11 Decembrie, 2016

Noţiunea de „contribuabil”: sens şi conţinut

Din punct de vedere fiscal, există o diferenţă esenţială între contribuabil suportător”, contribuabil „plătitor”, şi contribuabil „suportător şi plătitor”. Cunoaşterea sensului şi conţinutului acestor 3 categorii de contribuabili este deosebit de importantă pentru reglementarea cât mai corectă a obligaţiilor bugetare.

Din momentul în care o persoană fizică sau juridică datorează un impozit, această persoană capătă calitatea de „datornic faţă de stat”, de „persoană care datorează impozit statului”, numită în termeni fiscali „contribuabil”.

O persoană fizică sau juridică poate să aibă calitatea de:

1) contribuabil suportător”;

2) contribuabil „plătitor”;

3) contribuabil „plătitor şi suportător”.

1. Contribuabil suportător”: persoana respectivă datorează impozit statului, dar nu ea este cea care îl plăteşte direct şi personal.

Altfel spus, contribuabilul „suportător” nu vine în contact direct cu organul fiscal colector (care colectează, care strânge, care încasează obligaţiile bugetare către stat), nu are calitatea de „plătitor” (direct şi personal) al impozitului.

Impozitul datorat de contribuabilul „suportător” se calculează, se reţine (în general, prin „stopaj la sursă”), şi se plăteşte (virează) bugetului de stat de o altă persoană, numită contribuabil „plătitor”.

În cazul impozitelor directe, exemplul cel mai semnificativ de contribuabili „suportători” îl reprezintă salariaţii pentru impozitele datorate din veniturile lor salariale: aceştia sunt cei care suportă, direct şi personal, impozitul din salariile lor, dar ei nu intră în contact direct cu organul fiscal pentru plata impozitului, nu ei sunt plătitori ai acestui impozit.

Impozitul este direct atunci când cel care îl suportă efectiv şi în mod real din venitul său, numit „suportătorul” impozitului, cunoaşte direct şi nemijlocit mărimea acestuia (a impozitului datorat).

Angajatorii sunt obligaţi, prin lege, să calculeze, să reţină prin „stopaj la sursă” (ceea ce înseamnă că nu se acordă venitul până nu se calculează şi reţine impozitul datorat), şi să vireze bugetului de stat impozitul datorat de angajaţii lor.

Salariatul, în calitate de contribuabil „suportător”, nu are şi calitatea de „plătitor” al impozitului.

Pentru unele impozite directe, precum impozitul pe venit/salarii, contribuabilul „suportător” este diferit de contribuabilul „plătitor”.

Răspunderea, în faţa organelor fiscale, pentru nevirarea integrală şi/sau în termenul legal a impozitelor „cu reţinere la sursă” (care sunt impozitele la care contribuabilul „suportător” este diferit de contribuabilul „plătitor”) revine în întregime numai contribuabilul „plătitor”, respectiv angajatorilor, în acest exemplu.

Numai în cazul în care contribuabilul „suportător” (salariatul) nu a fost de bună credinţă în comportamentul său cu angajatorul şi, indirect, faţă de lege, şi a întreprins cu bună- ştiinţă acte şi fapte care au condus la diminuarea impozitului datorat (adică a săvârşit acte de evaziune fiscală), numai într-un asemenea caz acesta rămâne direct răspunzător, atât faţă de organele fiscale, dar în special în faţa legii penale (pentru fals, uz de fals în declaraţii, evaziune fiscală etc.).

Exemplu: Un salariat prezintă documente false cu privire la numărul (mai mare) persoanelor aflate în întreţinerea sa, pentru a beneficia de o deducere mai mare, în scopul diminuării impozitului pe venit/salariu.

În cazul în care se constată asemenea fapte, angajatorul are obligaţia (1) de a recalcula impozitul (stabilind diferenţa de impozit de recuperat de la salariat), şi (2) de a întreprinde măsurile prevăzute de lege pentru asemenea cazuri.

2. Contribuabil plătitor”: persoana respectivă are obligaţia legală de a calcula, de a reţine (în general, prin „stopaj la sursă”), şi de a vira (în termenul şi condiţiile prevăzute prin lege) impozitele datorate de el, de alte persoane fizice şi/sau juridice, sau de el şi de alte persoane fizice şi/sau juridice

În cazul unor impozite directe, precum impozitul pe venit/salariu, contribuabilul „plătitor” nu suportă din veniturile sale respectivele impozite, ci are numai obligaţia legală de a asigura calcularea, reţinerea şi plata (virarea) la buget a acestora, prin contactul direct, nemijlocit, cu organele fiscale.

În cazul impozitelor directe, exemplul cel mai semnificativ de contribuabil „plătitor” îl reprezintă angajatorii pentru impozitele datorate de salariaţii lor: salariaţii sunt cei care suportă din propriul venit impozitul pe venit/salariu, dar aceştia (salariaţii) nu intră în contact direct cu organele fiscale pentru a-şi plăti impozitele, nu fiecare salariat îşi plăteşte, direct şi personal, impozitul datorat.

Impozitul pe venit/salariu datorat de toţi angajaţii unei unităţi, care pot să fie şi de ordinul miilor, se calculează, se reţine (prin „stopaj la sursă”), şi se plăteşte statului de către angajatorul acestora.

Legea prevede clar, precis şi la modul imperativ că nu salariatul are obligaţia de a calcula, de a reţine impozitul din salariu şi de a-l vira la buget, ci angajatorul.

În cazul constatării, de către organul fiscal, că impozitele datorate de salariaţi nu au fost calculate corect, nu au fost reţinute integral şi nu au fost virate bugetului de stat, integral şi/sau în termenul legal, organul fiscal se îndreaptă împotriva contribuabilului „plătitor”, care este angajatorul, şi nu împotriva contribuabilului „suportător”, care este salariatul, în acest exemplu.

3. Contribuabil plătitor şi suportător”: persoana respectivă are dublă calitate, atât de contribuabil „suportător”, cât şi de contribuabil „plătitor”.

În cazul impozitelor directe, exemplul cel mai semnificativ de contribuabil care are dubla calitate, respectiv şi de contribuabil „suportător”, şi de contribuabil „plătitor”, îl reprezintă contribuabilul care datorează impozit pe profit: societatea comercială suportă din veniturile sale impozitul pe profit, impozit pe care singură şi-l calculează, îl reţine (distinct, din celelalte venituri), şi îl plăteşte (virează) la bugetul de stat.

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Este evaluator în specialitatea evaluare economică şi financiară a întreprinderilor şi expert contabil, membru al Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România. Cercetător de prestigiu şi profund cunoscător al fiscalităţii în practică, dr. N. Grigorie – Lăcriţa a încheiat şi executat mai multe contracte de cercetare ştiinţifică cu diferiţi agenţi economici din ţară şi străinătate, pe probleme de interes major, soluţiile oferite fiind susţinute de aceştia, de organizaţiile lor patronale şi sindicale, în îmbunătăţirea anumitor prevederi legale.

Fara comentarii

Scrie un comentariu