruxelles, susţinând că ordinul judecătoresc nu era conform cu dreptul Uniunii, deoarece îi impunea, de facto, o obligaţie generală de supraveghere a comunicaţiilor din reţeaua sa, ceea ce ar fi incompatibil cu Directiva privind comerţul electronic și cu drepturile fundamentale. În acest context, Curtea de Apel solicită Curţii de Justiţie a Uniunii Europene să stabilească dacă dreptul Uniunii permite statelor membre să autorizeze o instanţă naţională să oblige un furnizor de acces la internet să instituie, cu caracter general, cu titlu preventiv, pe cheltuiala sa exclusivă şi pentru o perioadă nelimitată, un sistem de filtrare a comunicaţiilor electronice pentru a identifica transferurile ilegale de fişiere.

În hotărârea citată, Curtea aminteşte mai întâi că titularii unor drepturi de proprietate intelectuală pot solicita ca un ordin judecătoresc să fie pronunţat împotriva intermediarilor, precum furnizorii de acces la internet, ale căror servicii sunt folosite de terţi pentru a aduce atingere drepturilor lor. Condiţiile emiterii acestor ordine sunt stabilite în dreptul naţional. Totuşi, normele naţionale trebuie să respecte limitările care decurg din dreptul Uniunii, precum, în special, interdicţia prevăzută de Directiva privind comerţul electronic potrivit căreia autorităţile naţionale nu trebuie să adopte măsuri care ar obliga un furnizor de acces la internet să efectueze o supraveghere generală a informaţiilor pe care le transmite prin reţeaua sa.

În această privinţă, Curtea constată că ordinul judecătoresc în discuţie ar obliga societatea Scarlet să efectueze o supraveghere activă a ansamblului datelor tuturor clienţilor săi pentru a preveni orice încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală. Rezultă că ordinul ar impune o supraveghere generală care este incompatibilă cu Directiva privind comerţul electronic. În plus, un astfel de ordin nu ar respecta drepturile fundamentale aplicabile.

Protecţia dreptului de proprietate intelectuală este consacrată, fără îndoială, în Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Totuşi, nu rezultă nicidecum din cuprinsul cartei, nici din jurisprudenţa Curţii, că un astfel de drept ar fi intangibil şi, prin urmare, că protecţia sa ar trebui să fie asigurată în mod absolut.

Or, în speţă, ordinul judecătoresc de a institui un sistem de filtrare implică supravegherea, în interesul titularilor drepturilor de autor, a integralităţii comunicaţiilor electronice realizate în cadrul reţelei furnizorului de acces la internet în cauză, această supraveghere fiind, în plus, nelimitată în timp. Astfel, un ordin de această natură ar determina o atingere gravă a libertăţii societăţii Scarlet de a desfăşura o activitate comercială, deoarece ar obliga-o să instituie un sistem informatic complex, costisitor, permanent şi pe cheltuiala sa exclusivă.

În plus, efectele ordinului nu s-ar limita la societatea Scarlet, sistemul de filtrare fiind susceptibil în egală măsură să aducă atingere drepturilor fundamentale ale clienţilor săi, mai precis dreptului lor la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi libertăţii lor de a primi şi de a transmite informaţii, aceste drepturi fiind protejate de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, este cert, pe de o parte, că acest ordin ar implica o analiză sistematică a tuturor conţinuturilor, precum şi colectarea şi identificarea adreselor IP ale utilizatorilor care se află la originea transmiterii de conţinuturi ilicite în cadrul reţelei, aceste adrese fiind date cu caracter personal protejate. Pe de altă parte, ordinul ar risca să aducă atingere libertăţii de informare, din moment ce ar fi posibil ca acest sistem să nu facă în mod suficient distincţia între un conţinut ilicit şi un conţinut licit, astfel că utilizarea lui ar putea avea drept consecinţă blocarea comunicaţiilor cu conţinut licit.

În consecinţă, Curtea constată că, prin adoptarea ordinului judecătoresc de obligare a societăţii Scarlet să instituie un astfel de sistem de filtrare, instanţa naţională nu a respectat cerinţa de a asigura un just echilibru între dreptul de proprietate intelectuală, pe de o parte, şi libertatea de a desfășura o activitate comercială, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal și libertatea de a primi şi de a transmite informaţii, pe de altă parte.

Prin urmare, Curtea răspunde că dreptul Uniunii se opune unui ordin judecătoresc adresat unui furnizor de acces la internet de a institui un sistem de filtrare a tuturor comunicaţiilor electronice care circulă prin intermediul serviciilor sale, care se aplică, fără deosebire, întregii sale clientele, cu titlu preventiv, pe cheltuiala sa exclusivă şi pentru o perioadă nelimitată.

*

Comerţul electronic este reglementat, la nivelul Uniunii Europene, prin Directiva 2000/31/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2000 privind anumite aspecte juridice ale serviciilor societăţii informaţionale, în special ale comerţului electronic, pe piaţa internă (JO L 178, p. 1, Ediţie specială, 13/vol. 29, p. 257).

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu