3 Decembrie, 2016

Munca suplimentară – cum este definită şi cum este compensată de angajator?

Ce este munca suplimentară?

Chiar dacă legislaţia în vigoare prevede că timpul normal de muncă este 40 de ore pe săptămână, aceasta cuprinde şi derogări.

Astfel, conform art. 114 alin. 1 din Codul Muncii, durata maximă a timpului de muncă nu poate depăşi 48 de ore pe săptămână. În această limită maximală sunt incluse şi orele suplimentare. Astfel, putem deduce că, în cazul ideal al unui contract individual de muncă cu normă întreagă, un salariat nu poate efectua mai mult de opt ore suplimentare pe săptămână, întrucât orice muncă prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal este considerată muncă suplimentară.

Atenţie! Munca suplimentară este efectuată numai cu acordul salariatului, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente sau înlăturării consecinţelor unui accident şi numai la solicitarea angajatorului.

Munca prestată de salariat din proprie iniţiativă pentru a recupera rămânerile în urmă din timpul programului normal de lucru nu constituie muncă suplimentară.

În toate cazurile, atunci când este vorba despre un contract individual de muncă cu timp parţial, legea interzice, în mod expres, efectuarea de ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora.

În plus, munca suplimentară nu va fi dispusă de către angajator în următoarele cazuri:

- salariaţilor sub 18 ani;
- ucenicilor;
- salariatelor gravide, începând cu luna a 5-a de sarcină, precum şi cele care alăptează;
- salariaţilor care beneficiază de reducerea duratei normale a timpului de muncă ca urmare a faptului că lucrează în locuri de muncă grele, vătămătoare sau periculoase.

Compensarea/plata muncii suplimentare

Conform prevederilor legale, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia (art. 122 alin. 1 Codul Muncii). În plus, nu este legală lipsa salariatului de la serviciu, fără aprobarea angajatorului, cu motivarea compensării orelor suplimentare efectuate, întrucât această compensare nu operează de drept, ci în funcţie de nevoile şi posibilităţile angajatorului.

În cazul în care există perioade de reducere a activităţii angajatorului, acesta are opţiunea de a acorda zile libere plătite din care pot fi compensate orele suplimentare care vor fi prestate în următoarele 12 luni.

Atunci când o astfel de compensare cu zile libere nu este posibilă, orele suplimentare vor fi plătite salariatului prin adăugarea unui spor la salariu. Acest spor este negociat în cadrul contractului colectiv de muncă, dacă este cazul, sau al contractului individual de muncă şi nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază.

Astfel, conform prevederilor legale în vigoare, munca suplimentară va fi plătită doar atunci când nu este posibilă compensarea cu ore libere platite, de unde rezultă că nici angajatul şi nici angajatorul nu pot opta între una dintre cele două metode.

Notă: Codul Muncii poate fi consultat integral şi gratuit în Lege5 Online. Atenţie: Actele normative sunt disponibile gratuit în forma publicată în Monitorul Oficial. Doar abonaţii Lege5 au acces la forma consolidată a acestora.

comentarii

Despre autor  ⁄ Cătălina Cibotariu

Corporate Lawyer, Trinity Corporate Services Romania. Contact: catalinacibotariu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu