5 Decembrie, 2016

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA  Nr. 82

din 28 februarie 2013

 

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. 10

din Codul de procedură penală și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală


Augustin Zegrean  — președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar — judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader      — judecător
Oana Cristina Puică— magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală și ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, excepție ridicată de Gheorghe Mihai în Dosarul nr. 1.417/311/2012/a1 al Tribunalului Olt — Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.165D/2012.
La apelul nominal răspunde personal autorul excepției, lipsind partea Marian Bădoi, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că partea Marian Bădoi a depus la dosar note scrise prin care solicită judecarea în lipsă, respingerea excepției de neconstituționalitate și obligarea autorului acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea excepției de neconstituționalitate. În acest sens, atașează împuternicirea avocațială, concluziile scrise ale apărătorului ales și chitanța cuprinzând onorariul de avocat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta se poate face numai în fața instanței de judecată.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 14 din Legea nr. 47/1992, respinge cererea părții Marian Bădoi, deoarece regulile de procedură civilă referitoare la cheltuielile de judecată nu sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale.
Cauza este în stare de judecată.
Președintele acordă cuvântul autorului excepției, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în fața Tribunalului Olt — Secția penală. În acest sens, face trimitere și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 299/2005.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând, în acest sens, jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Decizia penală nr. 65 din 24 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.417/311/2012/a1, Tribunalul Olt — Secția penală a  sesizat Curtea  Constituțională  cu  excepțiade neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură  penală  și  ale  art.  XVIII  pct.  39  din  Legea nr. 202/2010  privind  unele  măsuri  pentru  accelerarea soluționării proceselor.
Excepția a fost ridicată de Gheorghe Mihai cu ocazia soluționării recursului împotriva unei sentințe penale prin care a fost respinsă o cerere de recuzare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv și dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât, în procedura plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, încheierea prin care s-a respins recuzarea nu mai poate fi atacată cu recurs nici separat, nici odată cu fondul, în condițiile în care soluția pronunțată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală nu mai este nici ea supusă niciunei căi de atac. Face trimitere, în acest sens, și la considerentele Deciziei nr. 299/2005, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004, reținând următoarele: „Faptul că încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacată separat cu recurs nu aduce nicio atingere drepturilor procesuale ale părții, câtă vreme această încheiere poate fi atacată odată cu fondul, instanța superioară urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă.”
Tribunalul Olt — Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul excepției.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului precizează că își menține punctul de vedere reținut în Deciziile Curții Constituționale nr. 225/2005, nr. 404/2005, nr. 299/2005, nr. 482/2012, în sensul că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Potrivit Încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 592 din 1 iulie 2004, și ale art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Articolul unic al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 a abrogat alineatul 7 al art. 52 din Codul de procedură penală, iar art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 a modificat alineatul 10 al art. 2781 din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea se va pronunța asupra dispozițiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004.
Art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală are următorul cuprins: „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. 8 este definitivă.”
Art. 52 alin. 7 din Codul de procedură penală, abrogat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2004, prevedea că:
„Încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai cu recurs, în termen de 48 de ore din momentul pronunțării, și dosarul se înaintează de îndată instanței de recurs. Recursul se judecă în termen de 3 zile din momentul primirii, în camera de consiliu, cu participarea părților.”
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil și ale art. 129 referitor la folosirea căilor de atac, precum și a prevederile art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 au mai fost supuse controlului de constituționalitate prin raportare la aceleași prevederi din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocate și în prezenta cauză, și față de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 482 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 451 din 5 iulie 2012, Curtea a reținut că între dispozițiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală, potrivit cărora hotărârea pronunțată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală este definitivă, și prevederile din Legea fundamentală și din actele normative internaționale invocate de autorii excepției nu poate fi reținută nicio contradicție. Stabilirea competenței instanțelor judecătorești și instituirea regulilor de desfășurare a procesului, deci și reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, Curtea a reținut, cu mai multe prilejuri, că acesta este sensul art. 129 din Constituție, text care face referire la „condițiile legii” atunci când reglementează exercitarea căilor de atac („Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”), ca de altfel și al art. 126 alin. (2) din Constituție, care, referindu-se la competența instanțelor judecătorești și la procedura de judecată, stabilește că acestea „sunt prevăzute numai de lege” (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 460 din 28 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.153 din 7 decembrie 2004).
Dispozițiile art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală nu aduc atingere accesului liber la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituție, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale și a actelor normative internaționale invocate nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, art. 129 din Constituție stipulează că părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condițiile legii. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile art. 2781 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci rezoluția sau ordonanța de netrimitere în judecată emisă de procuror, prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de față, întrucât dreptul la un recurs efectiv nu se confundă cu dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești.

Cu același prilej, Curtea a statuat că eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 2781 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii și obținerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluția procurorului.

În același sens sunt și Decizia nr. 571 din 29 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 

25 iulie 2012, și Decizia nr. 711 din 5 iulie 2012, publicată în 

Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 16 august 

2012.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Curtea reține că motivele mai sus arătate subzistă inclusiv în situația în care în procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată una din părți formulează o cerere de recuzare. Pe cale de consecință, încheierea de respingere a recuzării, ca și hotărârea pronunțată în soluționarea cauzei, nu poate avea decât un caracter definitiv. De altfel, în acest sens s-a pronunțat Curtea prin Decizia nr. 299 din 9 iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 639 din 20 iulie 2005, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004, statuând că abrogarea, prin actul normativ criticat, a dispozițiilor procedural- penale care reglementau recursul împotriva încheierii de respingere a recuzării s-a realizat de către legiuitor în temeiul prerogativelor sale constituționale, fiind determinată de rațiuni de politică penală, respectiv de „necesitatea eliminării neîntârziate a posibilității de exercitare abuzivă a drepturilor procesuale, care impietează asupra desfășurării în condiții normale a procesului penal și poate conduce la punerea în libertate a unor infractori periculoși”, astfel cum se menționează în mod expres în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004. Așa fiind, actul normativ criticat nu numai că nu aduce atingere prevederilor constituționale, ci constituie o aplicare a acestora, legiuitorul fiind preocupat de asigurarea exigențelor unui proces echitabil, prin împiedicarea exercitării abuzive a drepturilor procesuale și prin asigurarea celerității procesului penal (soluționarea cauzei într-un termen rezonabil fiind una dintre aceste exigențe).

Prin urmare, faptul că, în procedura plângerii împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, încheierea prin care s-a respins recuzarea nu poate fi atacată cu recurs nici separat, nici odată cu fondul — în condițiile în care însăși soluția pronunțată de judecător în temeiul art. 2781 alin. 8 din Codul de procedură penală nu este supusă niciunei căi de atac — nu este de natură să aducă atingere drepturilor garantate prin prevederile art. 21 și art. 129 din Constituție.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2781 alin. 10 din Codul de procedură penală și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2004 pentru modificarea Codului de procedură penală, excepție ridicată de Gheorghe Mihai în Dosarul nr. 1.417/311/2012/a1 al Tribunalului Olt — Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Oana Cristina Puică