3 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar — judecător
Petre Lăzăroiu  — judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader  — judecător
Cristina Teodora Pop — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Comercială A&S International 2000 — S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.393/98/2011 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.555D/2012.
La apelul nominal răspunde autorul excepției, prin avocați cu delegație la dosar, dl Valeriu Călin Toma și dl Adrian Luțu din cadrul Baroului București, și se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei partea Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură A.P.I.A. București a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților autorului excepției, care pun concluzii de admitere a acesteia. Se arată că dispozițiile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, reluate prin art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă în vigoare, au fost, de fapt, abrogate implicit prin intrarea în vigoare a Constituției României, întrucât aparțin unei reglementări mult mai vechi, respectiv unei legi preconstituționale, care nu respectă exigențele asigurării accesului liber la justiție și a dreptului la apărare al persoanei. Se face trimitere la Decizia Curții Constituționale nr. 293 din 1 iulie 2004. Se susține, de asemenea, că, odată admisă cererea de intervenție, intervenientul dobândește deplinătatea drepturilor procesuale garantate de normele procesual civile și este ocrotit de prevederile art. 21 din Constituție. Prin urmare, este firesc ca intervenientul să aibă dreptul de a promova căile de atac pe care le are la dispoziție partea în favoarea căreia a intervenit, chiar dacă aceasta din urmă nu înțelege să se prevaleze de respectivele căi de atac.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, arătând că Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă reia și întărește soluția legislativă potrivit căreia cererea de intervenție este una accesorie, motiv pentru care situația intervenientului este una ce urmează celei a părții în favoarea căreia intervine, chiar și în privința căilor de atac pe care le poate formula. Se subliniază faptul că în același sens este și practica Curții Constituționale, făcându-se trimitere la Decizia nr. 394 din 26 aprilie 2012.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3.443 din 4 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.393/98/2011, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Comercială A&S International 2000 — S.R.L. din București, într-o cauză având ca obiect anularea unui act administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că în cazul intervenției accesorii, ce urmărește apărarea unui interes propriu, care, de altfel, este necesar pentru admiterea cererii de intervenție, art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865 îngrădește autonomia procesuală și încalcă liberul acces la justiție și dreptul la apărare, prin suprimarea dreptului de a formula orice cale de atac de către intervenient, în măsura în care partea în favoarea căreia intervine nu promovează, ea însăși, acea cale de atac. Se arată că, în acest fel, intervenienților nu le sunt asigurate efectiv drepturile prevăzute la art. 21 și 24 din Constituție, aceste persoane nebeneficiind, astfel, de autonomie procesuală și de posibilitatea de a-și apăra, după cum cred de cuviință, drepturile, libertățile și interesele legitime.
Curtea de Apel București — Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal opinează că dispozițiile criticate sunt constituționale, arătând că principiul liberului acces la justiție, așa cum este reglementat la nivel constituțional și european, presupune posibilitatea supunerii cererilor, respectiv a apărărilor, judecății instanțelor competente, fără să garanteze, însă, existența unor căi de atac împotriva hotărârilor astfel pronunțate. Se arată, de asemenea, că, potrivit dispozițiilor art. 125 alin. (3) și art. 128 din Constituție, procedura de judecată este stabilită prin lege, inclusiv în ceea ce privește exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, arătând că intervenția în interesul unei alte persoane este menită să sprijine drepturile părții în litigiu în favoarea căreia se intervine, dar nu presupune îndeplinirea de acte și fapte în locul acesteia. Se arată că, pentru acest motiv, intervenientul nu poate promova căi de atac, dacă partea pentru care intervine nu formulează, ea însăși, acele căi de atac. Se face  trimitere  la  Decizia  Curții  Constituționale  nr.  394  din 26 aprilie 2012.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, notele scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 din vechiul Cod de procedură civilă, care au următorul cuprins: „Apelul sau recursul făcut de cel care intervine în interesul uneia din părți se socotește neavenit, dacă partea pentru care a intervenit nu a făcut ea însăși apel sau recurs.”
Curtea reține că prevederile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, care constituie, conform încheierii de sesizare, obiectul excepției de neconstituționalitate supuse analizei, se regăsesc la art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă în vigoare la data pronunțării prezentei decizii, într-o formulare similară.
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea, având în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, potrivit cărora „dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare”, precum și Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a reținut că sintagma „în vigoare” din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992   privind   organizarea   și   funcționarea   Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, dar și că litigiul în cadrul căruia această excepție a fost invocată a fost soluționat prin pronunțarea unei hotărâri definitive, cu aplicarea în speță a dispozițiilor art. 56 din vechiul Cod de procedură civilă, reține că textele legale anterior referite vor constitui obiectul prezentei excepții.
Se susține, în esență, că textele criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (1) și (2) cu privire la accesul liber la justiție și ale art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. Dispozițiile art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865 sunt norme preconstituționale ce au fost preluate de către legiuitor la art. 67 alin. (4) din Codul de procedură civilă în vigoare. Prin urmare, Curtea constată că textele criticate nu pot fi considerate abrogate implicit prin dispozițiile art. 154 alin. (1) din Constituție, motiv pentru care nu poate fi reținută critica autorului excepției referitoare la inaplicabilitatea acestora.
De altfel, prin Decizia nr. 498 din 10 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 28 iunie 2012, Curtea a statuat că, întrucât dispozițiile legale atacate ca neconstituționale sunt anterioare Constituției, se ridică problema abrogării acestora, în temeiul art. 154 alin. (1) din Constituție, dar că această funcție abrogativă a Constituției nu se impune prin ea însăși, ci presupune confruntarea dintre Constituție și dispoziția legală anterioară, pentru a face aplicarea principiului lex posterior derogat priori și a asigura supremația Constituției asupra actelor inferioare. Astfel, Curtea a arătat că această confruntare nu reprezintă altceva decât o formă a controlului de constituționalitate, dar că, fiind vorba și de o problemă a aplicării legii în timp, această formă a controlului de constituționalitate, și numai ea, este și la îndemâna organelor care aplică legea, respectiv a instanțelor judecătorești.

II. Curtea s-a mai pronunțat asupra constituționalității prevederilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, prin raportare la aceleași critici de neconstituționalitate, prin numeroase decizii, ca de exemplu, Decizia nr. 394 din 26 aprilie 

2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 368 din 31 mai 2012, Decizia nr. 1.024 din 14 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 

2011, și Decizia nr. 628 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 28 august 2007, reținând că, prin dispozițiile criticate, nu se limitează drepturile părților și nici ale intervenienților, deoarece nimic nu îi împiedică pe aceștia să se adreseze instanțelor judecătorești, să folosească toate mijloacele de apărare prevăzute de lege și să beneficieze de garanțiile procesului echitabil.

Curtea a mai reținut că intervenția în interesul altei persoane, având caracter accesoriu în raport cu cererea principală (formulată de partea în interesul căreia s-a făcut intervenția), permite unei persoane să se alăture și să susțină interesele unei părți aflate într-un litigiu pentru a întări poziția acesteia din urmă. Prin urmare, intervenția în interesul altei persoane este menită să sprijine reclamarea și realizarea drepturilor unei părți din litigiu, dar nu să îndeplinească acte și fapte în locul titularului parte în proces, din moment ce intervenientul nu poate invoca un interes propriu. Din acest motiv, textul criticat stabilește cu rigoare că nu poate fi primit apelul sau recursul făcut de către un intervenient în interesul altuia și introdus în locul apelului sau al recursului celui pentru care s-a făcut intervenția.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în deciziile anterior menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii:

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 din Codul de procedură civilă din 1865, excepție ridicată de Societatea Comercială A&S International 2000 — S.R.L. din București în Dosarul nr. 3.393/98/2011 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Cristina Teodora Pop