8 Decembrie, 2016

 

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA  Nr. 79

din 21 februarie 2013


referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108 alin. (1) lit. b)

și art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar— judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Iulia Antoanella Motoc  — judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Cristina Teodora Pop — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, excepție ridicată de George Liță în Dosarul nr. 3.084/205/2011 al Curții de Apel Pitești — Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.605D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că textele criticate nu contravin normelor constituționale invocate de autorul excepției și că acesta critică, în realitate, modalitatea în care i-au fost aplicate de către instanța competentă dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Codul silvic.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin Încheierea din 4 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.084/205/2011, Curtea de Apel Pitești — Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, excepție ridicată de George Liță într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei sentințe penale prin care autorul excepției a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele criticate, ce prevăd ca fiind infracțiuni fapte care sunt reglementate, în același timp, drept contravenții, încalcă principiul statuat în normele europene prevăzute la art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, potrivit cărora nicio persoană nu poate fi judecată sau pedepsită de două ori pentru săvârșirea aceleiași infracțiuni. Se susține că, chiar și în situația în care faptele prevăzute de normele criticate sunt săvârșite în astfel de condiții încât să constituie, potrivit legislației naționale în vigoare, contravenții, acestea reprezintă fapte de natură penală, conform criteriilor consacrate în legislația europeană. Se arată că în acest fel sunt încălcate și prevederile constituționale ale art. 148. Se susține că, în fapt, autorul excepției a fost sancționat contravențional de trei ori, în decurs de un an, pentru săvârșirea faptelor incriminate la art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, după care a fost sancționat și penal de către instanța de fond învestită cu soluționarea cauzei.
Curtea de Apel Pitești — Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și face trimitere la practica în materie a Curții Constituționale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstitu- ționalitate.
Guvernul opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că textele criticate reglementează în mod clar infracțiunile la care fac trimitere și pedepsele aplicate în cazul săvârșirii acestora, normele în cauză nefiind lipsite de previzibilitate și accesibilitate. Se mai arată că încadrarea ca infracțiune sau contravenție a unei fapte este supusă controlului instanțelor judecătorești competente, în cadrul căruia persoana care le-a săvârșit poate proba întinderea prejudiciilor cauzate, care determină o astfel de încadrare. Se susține, totodată, că dispozițiile art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție nu sunt incidente în cauză.
Avocatul Poporului arată că dispozițiile criticate nu încalcă principiul non bis in idem, întrucât, în privința faptelor prevăzute de către aceste norme, legiuitorul a tranșat sfera contravențiilor de cea a infracțiunilor, în funcție de valoarea prejudiciului produs prin săvârșirea lor. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, constituie contravenție tăierea, ruperea sau scoaterea din rădăcini a arborilor, fără drept, precum și distrugerea ori vătămarea de arbori, puieți sau lăstari, dacă valoarea prejudiciului adus pădurii, stabilită conform legii, este de până la de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, dacă nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008, cu modificările și completările ulterioare. În timp ce art. 108 alin. (1) din Codul silvic incriminează aceleași fapte, în condițiile în care prejudiciul produs este de cel puțin 5 ori mai mare decât prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, sau dacă prejudiciul produs este mai mic decât de 5 ori valoarea anterior arătată, dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește această valoare. Se arată, totodată, că încadrarea faptelor săvârșite în una dintre normele invocate nu este însă de competența instanței de contencios constituțional, ci a celei de judecată, în fața căreia autorul lor beneficiază de toate garanțiile prevăzute de normele procedurale în vigoare, inclusiv de dreptul de a invoca excepția autorității de lucru judecat.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, prevederile art. 108 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea constată însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 108 alin. (1) lit. b) și ale art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 27 martie 2008, care au următorul cuprins:
— Art. 108 alin. (1) lit. b): „(1) Tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate, constituie infracțiune silvică și se sancționează după cum urmează:
[...]

b) cu închisoare de la 6 luni la 4 ani, dacă valoarea prejudiciului produs este mai mică decât limita prevăzută la lit. a), dar fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a prejudiciului produs depășește limita prevăzută la lit. a);”;
— Art. 110 alin. (1) lit. b): „(1) Furtul de arbori doborâți sau rupți de fenomene naturale ori de arbori, puieți sau lăstari care au fost tăiați ori scoși din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecție, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire și din vegetația forestieră din afara fondului forestier național, precum și al oricăror altor produse specifice ale fondului forestier național constituie infracțiune și se sancționează după cum urmează:
[...]
b) cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă fapta a fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, iar valoarea cumulată a materialului lemnos depășește valoarea prevăzută la lit. a);”.
Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 148 referitor la integrarea în Uniunea Europeană, dispozițiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitor la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori și prevederilor art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene cu privire la dreptul de a nu fi judecat sau condamnat de două ori pentru aceeași infracțiune.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Codul silvic reglementează explicit condițiile în care faptele enumerate în ipotezele celor două norme juridice criticate constituie infracțiuni și pedepsele care se aplică în cazul săvârșirii lor, în timp ce aceleași fapte, săvârșite în condițiile prevăzute prin dispozițiile Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, constituie contravenții. Curtea constată că criteriul avut în vedere de legiuitor în stabilirea caracterului infracțional al faptelor prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 este cel valoric, coroborat cu persistența în timp a conduitei neadaptate la cerințele legii, respectiv, fapta să fi fost săvârșită de cel puțin două ori în interval de un an, cu condiția ca valoarea cumulată a prejudiciilor produse să depășească valoarea-prag egală cu de 5 ori prețul mediu al unui metru cub pe picior, care, potrivit art. 123 din Codul silvic, se stabilește anual, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale care răspunde de silvicultură și este, la data pronunțării prezentei decizii, de 85 lei, potrivit Ordinului ministrului mediului și pădurilor nr. 3.283/2012 pentru aprobarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 667 din 24 septembrie 2012.
Prin urmare, Curtea reține că săvârșirea faptelor arătate în textele criticate, o singură dată în decursul unui an calendaristic, cu producerea unui prejudiciu mai mic decât de 5 ori valoarea prețului mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, la data constatării faptei, constituie contravenție, iar săvârșirea acelorași fapte, de cel puțin două ori în decursul aceluiași an, cu producerea unor prejudicii a căror valoare cumulată depășește limitele arătate în normele incriminatoare, constituie infracțiune și se pedepsește cu pedepsele prevăzute de către acestea.
Astfel, Curtea constată că textele criticate nu încalcă principiul legalității incriminării, nefiind încălcate dispozițiile art. 148 din Constituție și nici cele ale art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.
Totodată, Curtea reține că normele prevăzute la art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Codul silvic sunt suficient de clare, precise și previzibile, permițând persoanelor cărora li se adresează să își modeleze conduita potrivit acestor dispoziții.
Curtea constată că prevederile art. 50 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene sunt inaplicabile, întrucât nu vizează un domeniu ce intră în sfera de competență a Uniunii Europene.
De asemenea, Curtea reține că încadrarea juridică a faptelor astfel săvârșite este de competența organelor însărcinate cu constatarea și sancționarea contravențiilor și, respectiv, a organelor de urmărire penală și a instanțelor de judecată, și că aceasta poate fi suspusă controlului instanțelor competente, în fața cărora contravenientul, învinuitul și inculpatul, după caz, beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de Constituție și lege, inclusiv de posibilitatea de a dovedi că întinderea prejudiciului reținut în sarcina sa nu corespunde realității (a se vedea Decizia nr. 599 din 19 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 2 august 2007).
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 108 alin. (1) lit. b) și art. 110 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 46/2008 — Codul silvic, excepție ridicată de George Liță în Dosarul nr. 3.084/205/2011 al Curții de Apel Pitești — Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop