5 Decembrie, 2016

ATENŢIE la NCPP! Ce hotărâri sunt supuse recursului în casaţie, de la 1 februarie 2014 ?

Noul Cod de Procedură Penală 2014 stabileşte prevederile referitoare la realizarea recursului în casaţie, cu aplicare de la 1 februarie 2014. La ora actuală sunt valabile reglementările stabilite de Codul de Procedură Penală din 1968. În continuare vom prezenta aspectele ce ţin de acest subiect, pe care trebuie să le avem în vedere începând de anul viitor.

NCPP2014

Conform Părţii Speciale din NCPP 2014, Titlul III. Judecata, Cap.V. Căile extraordinare de atac, Secţiunea II. Recursul în casaţie, prevederile referitoare la această procedură vor suferi modificări. Trebuie să ştim că recursul în casaţie urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Ce hotărâri sunt supuse recursului în casaţie?

Potrivit NCPP 2014 (art. 434), pot fi atacate cu recurs în casaţie deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor.

Atenţie însă la prevederile introduse de Legea nr. 255/2013, care pune în aplicare Noul Cod de Procedură Penală, cu modificări! Reglementările stabilesc că deciziile pronunţate în apel înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală cu privire la care termenul de declarare a căii ordinare de atac prevăzute de legea anterioară nu expirase la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse recursului în casaţie.

În aceste cazuri, termenul de 30 de zile de declarare a recursului în casaţie curge după cum urmează:

  • de la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală, pentru procuror şi pentru părţile cu privire la care legea anterioară nu prevedea obligaţia comunicării deciziei de apel, precum şi pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată anterior intrării în vigoare a Codului de procedură penală;
  • de la data comunicării, pentru părţile cărora decizia le-a fost comunicată după data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

recurs in casatie2
Cererile de recurs împotriva acestor decizii, depuse anterior intrării în vigoare a legii noi, se vor considera cereri de recurs în casaţie, iar soluţionarea recursului în casaţie este supusă dispoziţiilor Codului de procedură penală. Aceste decizii devin definitive la data intrării în vigoare a Codului de procedură penală.

Ce nu poate fi atacat cu recurs în casaţie?

Prevederile din Codul de Procedura Penală din 2010, referitoare la acest subiect, au fost modificate prin aceeaşi Lege nr. 255/2013 care va introduce în vigoare NCPPP de la 1 februarie 2013, astfel încât, de la această dată, nu pot fi atacate cu recurs în casaţie:

  • hotărârile pronunţate după rejudecarea cauzei ca urmare a admiterii cererii de revizuire;
  • hotărârile de respingere a cererii de redeschidere a procesului penal în cazul judecării în lipsă;
  • hotărârile pronunţate în materia executării pedepselor şi a reabilitării;
  • hotărârile pronunţate în materia reabilitării;
  • soluţiile pronunţate cu privire la infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate;
  • soluţiile pronunţate ca urmare a aplicării procedurii privind recunoaşterea învinuirii;
  • hotărârile pronunţate ca urmare a admiterii acordului de recunoaştere a vinovăţiei.

Atenţie! De la 1 februarie 2014, noua formă a paragrafului (2), art. 434 din Codul de Procedură Penală 2010 (text verde), va intra în în vigoare cu modificările aduse de Legea nr. 255/2013 prin art.102, paragraful 264 . Urmărirea modificărilor legislative (la nivel de paragraf) este o facilitate disponibilă numai pentru abonaţii Lege5.

recurs in casatie1

De reţinut şi faptul că recursul în casaţie exercitat de procuror împotriva hotărârilor prin care s-a dispus achitarea inculpatului nu poate avea ca scop obţinerea condamnării acestuia de către instanţa de recurs în casaţie.

Actele normative referitoare la acest subiect pot fi consultate integral pe Lege5 Online – noul serviciu de documentare legislativă realizat de Indaco Systems

comentarii

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Un comentariu

  • Răspunde
    Daniel
    aprilie 16 2014

    Recursul in casatie din noul cod de procedura penala al Romaniei incalca toate drepturile omului. Eu si Ion Maria Daniela vom adresa plingere, vom da in judecata Consiliul Europei, CEDO si Statul Roman pentru faptul ca ne-a scos o sentinta judecatoreasca penala de internare la psihiatrie cu acte false, sentinta penala pe care nu o putem casa deoarece nu exista cale de atac pentru casare catre Inalta Curte de Casatie si justitie a Romaniei, orice plingere a noastra catre CEDO din Strasbourg fiind respinsa ca inadmisibila pe motiv ca nu ne-am adresat mai intii Inaltei Curti de Casatie si justitie a Romaniei, lucru imposibil in cazul nostru deoarece nu avem cale de atac legala catre Curtea Suprema de Justitie a Romaniei. Avem sentinta penala cu numarul 104 din 06 iunie 2013, dosar penal-politic nr. 1600/309/2011* de la judecatoria Simleu Silvaniei, judet Salaj. Ne adresam Curtii Europene de Justitie impotriva Statului Roman, Consiliului Europei, Curtii Europene a Drepturilor Omului din Strasbourg. *** Situatia este reala. Suntem condamnati ca sa fim internati la psihiatrie la comanda politica data de Traian Basescu si Directorul SRI-George Cristian Maior. Avem rapoarte medico legale psihiatrice pe care se scrie ca deliram spunind ca avem inventii si marci la OSIM si Oficiul Federal de Patente din Viena. Noi chiar avem inventii si marci inregistrate. In acest mod Statul Roman, CEDO si Consiliul Europei ne fura inventiile , marcile, informatiile personale pe care le detinem despre monumente UNESCO ( Piramida lui Keops, Stonehenge, Discul de la Nebra, etc. ), prin internarea noastra la psihiatrie.

Scrie un comentariu