3 Decembrie, 2016

Noul sistem de taxare introdus de Registrul Comerţului nu va duce la creşterea tarifelor actuale

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) susţine că introducerea unui nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile de la Registrul Comerţului nu va duce la majorarea tarifelor actuale, precizează Mediafax.

Potrivit unei informări de presă a ONRC, „scopul Proiectului de Hotărâre a Guvernului este de simplificare a procedurilor de înregistrare în registrul comerţului, prin aplicarea de taxe şi tarife unice pentru înregistrarea în registrul comerţului, care asigură:

- crearea premiselor pentru plata on-line, utilizând cardul bancar prin Sistemul Național Electronic de Plată Online (SNEP);

- eliminarea timpilor alocaţi pentru calcularea, la ghişeu, a contravalorii serviciilor prestate, actualmente stabilirea exactă a taxelor şi tarifelor fiind realizată numai prin întocmirea notelor de calcul, achitarea fiind efectuată după emiterea notelor de calcul;

Prin introducerea noului sistem, notele de calcul vor fi generate de sistemul informatic numai pentru verificare.

- sistemul prezintă predictibilitate, ceea ce îi permite operatorului economic să stabilească o prognoză fidelă a cheltuielilor legate de înregistrarea în registrul comerţului atât la momentul constituirii, cât şi în cursul derulării afacerii”.

Potrivit sursei citate, iniţiatorii Proiectului de Hotărâre a Guvernului nu şi-au propus grevarea suplimentară a comercianţilor, noile taxe şi tarife unice fiind determinate prin însumarea contravalorii serviciilor prestate şi a comisioanelor percepute pentru operaţiunile efectuate de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru alte instituţii, aşa cum au fost prevăzute în HG nr.113/2010, având ca bază de calcul încasările şi numărul de înregistrări din anul 2011.

Cuantumul taxelor şi tarifelor percepute de oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale pentru operaţiunile efectuate la registrul comerţului este neschimbat încă din anul 2004 când, prin HG nr. 913/2004, s-au stabilit taxele şi tarifele aferente operaţiunilor de înregistrare în registrul comerţului.

Însă, în perioada 2007 – 2012, prin comasare sau eliminare, numărul taxelor şi tarifelor s-a redus de la 27 la 11, aşa cum reiese din proiect.

Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind aprobarea taxelor şi tarifelor pentru operaţiunile efectuate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului şi oficiile registrului comerţului de pe lângă tribunale va fi inclus pe Agenda de lucru a Guvernului în perioada următoare.

Surse: ONRC, Mediafax

––––––-

Articol iniţial

Guvernul va impune un nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile cerute de firme şi persoane fizice autorizate la Registrul Comerţului şi va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, informează Mediafax.

Noile taxe vor fi aplicate într-un interval de două luni după ce vor fi avizate de Executiv, conform unui proiect de hotărâre.

Sistemul prevede ca operaţiunile din registrul comerţului să fie taxate cu tarife unice, în funcţie de tipul solicitării, fără ca fiecare tip de serviciu să mai fie achitat separat, ca în prezent.

La stabilirea taxelor unice s-au folosit, ca bază de fundamentare, înregistrările în registrul comerţului şi încasările aferente realizate anul trecut.

Potrivit noilor prevederi, pentru înregistrarea în registrul comerţului a unei persoane juridice (incluzând autorizarea constituirii, înmatricularea, autorizarea funcţionării şi declaraţia pe propria răspundere) va fi achitată o taxă unică de 250 lei, în timp ce pentru înregistrarea unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori familiale, va fi percepută o taxă de 90 lei.

Cererile de menţiuni simple (verificarea disponibilităţii sau rezervării denumirii unei firme, numirea lichidatorului, extrasul de registru) vor fi taxate, de asemenea, cu 45 lei atât pentru firme, cât şi pentru persoane fizice autorizate, întreprinderi familiale ori individuale.

Pentru cererile de menţiuni complexe, cu două sau mai multe operaţiuni, firmele vor fi taxate cu 220 lei.

Pentru cererea de copii certificate va fi menţinută taxa actuală, de 4+0,2 lei/pagină certificată.

Informaţiile de bază despre o firmă (precum numărul de ordine în registrul comerţului, denumirea, forma juridică, codul unic de înregistrare, sediul social, durata de funcţionare, capitalul social, administratorii, asociaţii sau acţionarii) vor fi eliberate în schimbul unei taxe de 8 lei/firmă, în timp ce pentru informaţii extinse (situaţii financiare anuale) va trebui achitată o taxă de 24 lei/firmă.

Un raport istoric despre o firmă va costa 250 lei, urmând să fie stabilite taxe fixe şi pentru cereri de informaţii pe serii de firme grupate pe maxim cinci criterii – aria geografică, localitate, domeniu (9 lei/firmă) şi mai mult de cinci criterii (11 lei/firmă).

În cazul renunţării la soluţionarea cererii adresate Registrului Comerţului sau al respingerii cererii de înregistrare, taxele achitate nu se restituie decât dacă se renunţă în aceeaşi zi în care a fost depusă cererea.

În noul sistem care urmează să fie introdus, Guvernul mai modifică numărul de firme şi procentul de reducere aplicat asupra sumei de plată în funcţie de numărul de firme pentru care se solicită informaţii.

Astfel, pentru informaţii solicitate în cazul a 101-1.000 firme va fi aplicată o reducere de 30%, iar la date cerute pentru un număr cuprins între 1.001 şi 10.000 firme va fi acordată o reducere de 60%. Cea mai mare reducere, de 80%, va fi valabilă pentru informaţii solicitate în cazul a peste 10.000 firme.

Prin aplicarea noilor taxe, Guvernul se aşteaptă să încaseze suplimentar la bugetul de stat peste 100 milioane lei anual, în 2012 şi în următorii patru ani.

Sursa: Mediafax

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu