3 Decembrie, 2016

Noi modificări privind exigibilitatea accizelor

Reglementarea în materie a fost modificată prin Legea nr. 69/2014, dată pentru aprobarea O.G. nr. 28/2013. Ordonanţa din 2013 aducea, între altele, modificări la Codul fiscal, amendate acum prin legea de aprobare, care a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 355/2014 şi care este în vigoare din 17 mai 2014.

Aşa cum am arătat într-un material postat anterior pe LegeStart, intitulat “S-au făcut modificări la regimul unor produse accizabile”, prin Legea nr. 69/2014 au intervenit modificări la încadrările pentru produsele accizabile, prevăzute de Codul fiscal la art. 207, după cum sunt produse în România sau provin din achiziţii intracomunitare.

Corelativ, au fost modificate şi condiţiile ce ţin de exigibilitatea accizelor. Pentru a urmări la ce tipuri de produse se referă, urmăriţi caseta foto de mai jos, care conţine noile încadrări de produse accizabile.

codfis207
codfis207_2

Potrivit modificărilor la sfera de aplicare, prin noile dispoziţii, momentul exigibilităţii accizei intervine:

- la momentul recepţionării, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) şi l) provenite din achiziţii intracomunitare efectuate de operatori economici;

- la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c), f)-i) şi l) provenite din operaţiuni de import efectuate de operatori economici;

- la momentul eliberării pentru consum, în conformitate cu prevederile art. 2067, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. d) şi e);

- la momentul vânzării pe piaţa internă, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. f)-i) şi l) provenite din producţia internă, iar în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. j) şi k) la data efectuării primei vânzări pe piaţa internă către persoana deţinător final, moment atestat prin data facturii şi/sau data bonului fiscal, emise de vânzător, indiferent dacă produsele provin din achiziţii intracomunitare, import sau producţie internă;

- la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie, pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. h), i) şi l) provenite din operaţiuni de import efectuate de persoane fizice, respectiv înainte de efectuarea primei înmatriculări în România, în cazul produselor prevăzute la art. 207 lit. h) şi i) provenite din achiziţii intracomunitare efectuate de persoane fizice. În scopul înmatriculării navelor sau autovehiculelor prevăzute la art. 207 lit. h) şi i) se prezintă organelor competente:

1. declaraţia vamală care atestă efectuarea formalităţilor de punere în liberă circulaţie, în cazul navelor sau autovehiculelor din import;
2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul navelor sau autovehiculelor achiziţionate intracomunitar;

- la data documentului comercial care atestă achiziţia intracomunitară a produselor prevăzute la art. 207 lit. k) şi l), în cazul în care achiziţia intracomunitară este efectuată de o persoană fizică;

- la data efectuării formalităţilor de punere în liberă circulaţie pentru produsele prevăzute la art. 207 lit. j) şi k) provenite din operaţiuni de import efectuate de persoane fizice. Momentul exigibilităţii accizelor în cazul armelor prevăzute la art. 207 lit. j) provenite din achiziţii intracomunitare efectuate de persoane fizice intervine înainte de înscrierea armei în documentul care atestă dreptul de deţinere a armei sau, după caz, de port şi de folosinţă a armei, conform prevederilor Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată, cu modificările ulterioare. În scopul înscrierii armei în documentul care atestă dreptul de deţinere a armei sau, după caz, de port şi de folosinţă a armei se prezintă organelor competente:

1. declaraţia vamală care atestă efectuarea formalităţilor de punere în liberă circulaţie, în cazul armelor din import;
2. certificatul care atestă plata accizelor, în cazul armelor achiziţionate intracomunitar.

Declaraţiile de accize

Orice operator economic plătitor de accize are obligaţia de a depune la autoritatea competentă o declaraţie de accize pentru fiecare lună, indiferent dacă se datorează sau nu plata accizei pentru luna respectivă.

Declaraţiile de accize se depun la autoritatea competentă de către operatorii economici plătitori până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei la care se referă declaraţia.

Operatorii economici care achiziţionează produsele prevăzute la art. 207 lit. a)-c) şi f)-l) pentru uzul propriu, precum şi persoanele fizice care efectuează achiziţii intracomunitare de produse prevăzute la art. 207 lit. h), i) şi l), depun o declaraţie de accize la autoritatea competentă până la data prevăzută pentru plata acestor accize, numai atunci când datorează accize.

––––––––––––(P)––––––––––––

Lege5
 a creat instrumentul ideal pentru a vă ajuta să vizualizaţi prin comparare textul unui act normativ aşa cum era el înainte de modificare şi textul modificat, cu evidenţierea modificărilor.

Prin evidenţierea modificărilor la nivel de paragraf, Lege5 vă ajută să identificaţi mai repede şi cu uşurinţă modificările, astfel încât să luaţi decizii corecte şi să lucraţi eficient.

Aflaţi mai multe despre Lege5 – care este disponibil în variantele OnlineDesktop şi Mobile – de AICI.

modex_profunc

Foto articol: Free Images

comentarii

Despre autor  ⁄ Mihai Sintescu

Mihai Sintescu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Un comentariu

  • Răspunde
    Petru
    iunie 20 2014

    In urma modificarilor introduse prin L.69/2014 cu referire la platitorii de accize pentru arme si munitii si referitor la exigibilitatea accizelor pentru aceste produse, apare urmatoarea intrebare: Pentru armele si munitiile existente in stoc ca urmare a achizitiile intracomunitare, importurile sau achizitiile din productia interna de arme si munitii, facute inainte de intrarea in vigoare a OUG. 28/2013, adica inainte de 1 septembrie 2013, si care se pun in vanzare dupa intrarea in vigoare a L. 69/2014, se platesc accize ? In mod normal nu ar trebui, in opnia mea sa se plateasca accize decat pentru achizitiile facute dupa 1 septembrie 2013, dar textul art. 211 lit. d este interpretabil.Rog un punct de vedere calificat !

Scrie un comentariu