8 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar — judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Daniela Ramona Marițiu — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a  dispozițiilor  art.  113  alin.  (4)  din  Ordonanța  Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Marin Alexandru Octavian în Dosarul nr. 22.736/3/2012 al Tribunalului București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.487D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 1.021/2011.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele: Prin Încheierea din 12 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 22.736/3/2012, Tribunalul București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Marin Alexandru Octavian cu ocazia soluționării unei cauze de contencios administrativ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prin dispozițiile de lege criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 15, 16,  44 și 53, deoarece înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport este condiționată de achitarea amenzilor existente în evidența organului fiscal. În esență, autorul excepției este nemulțumit de faptul că, deși a achitat toate obligațiile fiscale ale vehiculului pe care dorește să îl înstrăineze, i se refuză eliberarea certificatului fiscal pentru neachitarea unor amenzi de circulație aferente unor contravenții săvârșite în timp ce conducea alte autoturisme.
Tribunalul București — Secția a IX-a contencios administrativ    și    fiscal    apreciază    că    excepția    de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens face referire  la  deciziile  Curții  Constituționale  nr.  1.069/2009  și nr. 1.021/2011.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două  Camere  ale  Parlamentului,  Guvernului  și  Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.   În   acest   sens   face   referire   la   Decizia nr. 1.021/2011.  După  cum  se  poate  observa  din  cuprinsul acestei decizii, atât stabilirea interdicției propriu-zise, cât și aplicarea acesteia în toate situațiile în care există obligații fiscale neachitate, indiferent de natura lor, nu contravin dispozițiilor constituționale invocate.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile  art.  113  alin.  (4)  din  Ordonanța  Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, cu următorul conținut: „Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2), inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal. Pentru bunul care se înstrăinează, impozitul datorat este cel recalculat pentru a reflecta perioada din an în care impozitul se aplică persoanei care înstrăinează, potrivit Codului fiscal.”
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții, autorul excepției invocă prevederile constituționale ale art. 15 referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată și art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispoziția de lege criticată prevede că, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, este obligatorie atestarea achitării tuturor obligațiilor fiscale de plată datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, inclusiv sumele reprezentând amenzi existente în evidența organului fiscal, sub sancțiunea nulității absolute a actului translativ de proprietate. În legătură cu acest aspect, instanța de contencios constituțional a statuat cu valoare de principiu că impunerea unei astfel de obligații este motivată de necesitatea creării unui climat de stabilitate și securitate juridică, precum și de preocuparea statului în a găsi metode eficiente pentru a determina contribuabilul să își execute obligațiile  fiscale,  indiferent  de  natura  și  cuantumul  lor. O asemenea măsură este expresia obligației pozitive a statului de a asigura ritmicitatea și certitudinea alimentării bugetului general consolidat. Prin urmare, faptul că legiuitorul a condiționat înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport de stingerea tuturor creanțelor fiscale ale titularului dreptului de proprietate nu echivalează cu instituirea unei incapacități de a vinde bunul în cauză, ci, din contră, o asemenea condiționare este menită să asigure în mod eficient îndeplinirea unei obligații legale și constituționale a persoanelor fizice sau juridice, și anume plata sarcinilor fiscale, indiferent de natura lor, la bugetele locale. Așa fiind, Curtea a constatat că dispozițiile de lege care instituie obligativitatea dobândirii certificatului de atestare fiscală drept condiție pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport sunt constituționale (Decizia nr. 1.069 din 14 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 567 din 14 august 2009).
De asemenea, Curtea constată că însuși textul constituțional referitor la garantarea dreptului de proprietate statornicește că limitele și conținutul acestuia sunt stabilite prin lege, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții, care, dacă nu sunt respectate, fac ca valorificarea respectivului drept să nu mai fie posibilă. Astfel, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, exigențele impuse de textul de lege criticat dau expresie ordinii de drept, precum și drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane, cărora statul este ținut să le acorde ocrotire în egală măsură.

În ceea ce privește invocarea prevederilor art. 16 din Constituție, Curtea constată că dispoziția de lege criticată se aplică în mod egal tuturor celor aflați în situația prevăzută în ipoteza normei legale — înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport — fără nicio discriminare pe considerente arbitrare.

În final, Curtea reține că dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 113 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Marin Alexandru Octavian în Dosarul nr. 22.736/3/2012 al Tribunalului București — Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Daniela Ramona Marițiu