24 Februarie, 2017

Monitorul Prețurilor, noua platformă de comparare a produselor din marile magazine

Consiliul Concurenței va publica de joi, 24 noiembrie, un Monitor al Prețurilor, care va afișa prețurile practicate de retaileri și va permite consumatorilor să le compare și să identifice magazinele cu cele mai mici costuri. Instituția susține că efectul introducerii acestei platforme se va traduce printr-o creștere a concurenței între retaileri și, implicit, o scădere a prețurilor.

Oficialii Consiliului au anunțat că platforma online va fi valabilă mai întâi pentru Capitală, urmând să fie extinsă la nivel național în următoarea perioadă. Practic, retailerii vor transmite prețuri pentru anumite produse, nu pentru toate, care vor fi publicate pe Monitorul Prețurilor. Astfel, se va ajunge la 60-70 de categorii cu cel mult 280 de produse, prețurile fiind comparate de utilizatorii care vizualizează listele. Cele 3-4 produse din fiecare categorie vor fi și branduri de marcă, dar și mărci mai puțin cunoscute, în special alimentele de bază din coșul zilnic.

Marile rețele de magazine din România cu care s-au inițiat discuții sunt Kaufland, Carrefour, Metro, Auchan, Selgros, Cora, Penny Market, Profi și Mega Image. Din proiect nu face parte Lidl, care afişează aceste informaţii pe propriul site.

De altfel, din cauza discuțiilor cu retailerii, programul a întârziat aproape un an. Marile lanțuri de magazine spuneau că vor avea dificultăţi organizatorice, pentru că proiectul implică resurse multiple. În plus, există teama să nu apară informaţii eronate şi retailerii să fie prejudiciaţi, mai ales că există diferenţe de preţ de la un magazin la altul şi de la un oraş la altul.

Consiliul Concurenței susține că prin compararea prețurilor, cumpărătorii se vor orienta către anumite magazine, astfel că celelalte magazine vor scădea, probabil, prețurile, sau vor veni cu alte oferte.

Pentru evenimentul de lansare, au fost invitaţi reprezentanţi ai Parlamentului României, precum şi ai companiilor implicate în derularea proiectului.

comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu