3 Decembrie, 2016

Noi reglementări de procedură în materia contravenţiilor

Legea nr. 76/2012, dată pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a modificat şi completat, totodată, un întreg pachet de reglementări printre care şi Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Dispoziţiile în această materie, cuprinse în Legea nr. 76/2012, intră în vigoare la 1 septembrie a.c.

Semnalăm modificările de procedură, în contextul subiectului din lege la care acestea se referă.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300 de ore. Potrivit art. 9 din O.G. nr. 2/2001, sancţiunea se stabileşte alternativ cu amenda.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator sesizează instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Ca procedură, la primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul de 30 de zile ce i-a fost acordat, instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Prin modificările aduse de Legea nr. 76/2012, se prevede că hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii este supusă apelului.

Termenul de prescripţie

Potrivit art. 13 din actul normativ, aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei.

Prin modificările aduse de Legea nr. 76/2012, în cazul contravenţiilor continue, termenul de şase luni curge “de la data încetării săvârşirii faptei”, în timp ce, în versiunea anterioară, textul în cauză prevedea că termenul curge “de la data constatării faptei”. Se creează, astfel, identitatea de reglementare, pentru situaţia generală de prescripţie şi pentru contravenţia continuă. Contravenţia este continuă în situaţia în care încălcarea obligaţiei legale durează în timp.

Când fapta a fost urmărită ca infracţiune şi ulterior s-a stabilit că ea constituie contravenţie, prescripţia aplicării sancţiunii nu curge pe tot timpul în care cauza s-a aflat în faţa organelor de cercetare sau de urmărire penală ori în faţa instanţei de judecată, dacă sesizarea s-a făcut înăuntrul termenului de şase luni de la săvârşirea faptei. Prescripţia operează totuşi dacă sancţiunea nu a fost aplicată în termen de un an de la data săvârşirii, respectiv constatării faptei, dacă prin lege nu se dispune altfel. Prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte termene de prescripţie pentru aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

Executarea sancţiunilor contravenţionale

Dacă, în forma sa anterioară, actul normativ se referea la “executarea sancţiunii amenzii contravenţionale”, prin modificările aduse de Legea nr. 76/2012 articolul 14 prevede că “executarea sancţiunilor contravenţionale” se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii.

Totodată, este adăugat un paragraf care prevede că prescripţia executării sancţiunilor contravenţionale poate fi constatată chiar şi de instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale.

Observăm că prescripţia, în caz că procesul-verbal nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancţiunii, se extinde de la amenda contravenţională la sancţiunile contravenţionale. Acestea sunt definite prin articolul 5 din actul normativ, astfel:

- sancţiuni contravenţionale principale: avertismentul; amenda contravenţională; prestarea unei activităţi în folosul comunităţii;

- sancţiuni contravenţionale complementare: confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; închiderea unităţii; blocarea contului bancar; suspendarea activităţii agentului economic; retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei.

Acelaşi articol 5 mai prevede că prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare, precum şi principiul potrivit căruia sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite.

Căile de atac

Potrivit art. 31 din actul normativ, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.

Dispoziţiile privind procedura judiciară de urmat în continuare, astfel cum au fost modificate, prevăd că plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, în timp ce, în redactarea anterioară, se prevedea că plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia.

Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei. Semnalăm, şi aici, diferenţa de tratament, în condiţiile în care în redactarea anterioară a textului se prevedeau următoarele plângerea suspendă executarea, iar  plângerea persoanelor prevăzute la art. 31 alin. (2) suspendă executarea numai în ceea ce priveşte despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării.

Art. 31 alin. (2) la care se face trimitere prevede că partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce priveşte despăgubirea, iar cel căruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte măsura confiscării.

Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării.

Ca noutate, semnalăm aici precizarea că dispoziţiile art. 2361 (privind suspendarea judecăţii cauzei) şi ale art. 405 (privind nulitatea unei hotărâri care nu poate fi cerută decât prin căile de atac) din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.

Dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată numai cu apel. Din textul nou al articolului 34, a dispărut termenul de 15 zile de la comunicare.

Apelul se soluţionează de secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului. Motivarea apelului nu este obligatorie. Motivele de apel pot fi susţinute şi oral în faţa instanţei. Apelul suspendă executarea hotărârii.

Plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, recursul formulat împotriva hotărârii judecătoreşti prin care s-a soluţionat plângerea, precum şi orice alte cereri incidente sunt scutite de taxa judiciară de timbru. În completarea acestor dispoziţii, Legea nr. 76/2012 introduce un nou alineat – la articolul 36 – prin care se dispune că în cazul în care plângerea a fost respinsă, petentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

Dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 se completează cu dispoziţiile Codului penal şi ale Codului de procedură civilă, după caz.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    august 16 2012

    Redactarea este defectuoasa : nu rezulta unde se introduce contestatia la p.v. de contraventie cf. noilor reglementari.(cf. cod pr.civ. cred ca se introduce la Judecatoria din zona de jurisdictie unde are domiciliul contravenientul)

  • Răspunde
    Mircea
    iunie 3 2013

    Si cam care ar fi cheltuielile judecatoresti in cazul unei plangeri respinse ?
    Cam despre ce suma vorbim pentru sa zicem… o plangere impotriva unui PV in urma caruia se suspenda permisul de conducere ?

  • Răspunde
    muja
    iunie 4 2013

    Nu mai conduce ma **** si nu mai ai PV-uri. Sau mai poti conduce cand o lasi …

  • Răspunde
    alexandru
    decembrie 14 2013

    in cazul in care instanta nu a hotarat asupra masurii confiscarii conform art.34 , cum ramane cu p.v.?

  • Răspunde
    Gogu contravenientu
    august 11 2014

    Procesul verbal de contraventie a fost anulat de instanta. De ce mai sunt urmarit fiscal si amenintat cu urmarirea prin poprire la Casa de Pensii ?

Scrie un comentariu