9 Decembrie, 2016

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

DECIZIA  Nr. 102

din 28 februarie 2013


referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 118 și ale art. 121 alin. (2)

din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale


Acsinte Gaspar — președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea   — judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán — judecător
Tudorel Toader — judecător
Claudia-Margareta Krupenschi   — magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a  dispozițiilor  art.  118  și  ale  art.  121  alin.  (2)  din  Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale,  excepție  ridicată  de  Marinică  Cazacu  în  Dosarul nr. 3.689/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.066D/2012 al Curții Constituționale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 ianuarie 2013, în prezența reprezentanților autorului excepției și a reprezentantului Ministerului Public. Susținerile acestora au fost consemnate în încheierea din acea dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a amânat pronunțarea pentru data de 12 februarie 2013, termen pentru care autorul excepției a transmis la dosarul cauzei, prin serviciul de registratură al Curții Constituționale, concluzii scrise. Ulterior, având în vedere imposibilitatea constituirii legale a completului de judecată, Curtea, în temeiul art. 58 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunțării pentru datele de 13 și, respectiv, 28 februarie 2013, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 16 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.689/2/2012, Curtea de Apel București — Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 118 și ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004  pentru  alegerea  autorităților  administrației publice locale, excepție ridicată de Marinică Cazacu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei contestații în anulare a unei decizii definitive și irevocabile prin care a fost admis recursul declarat de Uniunea Social Liberală Ialomița, cu consecința admiterii contestațiilor formulate de această formațiune politică și respingerii candidaturii autorului excepției la alegerile locale din data de 10 iunie 2012.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 sunt  neconstituționale  în  măsura  în  care  se  consideră  că termenul de 50 de zile curge de la data încetării raportului de serviciu prin demisie, și nu de la data înregistrării demisiei, fiind încălcate, în această ipoteză, prevederile art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 37 din Constituție, precum și ale art. 2 și 25 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Față de circumstanțele concrete ale speței, arată că Hotărârea Guvernului nr. 140/2012 privind stabilirea datei de desfășurare a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 15 martie 2012, dar, potrivit art. 2 din hotărâre, a intrat în vigoare la 27 martie 2012, în condițiile în care dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 67/2004 prevăd că stabilirea datei alegerilor se face „cu cel puțin 75 de zile” înaintea votării. Or, instanța de recurs, admițând recursul declarat împotriva sentinței prin care instanța de judecată a respins contestațiile formulate față de înregistrarea candidaturii autorului excepției la alegerile locale din iunie 2012, a motivat că „demisia funcționarului public, notificată în scris, produce efecte după 30 de  zile  calendaristice  de  la  înregistrare”.  O  asemenea interpretare este considerată a fi neconstituțională, întrucât, raportat la calendarul alegerilor locale, ar suprima dreptul de a fi ales al tuturor prefecților sau subprefecților aflați în funcție la data intrării în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 140/2012. Astfel, suprimarea dreptului de a participa la alegeri și de a fi ales este stabilită nu de puterea legiuitoare, ci se produce pe cale jurisprudențială, echivalând cu imixtiunea puterii judecătorești în sfera atribuțiilor legiuitorului.
Dispozițiile art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, prin aceea că interzic reformarea hotărârilor judecătorești de recurs prin care însă se evocă fondul, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3) și art. 37 din Constituție, precum și ale art. 2 paragraful 3 lit. a), art. 20 alin. (1) și (2) și ale art. 25 lit. b) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Raportat la circumstanțele concrete ale speței sale, autorul excepției susține că respectarea și garantarea de către stat a dreptului său la un proces echitabil, dar și, în contextul dat, a dreptului constituțional de a fi ales, devin iluzorii, fiindu-i refuzat accesul la un remediu efectiv pentru îndreptarea încălcării produse de o instanță de judecată prin hotărârea definitivă și irevocabilă, pronunțată în recurs, cu evocarea fondului. Mai mult, violarea dreptului de a fi ales nu este o consecință a acceptării unor argumente prezentate de partea adversă din litigiu, ci chiar urmare a motivării cu noi argumente de către instanța de judecată, argumente ce nu sunt puse în discuția părților, pe care autorul excepției nu le poate combate și nu le poate cunoaște decât direct, după redactarea deciziei definitive și irevocabile.
Se mai arată că dispozițiile art. 322 pct. 9 și 10 din Codul de procedură civilă permit revizuirea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, pronunțate cu evocarea fondului, în situațiile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului ar constata, cu privire la cauza de față, de pildă, că s-a produs o încălcare  a  unui  drept  sau  a  unei  libertăți  fundamentale, respectiv în cazul în care Curtea Constituțională ar constata ca fiind neconstituționale dispozițiile incidente în cauză din Legea nr.  67/2004;  or,  prin  efectul  art.  121  alin.  (2)  din  Legea nr. 67/2004, autorul excepției este lipsit de acest instrument judiciar care face posibilă reformarea unei asemenea hotărâri judecătorești.
Curtea de Apel București — Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în privința dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, apreciază că, în lipsa unor elemente noi, se impune a fi menținute cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008 și Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010. În ceea ce privește neconstituționalitatea art. 118 din aceeași lege, arată că reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, legiuitorul având această posibilitate inclusiv în materie electorală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens sunt reluate considerentele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008 și Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010, care au fundamentat soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 și care își mențin valabilitatea și în această cauză. Cu privire la dispozițiile art. 118 din lege criticate se arată că reglementarea de către legiuitor a condițiilor de exercitare a unui drept subiectiv nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, legiuitorul având această posibilitate inclusiv în materie electorală.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile art. 16 și 37 din Constituție nu poate fi reținută, deoarece textele de lege examinate se aplică în mod egal tuturor celor aflați în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, iar dreptul de a fi ales în funcții și demnități publice se exercită, potrivit art. 16 alin. (3) din Legea fundamentală, în condițiile legii. Totodată, soluționarea întâmpinărilor, contestațiilor sau a altor cereri cu respectarea procedurii stabilite de lege pentru ordonanța președințială, precum și excluderea căilor de atac în materie electorală sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 21 și ale art. 126 alin. (2) din Constituție. Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, iar accesul liber la justiție nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac și nici posibilitatea exercitării acestora — inclusiv cele extraordinare — de către toate părțile din proces.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitat

CURTEAexaminând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției și concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: Curtea  Constituțională  a  fost  legal  sesizată  și  este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 118 și ale art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 17 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, având următorul cuprins:

— Art. 118: „Prefecții și subprefecții nu pot candida și nu pot participa la acțiunile din campania electorală, sub sancțiunea demiterii din funcție, decât în situația în care demisionează cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor.”;
— Art. 121 alin. (2): „(2) Împotriva hotărârilor definitive și irevocabile, pronunțate de instanțele judecătorești potrivit prezentei legi, nu există cale de atac.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin normelor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2) privind principiul egalității cetățenilor în fața legii, fără privilegii și fără discriminări, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil și ale art. 37 — Dreptul de a fi ales. De asemenea, prin raportare la dispozițiile art. 20 din Constituție — Tratatele internaționale privind drepturile omului, sunt invocate prevederile art. 2 paragraful 3 lit. a) și ale art. 25 lit. b) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, referitoare la obligația statelor părți să garanteze o cale de recurs efectivă, respectiv la dreptul și posibilitatea oricărei persoane de a alege și de a fi aleasă, fără discriminare și restricții nerezonabile.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. O primă critică de neconstituționalitate vizează dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004. Autorul excepției susține că aceste prevederi legale împiedică prefecții/subprefecții să își exercite dreptul de a fi aleși la alegerile locale, deoarece sunt supuși condiției de a demisiona cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Întrucât, în practică, instanțele judecătorești au stabilit că demisia își produce efectele juridice în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, adică după 30 de zile de la înregistrarea sa, rezultă că, în realitate, destinatarii normei juridice criticate trebuie să se supună respectivei obligații cu 80 de zile înaintea datei alegerilor. Or, Guvernul are obligația de a emite, cu cel puțin 75 de zile înaintea alegerilor, o hotărâre prin care stabilește data desfășurării lor. Într-o atare interpretare, dispozițiile art. 118 sunt neconstituționale în măsura în care se consideră că termenul de 50 de zile curge de la data încetării raportului de serviciu prin demisie, și nu de la data înregistrării demisiei, fiind contrare,  în opinia  autorului  excepției,  prevederilor  art. 16 alin. (1) și (2) și art. 37 din Constituție, precum și celor ale art. 2 și 25 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Curtea constată că, potrivit susținerilor autorului excepției, dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 sunt susceptibile a fi interpretate în mod neconstituțional, fiind indicată în acest sens o anumită practică judiciară, inclusiv cea a instanței judecătorești care a soluționat recursul formulat de acesta în prezenta cauză, în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate.
Într-o atare situație, Curtea observă că nu se poate pune în discuție competența sa de a soluționa o asemenea excepție de neconstituționalitate. Curtea a reținut de principiu în jurisprudența sa că, în exercitarea rolului său de garant al supremației Constituției consacrat de art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală, instanța de contencios constituțional este competentă ca, ori de câte ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță, ce face obiectul controlului de constituționalitate, este susceptibilă de mai multe variante de interpretare, dintre care unele sunt neconforme cu prevederile Constituției, să identifice acea modalitate de interpretare care corespunde normelor și principiilor fundamentale de drept, urmând ca, în virtutea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție referitoare la efectul general obligatoriu al deciziilor sale, dispoziția legală examinată să fie aplicată numai în acea interpretare constatată de Curte ca fiind constituțională, orice altă variantă fiind exclusă (a se vedea în acest sens deciziile nr. 223 și nr. 224 din 13 martie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, sau Decizia nr. 956 din 13 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012). Totodată, nu se poate susține nici că o decizie pronunțată de Curtea Constituțională sub rezervă de interpretare ar nesocoti competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, conferită de art. 126 alin. (3) din Constituție, de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești. Procedând astfel, Curtea Constituțională identifică și elimină interpretarea neconstituțională proprie textului legal supus controlului, prin efectul deciziilor sale, de la procesul de aplicare de către orice organ sau autoritate competentă, în timp ce instanța supremă alege dintre două sau mai multe variante de interpretare diferite pe cea conformă cu întreg ansamblul legislativ, acea modalitate de interpretare fiind obligatorie sub aspectul aplicării de către celelalte instanțe judecătorești.
În continuare, Curtea va examina contextul în care a fost reglementată condiția demisiei prefectului/subprefectului, implicațiile procedurale și semnificația sa prin raportare la finalitatea urmărită de legiuitorul ordinar.
Mai întâi, Curtea constată că această cerință nu este contestată în sine, ca modalitate condițională de exercitare a dreptului prefectului/subprefectului de a fi ales într-o funcție de demnitate publică la nivel local. De altfel, analizând și coroborând dispozițiile legale incidente în materie [de exemplu, art. 11 alin. (1), art. 24 alin. (5), (7) și (11), art. 27, art. 28 alin. (2), art. 43, art. 55 alin. (11), art. 56 alin. (7), art. 57 alin. (1) și (3), art. 58 alin. (1), art. 80 alin. (6), art. 105 alin. (1) lit. f) și ale art. 117 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, cu art. 1 alin. (1)—(4), art. 2 alin. (1)—(3), art. 4 alin. (1), art. 5, 7, 10, 17, 19, 25 și 33 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, cu cele ale art. 12 lit. c) și e), art. 22 alin. (5), art. 34 alin. (3), art. 97 și art. 102 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și cu cele ale art. 29 alin. (1), art. 30, art. 48 alin. (2), art. 52, art. 55 alin. (2), (3), (5) și (7), art. 56 alin. (1), art. 59, art. 69 alin. (3)—(6), art. 71 alin. (1), art. 72 alin. (4), art. 88 alin. (1), art. 99 alin. (3), (5) și (7) și art. 118 alin. (2) din Legea administrației publice locale nr. 215/2001], rezultă că această condiție este pe deplin justificată prin prisma atribuțiilor legale pe care le are prefectul în privința organizării și desfășurării alegerilor locale, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului pe plan local.
Reglementarea examinată reprezintă, în același timp, o aplicare în planul legislației electorale a dispozițiilor art. 37 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora „Au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute de articolul 16 alineatul (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit articolului 40 alineatul (3)”. Art. 16 alin. (3) teza întâi din Legea fundamentală prevede că „Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară”, iar art. 40 alin. (3) din aceasta dispune în sensul că „Nu pot face parte din partide politice judecătorii Curții Constituționale, avocații poporului, magistrații, membrii activi ai armatei, polițiștii și alte categorii de funcționari publici stabilite prin lege organică”.

În concluzie, dată fiind calitatea de înalt funcționar public pe care o are prefectul sau subprefectul în cadrul statutului său de funcționar public, acestuia îi este interzisă, de principiu, participarea sa în orice cursă electorală, în calitate de candidat, concomitent cu exercitarea funcției publice pe care o deține.

Curtea constată în acest context că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 reglementează condițiile în care prefectul/subprefectul își poate exercita dreptul fundamental de a fi ales în cadrul alegerilor locale. Întrucât nu este permis ca cele două calități, de candidat la alegeri și de prefect/subprefect, să fie întrunite cumulativ de aceeași persoană, legiuitorul a prevăzut condiția demisiei acesteia din funcția publică de prefect/subprefect într-un termen de cel puțin 50 de zile anterior alegerilor, pentru a avea apoi posibilitatea să își depună candidatura, fără a mai deține așadar nicio funcție publică în momentul exprimării votului de către cetățeni.

În continuare, Curtea consideră necesar a fi examinat cadrul legal în care actul demisiei se impune spre a-și atinge finalitatea urmărită de legiuitor, aceea de a permite prefectului/subprefectului să candideze sau să participe la campania electorală în cadrul alegerilor locale.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 67/2004, „(1) Data alegerilor se stabilește prin hotărâre a Guvernului, cu cel puțin 

75 de zile înaintea votării”, iar conform art. 125 alin. (1) din aceeași lege, odată cu data alegerilor Guvernul stabilește, prin hotărâre, programul calendaristic pentru realizarea activităților referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale. Orice acțiune specifică procesului electoral este stabilită în acest calendar în ordine cronologică, prin raportare, în general, la ziua în care au loc alegerile. În această succesiune se înscrie și acțiunea la care se referă prevederile art. 118 din legea examinată, cea a demisiei prefectului/subprefectului cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Prin urmare, dacă prefecții/subprefecții doresc să își depună candidatura sau să participe la campania electorală, aceștia sunt condiționați de actul depunerii demisiei, sub sancțiunea demiterii din funcție, întrucât aceeași persoană nu poate întruni cumulativ atât calitatea de înalt funcționar public, cât și pe cea de candidat sau participant implicat în campania electorală. Cele două calități sunt așadar incompatibile, exercitarea lor simultană născând un conflict de interese.

Având în vedere cadrul legislativ la care s-a făcut referire, Curtea observă, raportat la susținerile autorului excepției, că la nivelul instanțelor judecătorești apare problema incidenței prevederilor art. 102 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora „funcționarul public poate să comunice încetarea raporturilor de serviciu prin demisie, notificată în scris persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Demisia nu trebuie motivată și produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrare”.

În acest context, Curtea constată că factorul generator de interpretări juridice diferite, inclusiv cea neconstituțională indicată    de    autorul    excepției,    îl    reprezintă    termenul 

„demisionează” din cuprinsul dispozițiilor art. 118 din Legea 

nr. 67/2004, care nu definește cu exactitate semnificația sa. Aceasta deoarece demisia este o instituție caracterizată prin regim juridic specific, cu proceduri și termene proprii, iar actul „demisionării” este asimilat, în practica judecătorească, fie momentului depunerii/comunicării/transmiterii demisiei, în scris, persoanei care are competența legală de numire în funcția publică, fie momentului la care demisia și-a produs efectele juridice, adică la 30 de zile după depunerea sa.
În ipoteza în care acest termen de 30 de zile, necesar pentru ca demisia să își producă efectele juridice, este calculat anterior termenului de 50 de zile înaintea datei alegerilor, până la care prefecții sau subprefecții care doresc să candideze sau să participe  la  acțiunile  din  campania  electorală  trebuie  să „demisioneze”, dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 sunt considerate de autorul excepției ca fiind neconstituționale, deoarece impun acestora obligația de a-și depune demisia, practic, cu 80 de zile înaintea alegerilor, ceea este imposibil, dat fiind faptul că data alegerilor este stabilită prin hotărâre a Guvernului cu cel puțin 75 de zile înaintea scrutinului.
Curtea observă că este inadmisibil ca, în considerarea prevederilor art. 102 din Legea nr. 188/1999, să se pretindă prefecților/subprefecților să își depună demisia cu 30 de zile anterior termenului menționat în art. 118 din Legea nr. 67/2004, respectiv cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor. Aceasta deoarece data alegerilor nu poate fi cunoscută decât odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Guvernului prin care este stabilită această dată, precum și a hotărârii prin care este fixat calendarul activităților din perioada electorală. Or, potrivit art. 9 alin. (1) din legea criticată, mai sus menționat, data alegerilor se stabilește cu cel puțin 75 de zile înaintea votării. O astfel de ipoteză, în care termenul de 50 de zile se calculează de la data la care demisia își produce efectele juridice, în sensul încetării raportului de serviciu, se situează în afara cadrului constituțional ce definește principiile de drept, drepturile și libertățile fundamentale, fiind contrară prevederilor art. 1 alin. (5) și art. 37 din Legea fundamentală. Din această perspectivă, norma legală examinată nu îndeplinește condiția previzibilității, deoarece îl lipsește pe destinatarul său de posibilitatea de a-și adapta conduita în sensul cunoașterii efectelor legii, inclusiv al evitării consecințelor nerespectării ei, și al realizării, în final, a dreptului său fundamental de a fi ales. Absența previzibilității normei juridice este generată, în această situație, de lipsa accesibilității, față de un anumit moment dat (cu 50 de zile înaintea datei alegerilor), a dispoziției legale secundare prin care este stabilită data alegerilor.
Curtea reamintește principiul general de drept potrivit căruia o normă juridică trebuie interpretată în sensul său pozitiv, generator de efecte juridice. De aceea, modalitățile juridice de interpretare a unei norme legale trebuie să aibă în vedere nu numai litera, ci și spiritul legii, astfel încât rezultatul aplicării practice a normei juridice să fie cât mai aproape de finalitatea urmărită de legiuitor, care nu poate fi prezumat ab initio că își exercită rolul de legiferare în sensul negării drepturilor și libertăților fundamentale consacrate de Constituție (a se vedea în acest sens pct. VI. 1 din Decizia nr. 972 din 21 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2012).
În cazul dispozițiilor art. 118 din Legea nr. 67/2004, intenția legiuitorului nu este aceea de a elimina din rândul prezumtivilor candidați la alegerile locale categoria persoanelor care la un moment dat exercită funcția de prefect sau subprefect, ci doar de a condiționa candidatura sau implicarea acestora în campania electorală de demisia din funcția publică deținută.
Revenind la cadrul legislativ incident în materia alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, Curtea observă că, potrivit art. 10 din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 24 martie 2008, prefectul face parte din categoria înalților funcționari publici, fiindu-i aplicabile, prin urmare, prevederile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (3) din legea menționată, înalții funcționari publici și funcționarii publici de conducere pot candida pentru funcții de demnitate publică numai după încetarea, în condițiile legii, a raporturilor de serviciu. Art. 97 din aceeași lege prevede că încetarea raporturilor de serviciu are loc prin demisie, dar și prin acordul părților, consemnat în scris. Demisia, potrivit art. 102, produce efecte după 30 de zile calendaristice de la înregistrarea sa, acesta fiind un termen maximal stabilit în beneficiul ambelor părți. Într-o interpretare rațională, se poate concluziona că nimic nu împiedică părțile ca, prin acord, să se ajungă la un termen mai scurt sau chiar la renunțarea la termen în totalitatea sa. În felul acesta, prin corelarea termenelor prevăzute de lege pentru derularea tuturor operațiunilor în cadrul procesului electoral, se poate ca prefectul să își depună candidatura la alegeri cu respectarea art. 44 din Legea nr. 67/2004, adică cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor, și să participe la campania electorală, fiind îndeplinită totodată cerința prevăzută la art. 118 din Legea nr. 67/2004 de a demisiona din funcție cu cel puțin 50 de zile înaintea datei alegerilor, termen care curge de la data înregistrării demisiei. În atare situație, în care prefectul demisionar și-a depus candidatura în termenul legal, Guvernul este obligat să ia măsurile necesare înlocuirii sale imediate din funcție, astfel încât să nu fie periclitat procesul electoral atât sub aspectul activităților legate de organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale, cât și sub aspectul asigurării corectitudinii acestora și al respectării principiului egalității de șanse a candidaților.

Prin urmare, Curtea constată că dispozițiile art. 102 din Legea nr. 188/1999 nu pot fi interpretate și aplicate în mod necondiționat, ci prin coroborare cu textele mai sus indicate din același act normativ, precum și prin analiza circumstanțelor specifice fiecărui litigiu dedus soluționării. În caz contrar, rezultatul constă în generarea în mod direct a unei stări de neconstituționalitate, prin împiedicarea exercitării efective a dreptului de a fi ales, în afara oricărei reglementări exprese cu acest sens. Persoana care a deținut funcția publică de prefect sau subprefect, dar care și-a exprimat voința în mod unilateral de renunțare la raporturile de serviciu, prin actul depunerii demisiei, se află astfel în imposibilitatea obiectivă și efectivă de a-și exercita tocmai dreptul în vederea căruia și-a dat demisia — dreptul de a fi ales — fiind eliminată din cursa electorală datorită depășirii termenului-limită reglementat pentru depunerea candidaturii. Or, așa cum s-a arătat, nu aceasta a fost intenția legiuitorului. Dispozițiile de lege criticate instituie deja o dublă sancțiune pentru cazul în care prefectul/subprefectul nu le respectă: demiterea din funcție, dacă acesta își depune candidatura sau participă la campania electorală fără a demisiona anterior celor 50 de zile înaintea datei alegerilor, respectiv nulitatea de drept a candidaturii sale, dacă s-a înscris în cursa electorală cu menținerea calității sale de înalt funcționar public.

În logica tuturor considerentelor de mai sus, Curtea constată că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 50 de zile curge de la data înregistrării demisiei. Numai în această

interpretare este posibilă depunerea candidaturii de către persoana care, anterior depunerii demisiei, a deținut funcția de prefect/subprefect. Înregistrarea demisiei în termenul prevăzut de lege constituie prin ea însăși un act suficient pentru a permite oricărei persoane — în calitatea sa de prefect/subprefect demisionar — să participe în condiții de egalitate cu ceilalți competitori electorali la alegerile locale. Totodată, a condiționa în mod absolut exercitarea efectivă a dreptului de a fi ales de împlinirea termenului de 30 de zile, prevăzut de art. 102 din Legea nr. 188/1999, în condițiile în care demisia a fost notificată în scris, cu respectarea cerințelor Legii nr. 67/2004, reprezintă o interpretare excesivă și rigidă a normelor legale, care generează o stare de neconformitate cu intenția legiuitorului și prevederile Constituției.
Curtea observă că soluția încetării raporturilor de serviciu ar trebui reconsiderată întrucât o serie de prefecți vor fi descurajați să se angajeze în a candida pentru diferite funcții publice, deoarece rezultatele alegerilor le pot fi nefavorabile. De aceea, legile electorale trebuie să țină cont de implicațiile încetării raporturilor de serviciu, iar această măsură să fie reglementată într-o strânsă legătură cu termenele stabilite prin programul calendaristic pentru realizarea activităților referitoare la organizarea și desfășurarea alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale.
Totodată, Curtea reamintește că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Astfel, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept.
II. Al doilea aspect criticat pentru neconstituționalitate constă în interdicția instituită de art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, care exclude posibilitatea formulării căilor de atac împotriva hotărârilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele judecătorești în condițiile acestei legi. Autorul susține neconstituționalitatea textului menționat în ipoteza în care printr-o hotărâre pronunțată de o instanță în recurs se evocă fondul cauzei, astfel că respectiva interdicție contravine, în opinia autorului excepției, prevederilor art. 16 alin. (1) și (2), art. 21 alin. (3) și art. 37 din Constituție, precum și ale art. 2 paragraful 3 lit. a), art. 20 alin. (1) și (2) și art. 25 lit. b) din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Dispozițiile de lege criticate refuză promovarea căii de atac a revizuirii, chiar dacă normele Codului de procedură civilă prevăd, ca motiv de revizuire, constatarea de către Curtea Constituțională a neconstituționalității dispozițiilor incidente în cauză sau constatarea de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la cauza de față, a producerii unei încălcări a unui drept sau a unei libertăți fundamentale.
Curtea  Constituțională  constată  că  dispozițiile  art.  121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 au mai fost supuse controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, un exemplu în acest sens fiind Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 16 din 7 ianuarie 2011.
Cu acel prilej, Curtea, reiterând jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1.128 din 16 octombrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 776 din 19 noiembrie 2008), a statuat că în materie electorală legiuitorul a stabilit o procedură specială de soluționare a întâmpinărilor, contestațiilor și a oricăror altor cereri prevăzute de lege, desfășurată potrivit regulilor stabilite de Codul de procedură civilă pentru ordonanța președințială. Obiectul reglementării — valorificarea drepturilor electorale — a impus adoptarea unei proceduri de judecată care să soluționeze cu celeritate toate cererile adresate instanței. Sub acest aspect apare ca firească opțiunea legiuitorului de a limita exercițiul căilor de atac doar la căile de atac ordinare, tocmai în scopul de a evita situația unei prelungiri a procesului ca urmare a contestării hotărârilor definitive și irevocabile prin intermediul căilor extraordinare de atac.

În această materie, ca de altfel oriunde legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de respectarea unei anumite proceduri, nu s-a reglementat în acest fel cu intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat, ci doar în scopul de se instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin Constituție, a condițiilor de exercitare a unui drept — subiectiv sau procesual — nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Așa fiind, procedura instituită prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, întrucât, în absența ei, aplicarea regulilor de drept comun ar fi de natură să împiedice desfășurarea procedurilor electorale aflate în curs și ar genera o stare de incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, afectând pentru un timp îndelungat rezultatul alegerilor.

Mai mult, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia 

„Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege”, precum și art. 129, care prevede că, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”, atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac.

Argumentele reținute de Curtea Constituțională prin decizia menționată își păstrează valabilitatea și în cauza de față, în lipsa unor elemente de natură a determina schimbarea acestei jurisprudențe.

În ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din anul 1865, referitor la revizuirea hotărârilor judecătorești definitive în cazul în care Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare, Curtea subliniază că acest nou motiv de revizuire a fost introdus prin art. II pct. 1 din Legea nr. 177/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 

4 octombrie 2010.

Prin urmare, cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 1.542 din 25 noiembrie 2010 se referă la cadrul legislativ incident la momentul sesizării instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004, respectiv 3 martie 2010, și nu vizează și motivul revizuirii prevăzut de art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865, reglementat ulterior acestei date.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în privința dispozițiilor art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Constată că dispozițiile art. 118 din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, care au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.689/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că termenul de 50 de zile curge de la data înregistrării demisiei.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 121 alin. (2) din Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, excepție ridicată de Marinică Cazacu în Dosarul nr. 3.689/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.

PREȘEDINTE,

ACSINTE GASPAR

Magistrat-asistent,

Claudia-Margareta Krupenschi