3 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar — judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu — judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Ioana Marilena Chiorean — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Elena Sirko în Dosarul nr. 2.593/108/2012 al Tribunalului Arad — Secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.342D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

 

având  în  vedere  actele  și  lucrările  dosarului,  constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 2.593/108/2012, Tribunalul Arad — Secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Excepția a fost ridicată de reclamanta Elena Sirko în cadrul unui litigiu de contencios administrativ având ca obiect soluționarea contestației împotriva unui act administrativ fiscal.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele ce realizează venituri ca urmare a desfășurării unor activități independente, care se supun impozitului pe venit, dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Invocă în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 335 din 10 martie 2011, considerând că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. b) sunt similare cu cele ale art. 257 alin. (2) lit. f).
Tribunalul Arad — Secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece situația prevăzută de dispozițiile de lege criticate nu este identică cu cea prevăzută de art. 257 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 95/2006. Astfel, dispoziția de lege criticată are în vedere venituri similare celor salariale și este firesc să existe o limită minimă identică cu cea stabilită pentru veniturile salariale pentru plata contribuției lunare pentru asigurările de sănătate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul consideră, în esență, că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă deciziile Curții Constituționale nr. 335/2011, nr. 124/2012 și nr. 126/2012.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

 

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul  excepției  de  neconstituționalitate  îl  constituie art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(2) Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: [...] b) veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar;”.
Autorul excepției de neconstituționalitate nu arată în mod expres ce dispoziții constituționale sunt încălcate prin prevederile de lege criticate, însă consideră că, pentru aceleași argumente ca cele statuate prin Decizia nr. 335/2011, excepția trebuie admisă.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
I. Cu privire la admisibilitatea unei excepții de neconstituționalitate sub aspectul motivării acesteia de către autor, Curtea, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a conturat „o anumită structură inerentă și intrinsecă oricărei excepții de neconstituționalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat, precum și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituționalității textului criticat.”
În aceste condiții, Curtea a constatat că, în situația în care instanța constituțională poate să rețină „în mod rezonabil existența unei minime critici de neconstituționalitate, ea este obligată să analizeze pe fond excepția de neconstituționalitate și să considere, deci, că autorul acesteia a respectat și a cuprins în excepția ridicată cele 3 elemente menționate”.
Având în vedere acestea, Curtea constată că, în speță, deși autorul excepției nu a indicat textul de referință pretins a fi încălcat din Constituție în motivarea excepției, susține că aceasta ar trebui admisă pentru aceleași argumente ca cele reținute în Decizia Curții Constituționale nr. 335 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 23 mai 2011, și anume pentru încălcarea art. 56 alin. (2) din Constituție referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale.
II. Pe fond, Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate. Astfel, prin Decizia nr. 650 din 19 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 10 august 2012, Curtea a arătat următoarele:
1. Prevederile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, raportat la critici și prevederi constituționale similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 124 din 16 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 305 din 8 mai 2012. Cu acel prilej, Curtea a reținut că Legea nr. 95/2006 a urmărit instituirea unui sistem general de asigurări sociale de sănătate care să garanteze tuturor cetățenilor români cu domiciliul în țară, precum și cetățenilor străini și apatrizilor care au solicitat și au obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau care au domiciliul în România accesul la un pachet de bază de servicii medicale. Acest drept este însoțit însă de obligația corelativă a celor asigurați de a contribui la susținerea acestui sistem prin plata unei părți din veniturile realizate.
Analizând această obligație, Curtea, prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, precitată, și prin Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, a statuat că sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, acesta fiind, în fapt, o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor.
Prin urmare, din perspectiva reglementării Legii nr. 95/2006, dreptul la asigurări sociale de sănătate se află într-o strânsă legătură cu obligația de a contribui la fondul pentru aceste asigurări, excepție făcând doar persoanele care în mod obiectiv nu pot realiza această obligație.
Se observă, de asemenea, că, în situația în care contribuabilul realizează din venituri independente venituri sub venitul minim brut pe țară, lunar, textul de lege criticat îl obligă la plata unei contribuții minime egale cu un procent de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Or, având în vedere valoarea pachetului de servicii medicale la care are acces asiguratul în temeiul acestei contribuții minime, valoare ce depășește cu mult valoarea acestei contribuții, precum și cuantumul în sine al contribuției, Curtea a reținut că nu se poate vorbi despre existența unei obligații disproporționate, contrare cerințelor art. 56 din Constituție.
2. În ce privește invocarea Deciziei Curții Constituționale nr. 335 din 10 martie 2011, Curtea a reținut că textul supus controlului de constituționalitate se referă la o altă ipoteză.
Astfel, stabilind  cuantumul  contribuției  minime,  art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 prevede că acesta nu poate fi mai mic decât procentul de 6,5% calculat la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
În același timp, însă, art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 — declarat neconstituțional, cu raportare la prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 23 decembrie 2010, și prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011 — instituia obligația persoanelor care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate într-un cuantum de 6,5% din aceste venituri, dar nu mai puțin de un salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Curtea, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010, a reținut că, deși pare a urmări aceeași logică a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, textul art. 257 alin. (2) lit. f), prin formularea sa, conducea însă la o interpretare diferită, și anume că, în situația persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, valoarea contribuției nu poate fi mai mică decât însuși cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar. Faptul că o astfel de interpretare este posibilă în practică este confirmat prin însăși opinia formulată de instanța de judecată cu privire la excepția de neconstituționalitate, prin care se arată că
„legiuitorul a înțeles să stabilească o obligație fiscală minimă pe care orice persoană care realizează venituri să o aibă (nu mai puțin de un salariu minim brut pe țară, lunar) [... ]”.
Or, prin Decizia nr. 1.394 din 26 octombrie 2010 și prin Decizia nr. 335 din 10 martie 2011, Curtea a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 257 alin. (2) lit. f) teza finală din Legea nr. 95/2006 sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că valoarea contribuției minime la fondul de asigurări sociale de sănătate, datorată de persoanele care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din dividende și dobânzi, venituri din drepturi de proprietate intelectuală realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere și alte venituri care se supun impozitului pe venit, nu poate fi mai mică decât cuantumul unui salariu de bază minim brut pe țară, lunar.
Autorul excepției de neconstituționalitate critică art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006, plecând de la faptul că procentul de 6,5% se aplică asupra tuturor acestor venituri și nu asupra unui cuantum egal cu salariul de bază minim brut pe țară, lunar, fără a observa însă că, potrivit art. 257 alin. (2) lit. a) din aceeași lege, procentul se aplică asupra tuturor veniturilor din salarii sau asimilate salariilor și veniturilor realizate din activități independente, iar potrivit art. 257 alin. (2) lit. b) din lege, procentul de 6,5% se aplică asupra salariului de bază minim brut pe țară, lunar, doar în situația în care aceste venituri se situează, lunar, sub venitul de bază minim brut pe țară.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

 

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 257 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Elena Sirko în Dosarul nr. 2.593/108/2012 al Tribunalului Arad — Secția contencios administrativ și fiscal, litigii de muncă și asigurări sociale.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.


PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN


 

Magistrat-asistent,

Ioana Marilena Chiorean