7 Decembrie, 2016

Noutăţi pentru cei care mai aşteaptă bani pe seama depozitelor pentru cumpărarea de maşini

Parlamentul a aprobat recent modificări la reglementările privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) în vederea achiziţionării de autoturisme, înainte şi după 1 ianuarie 1990.

Citiţi mai jos la ce aşteaptă deponenţii care însumează 37.478 de depozite cu acest titlu.

Reglementarea iniţială a fost dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 156/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. în vederea achiziţionării de autoturisme, publicată în Monitorul Oficial nr. 883/2007, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 232/2008. De dată recentă, această reglementare a fost din nou modificată prin Legea nr. 9/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 156/2014, în vigoare din data de 7 martie 2014.

Modalitatea de calcul

O.U.G. nr. 156/2007 prevede că persoanele fizice care până la data de 15 februarie 1992 au efectuat depuneri de sume la CEC, precum şi cele care au transferat aceste sume după 22 decembrie 1989 în conturile Băncii Române pentru Dezvoltare (BRD), în vederea achiziţionării de autoturisme, au dreptul să obţină despăgubiri băneşti dacă depozitele astfel constituite, existente în conturile active ale CEC, respectiv ale BRD, îndeplinesc condiţia neafectării soldului iniţial. Este vorba despre acele depozite constituite din sume reprezentând avansuri sau depuneri integrale în vederea achiziţionării de autoturisme, existente în sold, fără dobânda aferentă şi din care nu s-au efectuat retrageri.

Recenta lege aduce completarea potrivit căreia despăgubirile se acordă atât pentru perioada depozitului constituit la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A., cât şi pentru perioada depozitului constituit la Banca Română pentru Dezvoltare – B.R.D. – S.A., după cum urmează:

-
pentru persoanele care au depus sume de bani la Casa de Economii şi Consemnaţiuni C.E.C. – S.A. înainte de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data de 1 ianuarie 1990 până la data de 31 decembrie 2013;
- pentru persoanele care au depus sume de bani la C.E.C. – S.A. după data de 1 ianuarie 1990, calculul sumelor se va face cu raportare la perioada cuprinsă între data efectuării depunerii până la data de 31 decembrie 2013.

» Modificări: Noul articol 1^2 introdus în OUG nr. 156/2007 prin Legea nr. 9/2014. Atenţie: Urmărirea modificărilor la nivel de paragraf este o facilitate disponibilă doar pentru abonaţii Lege5.
modifdepozitemaisni
Modul de calcul al despăgubirilor se vor stabili prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 9/2014.

Modalitatea tehnică a despăgubirilor

În varianta anterioară, din 2008, ordonanţa avea în vedere o valoare totală a despăgubirii în sumă de 760.625.341,06 lei, reprezintând cumulul despăgubirilor calculate de CEC prin indexarea, de la data depunerii şi până la data de 31 iulie 2007, a sumelor existente în cele 37.478 de depozite, cu indicii preţurilor de consum comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, din care s-a dedus dobânda legală bonificată de CEC pe perioada în care a fost acordată.

În această privinţă, legea recentă aduce dispoziţii noi în sensul că, dacă numărul deponenţilor şi valoarea totală a despăgubirilor se modifică, elementele tehnice privind despăgubirile se vor stabili la propunerea MFP, urmând să fie aprobate prin hotărâre a Guvernului.

Important de reţinut este şi faptul că, prin aceeaşi hotărâre de Guvern  se va stabili şi modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti executorii pronunţate în favoarea deponenţilor.

––––––––––(P)––––––––––

Lege5
 vă oferă posibilitatea – prin funcţia “Urmărire modificări” – de a vedea rapid ce acte normative se modifică. Pe lângă lista documentelor mai importante care vor suferi modificări, aveţi la dispoziţie şi lista cu documentele favorite (alese personal de fiecare utilizator).

De asemenea, în Lege5 există şi posibilitatea de a evidenţia modificările la nivel de paragraf.

Aflaţi mai multe despre Lege5 de AICI.

urm_mod

Foto articol:
 Sxc.hu

comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    daniela -brandusa
    martie 10 2014

    Bune seara. Ma bucur ca in sfarsit se realizeaza o egalitate intre deponentii la CEC si BRD, privind achizitionarea de autoturisme, in perioada 1990-1991. Normele de aplicare ale legii 9 /2014 apar la 60 de zile ,calculat din 7 martie 2014. Cum se va rezolva situatia celor care au obtinut o sentinta definitiva si irevocabila, de respingere a cererii la obligarea BRD la despagubiri .

    • Răspunde
      martie 11 2014

      Bună ziua,

      Aşa cum scrie şi în articol, modalitatea de punere în executare a hotărârilor judecătoreşti executorii pronunţate în favoarea deponenţilor se va stabili ulterior printr-o hotărâre de Guvern.

  • Răspunde
    Vasile
    septembrie 18 2014

    Dle Alexandru ,daca firma mea are de recuperat bani de la o primarie ,dar firma nu are datorii la bugetul de stat,pot recupera banii conf.art.65 alin 3 lit a din OG 9/2014 ?

Scrie un comentariu