2 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean — președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar— judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu — judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader— judecător
Ioana Marilena Chiorean— magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. t), art. 51, art. 129 alin. (4) și art. 134 lit. B.a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Sindicatul Șoferilor Independenți din R.A.T.B., Sindicatul Publictrans, Sindicatul Personalului de Mișcare din R.A.T.B. și Sindicatul Transportatorilor Publici de Persoane în Dosarul nr. 8.162/3/2012 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.360D/2012.
La apelul nominal răspund consilierii juridici Mariana Ștefan și Ecaterina Tudor, cu delegații depuse la dosar, pentru partea Regia Autonomă de Transport București. Lipsesc autorii excepției și celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Având cuvântul, consilierul juridic Mariana Ștefan susține că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând în acest  sens  deciziile  Curții  Constituționale  nr.  883/2012, nr. 886/2012, nr. 1.089/2012 și nr. 24/2013, iar consilierul juridic Ecaterina Tudor pune, de asemenea, concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale și Hotărârea din 27 octombrie 1975, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Sindicatul Național al Poliției Belgiene împotriva Belgiei.

CURTEA,

 

având în vedere actele și lucrările dosarului,  constată următoarele:
Prin Încheierea din 14 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 8.162/3/2012, Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. t), art. 51, art. 129 alin. (4) și art. 134 lit. B.a) din Legea dialogului social nr. 62/2011. Excepția a fost ridicată de petenții Sindicatul Șoferilor Independenți din R.A.T.B., Sindicatul Publictrans, Sindicatul Personalului de Mișcare din R.A.T.B. și Sindicatul Transportatorilor Publici de Persoane în cadrul unui litigiu având ca obiect soluționarea cererii de anulare a unui act.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile de lege criticate contravin art. 9, 16, 40, 53 și art. 148 alin. (2) din Legea fundamentală.
În acest sens arată, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece unor unități juridice care au același scop și care trebuie să îndeplinească aceleași condiții pentru a fi legal constituite nu li se recunosc aceleași drepturi. Astfel, salariații sunt constrânși să renunțe la dreptul de a se asocia liber și de a fi reprezentați de acele persoane despre care consideră că îi reprezintă, urmând să se înscrie numai în sindicatul reprezentativ.
Negocierile pentru încheierea contractului colectiv de muncă se poartă numai între reprezentanții patronatului și cei ai sindicatului reprezentativ. Aceste dispoziții, ca urmare a interpretării și aplicării lor, au efecte discriminatorii față de liderii de sindicat nereprezentativ și față de angajatul membru al unui sindicat nereprezentativ.
Mai mult, membrilor de sindicat ai căror lideri de organizație beneficiază de aceleași drepturi ca și liderii sindicatului reprezentativ le este încălcat în mod indirect dreptul la libera asociere, aceștia fiind constrânși indirect să părăsească sindicatele nereprezentative.
Ca urmare a acestei discriminări indirecte, se constrânge în mod indirect angajatul să părăsească sindicatul nereprezentativ și, în consecință, aceste sindicate nu își mai pot desfășura activitatea sindicală utilă membrilor lor, neputând negocia drepturile și interesele membrilor.
Cu privire la art. 148 din Constituție, arată că, în jurisprudența sa, în acord cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 82/2012, că violarea principiului egalității există atunci când se aplică tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite.
Tribunalul București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale consideră că motivele invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate vizează, în parte, chiar fondul acțiunii asupra căreia instanța urmează să se pronunțe, astfel că o precizare a punctului de vedere al instanței ar echivala cu o antepronunțare în cauză.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 68/2000 și nr. 862/2006.
Avocatul Poporului apreciază, în esență, că dispozițiile legale criticate sunt constituționale, deoarece legiuitorul este în drept să stabilească condițiile obligatorii în care sindicatele își desfășoară activitatea, inclusiv condițiile de reprezentativitate. În acest sens invocă deciziile Curții Constituționale nr. 161/1999 și nr. 862/2006.
Mai mult decât atât, arată că dispozițiile de lege criticate sunt în deplină concordanță cu recomandările și convențiile internaționale în materia dreptului muncii. Prin Recomandarea Organizației Internaționale a Muncii nr. 163/1981, foarte importantă pentru punerea în aplicare a Convenției nr. 154/1981 privind promovarea negocierii colective, se prevede faptul că la negocieri participă: a) numai acei parteneri sociali (reprezentând patronatele și sindicatele) a căror reprezentativitate este stabilită de cei pe care îi reprezintă și este recunoscută de partenerii de negociere; b) numai partenerii sociali reprezentativi, reprezentativitatea fiind stabilită pe baza unor criterii prealabile prevăzute într-un act normativ.
Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalității, apreciază că acesta nu este încălcat prin dispozițiile de lege criticate, întrucât acestea se aplică uniform pentru toți cei cărora li se adresează, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens invocă Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994.
În final, apreciază că dispozițiile art. 148 din Constituție nu au incidență în cauza de față.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1 lit. t), art. 51, art. 129 alin. (4) și art. 134 lit. B.a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 31 august 2012, care au următorul cuprins:
— Art. 1 lit. t): „În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: [...] t) reprezentativitate — atribut al organizațiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor prezentei legi, care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat;”;
— Art. 51: „(1) Sunt reprezentative la nivel național, de sector de activitate, de grup de unități și de unitate organizațiile sindicale care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
A. la nivel național:
a) au statut legal de confederație sindicală;
b) au independență organizatorică și patrimonială;
c) organizațiile sindicale componente cumulează un număr de membri de cel puțin 5% din efectivul angajaților din economia națională;
d) au structuri teritoriale în cel puțin jumătate plus unu dintre județele României, inclusiv municipiul București;
B. la nivel de sector de activitate sau grup de unități:
a) au statut legal de federație sindicală;
b) au independență organizatorică și patrimonială;
c) organizațiile sindicale componente cumulează un număr de membri de cel puțin 7% din efectivul angajaților din sectorul de activitate sau grupul de unități respectiv;
C. la nivel de unitate:
a) au statut legal de sindicat;
b) au independență organizatorică și patrimonială;
c
) numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității.
(2
) Îndeplinirea de către organizațiile sindicale a condițiilor de reprezentativitate se constată, la cererea acestora, de către instanța care le-a acordat personalitate juridică, prin depunerea la instanță a documentației prevăzute la art. 52.
(3) Hotărârea se motivează și se comunică în 15 zile de la pronunțare.
(4
) Hotărârea judecătorească poate fi atacată numai cu apel.”;
— Art. 129 alin. (4): „În cazul în care angajatorul sau organizația patronală nu inițiază negocierea, aceasta va începe la cererea scrisă a organizației sindicale reprezentative sau a reprezentanților angajaților, în termen de cel mult 10 zile calendaristice de la comunicarea solicitării.”;
— Art. 134 lit. B.a): „Părțile contractului colectiv de muncă sunt angajatorii și angajații, reprezentați la negocieri după cum urmează: [...]
B. din partea angajaților:
a
) la nivel de unitate, de către sindicatul legal constituit și reprezentativ potrivit prezentei legi sau de către reprezentanții angajaților, după caz;”.
Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 9 privind sindicatele, patronatele și asociațiile profesionale, art. 16 privind egalitatea în fața legii, art. 40 privind dreptul de asociere, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și art. 148 alin. (2) privind prioritatea reglementărilor comunitare cu caracter obligatoriu față de dispozițiile contrare din legile interne.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Cu privire la impunerea prin lege a unui număr minim de membri pentru constituirea unui sindicat, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 147 din 25 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 11 mai 2004, constatând că această prevedere se încadrează în condițiile pe care legea le poate impune potrivit prevederilor art. 9 din Constituție. Stabilirea numărului minim de membri constituanți se impune pentru a se asigura organizației sindicale constituite o reprezentativitate minimă în vederea desfășurării activităților specifice de apărare a drepturilor și intereselor membrilor săi.
Totodată, prin Decizia nr. 24 din 24 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 7 februarie 2013, Curtea, pronunțându-se asupra constituționalității dispozițiilor art. 51 alin. (1) lit. C.c) din Legea nr. 62/2011, a statuat că „faptul că reprezentativitatea la nivel de unitate se dobândește doar dacă numărul de membri ai sindicatului reprezintă cel puțin jumătate plus unu din numărul angajaților unității ține exclusiv de opțiunea și politica legiuitorului. Acesta are posibilitatea de a opta între un anumit număr sau altul cu condiția de a nu afecta dreptul de asociere în sindicate și de a nu atinge rolul constituțional al sindicatelor. Constituția garantează posibilitatea nelimitată a angajaților de a se asocia în sindicate și rolul sindicatelor de apărare a drepturilor și de promovare a intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor săi, fără a prevedea posibilitatea nelimitată a sindicatelor de a participa în orice condiții la negocierile ce privesc contractele colective de muncă. Acest din urmă drept este garantat, însă exercitarea sa se face în condițiile legii, ceea ce înseamnă că legiuitorul este competent să stabilească proceduri, condiții și exigențe în ceea ce privește activitatea sindicală, cu condiția de a nu afecta substanța prevederilor art. 9 și art. 40 alin. (1) din Constituție”.
De altfel, în același sens s-a pronunțat Curtea și prin deciziile nr. 883 și 886 din 25 octombrie 2012, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 3 ianuarie 2013, și prin Decizia nr. 1.089 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 5 februarie 2013.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât considerentele, cât și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În ceea ce privește dispozițiile art. 1 lit. t) din Legea nr.   62/2011,  Curtea  reține  că  acestea  cuprind  definiția „reprezentativității”, ca atribut al organizațiilor sindicale sau patronale dobândit potrivit prevederilor legii, care conferă statutul de partener social abilitat să își reprezinte membrii în cadrul dialogului social instituționalizat, fără a contraveni dispozițiilor constituționale invocate.
Referitor la pretinsa încălcare a principiului egalității în fața legii, consacrat de art. 16 din Constituție, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate nu contravin acestui principiu, deoarece, așa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie   1994.   Or,   situația   juridică   a   unui   sindicat nereprezentativ nu este similară — din punct de vedere al condițiilor de constituire — cu situația unui sindicat reprezentativ.
Ținând cont de toate aceste argumente, Curtea constată că dispozițiile constituționale ale art. 53 referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și ale art. 148 privind integrarea României în Uniunea Europeană nu au incidență în cauza de față.
De altfel, art. 11 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la libertatea de întrunire și de asociere, prevede că orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a constitui cu alții sindicate și de a se afilia la sindicate pentru apărarea intereselor sale.
În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, prin Hotărârea din 27 octombrie 1975, paragraful 38, pronunțată în Cauza Sindicatului național al poliției belgiene contra Belgiei, că art. 11 paragraful 1 din Convenție nu garantează sindicatelor și nici membrilor săi un anumit tratament din partea statului, cum ar fi dreptul de a fi consultat de acesta.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. t), art. 51, art. 129 alin. (4) și art. 134 lit. B.a) din Legea dialogului social nr. 62/2011, excepție ridicată de Sindicatul Șoferilor Independenți din R.A.T.B., Sindicatul Publictrans, Sindicatul Personalului de Mișcare din R.A.T.B. și Sindicatul Transportatorilor Publici de Persoane în Dosarul nr. 8.162/3/2012 al Tribunalului București — Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.


PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

 

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean