5 Decembrie, 2016

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

 

DECIZIA  Nr. 76

din 21 februarie 2013

 

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865

 

Augustin Zegrean  — președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar     — judecător
Petre Lăzăroiu       — judecător
Mircea Ștefan Minea   — judecător
Iulia Antoanella Motoc  — judecător
Ion Predescu — judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader— judecător
Cristina Teodora Pop— magistrat-asistent

 Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Niculina Simici și Gheorghe Simici în Dosarul nr. 10.055/196/2012 al Judecătoriei Brăila — Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.569D/2012.
La apelul nominal răspunde partea Roxana Orea Anninos, prezentă personal, și se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, prezentând detaliat situația de fapt care a dat naștere litigiului în cadrul căruia a fost invocată excepția de neconstituționalitate. Depune note scrise în susținerea celor arătate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că reglementarea căilor de atac este atribuția legiuitorului.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  și  lucrările  dosarului,  constată următoarele:
Prin Sentința civilă din 28 noiembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 10.055/196/2012, Judecătoria Brăila — Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Niculina Simici și Gheorghe Simici într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de revizuire promovată într-un litigiu referitor la o acțiune în revendicare imobiliară.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 creează discriminare între persoanele ce au calitatea de părți în litigii civile, aflate în situații juridice similare, dând dreptul de a formula cerere de revizuire doar acelora care nu și-au exercitat dreptul de a formula apel sau recurs, cu toate că aveau această posibilitate, și îngrădind acest drept celor care au avut la îndemână doar calea de atac a recursului, dar de care nu s-au prevalat, sau exercitând această cale de atac, instanța a soluționat recursul fără a evoca fondul cauzei. Se susține că, în acest fel, prevederile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865 încalcă liberul acces la justiție al persoanelor interesate de promovarea revizuirii, aspect ce contravine dispozițiilor art. 21 din Constituție și celor ale art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Judecătoria Brăila — Secția civilă opinează că dispozițiile criticate sunt constituționale, arătând că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce nu are menirea să aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor judecătorești și că o eventuală admitere a acestei căi de atac în situația invocată de către revizuent ar transforma revizuirea într-un recurs deghizat, care ar pune în pericol securitatea raporturilor juridice, încălcând în acest fel dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenție.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale și arată că își menține punctele de vedere ce au fost reținute în deciziile Curții Constituționale nr. 923 din 18 octombrie 2007, nr. 541 din 13 mai 2008 și nr. 122 din 19 februarie 2008.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul- raportor, notele scrise depuse, concluziile părții prezente, concluziile procurorului, punctul de vedere al Avocatului Poporului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea deduce însă că autorii critică, în realitate, prevederile art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 24 februarie 1948, care au următorul cuprins:
— Art. 322: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: [...]”.
Curtea reține că prevederile art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate supuse analizei, se regăsesc la art. 509 teza întâi din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunțării deciziei, într-o formulare similară.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reținut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, dar și că litigiul în cadrul căruia această excepție a fost invocată a fost soluționat prin pronunțarea unei hotărâri definitive și prin aplicarea în speță a dispozițiilor art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, reține că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepții de neconstituționalitate.
Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) și (2) cu privire la accesul liber la justiție, precum și dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la liberul acces la justiție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 322 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, prin numeroase  decizii,  ca  de  exemplu,  Decizia  nr.  1.430  din 2 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2010, și Decizia nr. 258 din 6 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,  nr.  380  din  20  mai  2008,  prin  care  a  reținut  că revizuirea este o cale extraordinară de atac promovată în scopul îndreptării erorilor de fapt și numai din acest motiv, ce ține de specificul căii de atac, textul de lege criticat se referă la hotărâri pronunțate în recurs prin care se evocă fondul. Nu poate fi reținută, așadar, critica privind încălcarea accesului liber la justiție, întrucât, așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, acesta nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Prin aceleași decizii, Curtea a mai reținut că interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice la care se referă impune ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita calea de atac a revizuirii.
De asemenea, prin Decizia nr. 3 din 18 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 21 martie 2011, și Decizia nr. 876 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010, Curtea a reținut că prevederile legale criticate sunt norme de procedură, iar, în conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, procedura de judecată și exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt stabilite numai prin lege. Din aceste norme constituționale reiese că legiuitorul are libertatea de a stabili condițiile în care părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, cu respectarea normelor și principiilor consacrate prin Legea fundamentală și prin actele juridice internaționale la care România este parte.
De asemenea, Curtea a constatat că revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac promovată pentru a îndrepta erorile de fapt, are drept scop restabilirea adevărului în cauză, ceea ce este în deplină concordanță cu prevederile art. 124 din Constituție privind înfăptuirea justiției. Interesul legat de stabilitatea hotărârilor judecătorești definitive, precum și a raporturilor juridice care au fost supuse controlului instanțelor prin hotărârile respective a impus ca legea să stabilească riguros și limitativ cazurile și motivele pentru care se poate exercita această cale de atac, precum și modul în care acestea pot fi probate. Din această perspectivă, prevederile legale criticate nu aduc atingere egalității în drepturi, accesului liber la justiție sau dreptului la un proces echitabil.
De altfel, instanța de contencios constituțional a stabilit în jurisprudența sa că accesul liber la justiție nu presupune să fie asigurat accesul la toate structurile judecătorești — judecătorii, tribunale, curți de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție — și la toate căile de atac prevăzute de lege, deoarece competența și procedura de judecată sunt stabilite de legiuitor, iar acesta, asigurând posibilitatea de a ajunge în fața instanțelor judecătorești în condiții de egalitate, poate stabili reguli deosebite.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Niculina Simici și Gheorghe Simici în Dosarul nr. 10.055/196/2012 al Judecătoriei Brăila — Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop