7 Decembrie, 2016

Având în vedere necesitatea îmbunătățirii și adaptării reglementărilor jocurilor de noroc la realitățile economico-sociale și la dinamica acestui domeniu extrem de activ, cu implicații sociale asupra unor categorii vulnerabile, ținând seama de necesitatea asigurării prevenirii dependenței de jocuri de noroc, a protecției minorilor, a realizării unei mai bune supravegheri și a unui mai bun control asupra operatorilor economici autorizați în domeniul jocurilor de noroc, pentru înființarea unui organism unic de specialitate cu competențe în ceea ce privește monitorizarea, supravegherea și controlul activităților de jocuri de noroc, în scopul gestionării unitare a unor baze de date și a unui sistem informatic de monitorizare și control care să permită diminuarea evaziuni fiscale în domeniu și creșterea încasării taxelor și impozitelor la bugetul de stat, în perioadă de criză economică și în termen scurt, reanalizând implicațiile adoptării art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal- bugetare, în ceea ce privește numărul locurilor de muncă pierdute, precum și al diminuării veniturilor la bugetul de stat, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de excepție, a căror reglementare nu poate fi amânată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1. —
(1) Se înființează Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, denumit în continuare Oficiul, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului României.
(2) Oficiul își desfășoară activitatea la nivel central și teritorial.
(3) Sediul Oficiului este în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, și poate fi schimbat prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii.
(4) Oficiul își desfășoară activitatea teritorială în spații/imobile deținute de Ministerul Finanțelor Publice sau de unitățile administrativ-teritoriale, pe bază de protocol, cu acordul consiliilor locale.
(5) Oficiul are buget propriu și este finanțat de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
(6) Oficiul este condus de un președinte cu rang de secretar de stat, ajutat de un vicepreședinte cu rang de subsecretar de stat.
(7) Președintele reprezintă Oficiul în relațiile cu alte autorități și instituții publice, cu persoane fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție.
(8) În exercitarea atribuțiilor sale președintele emite ordine, decizii și instrucțiuni.
(9) Președintele are dreptul să înființeze cabinetul demnitarului, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.
(10) Vicepreședintele este înlocuitorul de drept al președintelui.
(11) Pe durata exercitării funcției de președinte și vicepreședinte, raporturile de serviciu sau de muncă se suspendă, după caz, în condițiile legii.
Art. 2. —
(1) Oficiul acordă dreptul de organizare și funcționare, monitorizează, supraveghează și controlează activitățile din domeniul jocurilor de noroc.
(2) În activitatea sa, Oficiul urmărește respectarea următoarelor principii:
a) aplicarea unitară, corectă și nediscriminatorie a dispozițiilor legale în vigoare în domeniul jocurilor de noroc, având în vedere principiile legalității, imparțialității, rolului activ și disponibilității;
b) protecția minorilor sau a altor grupuri vulnerabile, din punct de vedere social și economic, în vederea evitării dependenței acestora de jocuri de noroc;
c) protecția participanților astfel încât jocurile de noroc să fie organizate într-o manieră onestă, responsabilă și transparentă; d) asigurarea respectării prevederilor legale incidente în domeniu;
e) prevenirea unor posibile ingerințe în rezultatele sportive în vederea protejării mișcării sportive.
Art. 3. —
Oficiul îndeplinește următoarele atribuții principale:
a)coordonează aplicarea unitară, corectă și nediscriminatorie a dispozițiilor legale în vigoare în domeniul jocurilor de noroc;
b) analizează și soluționează cererile depuse de operatorii care doresc să desfășoare activități de jocuri de noroc potrivit dispozițiilor legale în vigoare;
c) supraveghează activitățile din domeniul jocurilor de noroc direct sau împreună cu alte instituții ale statului, în condițiile legii; d)  exercită  controlul  tehnic  al  sistemelor  informatice, monitorizarea și supravegherea pentru jocurile de noroc de tip pariuri  on-line  organizate  prin  intermediul  sistemelor  de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocurile  bingo  organizate  prin  intermediul  sistemelor  de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă ori mobilă, astfel cum aceste activități sunt reglementate de Ordonanța de urgență  a  Guvernului  nr.  77/2009  privind  organizarea  și exploatarea  jocurilor  de  noroc,  aprobată  cu  modificări  și completări   prin   Legea   nr.   246/2010, cu modificările și completările ulterioare;
e) controlează aplicarea legislației specifice, asigurând aplicarea unitară a acesteia, constată fapte contravenționale și aplică sancțiunile prevăzute de lege sau sesizează organele abilitate, după caz;
f) analizează sesizările primite, verifică aspectele semnalate și soluționează sau sesizează organele abilitate, după caz;
g) soluționează plângerile prealabile formulate de operatori asupra măsurilor dispuse în exercitarea atribuțiilor, conform competențelor și prevederilor legale în vigoare;
h) analizează și soluționează solicitările formulate de alte autorități, operatori și alte părți interesate, conform competențelor și prevederilor legale în vigoare care reglementează domeniul jocurilor de noroc;
i) emite actele administrative aferente activității desfășurate și administrează evidența documentelor necesare acordării dreptului de organizare și funcționare și a deciziilor emise;
j) asigură gestiunea bazei de date aferente activității și asigură publicarea informațiilor pe site-ul propriu;
k) realizează analiza de risc pentru efectuarea acțiunilor de verificare și control în domeniul jocurilor de noroc pentru fiecare deținător de licență și autorizație, stabilindu-se și riscul asociat fiecăruia în parte;
l) asigură arhivarea documentației aferente activității conform prevederilor legale în vigoare;
m) participă la activitățile organismelor internaționale de specialitate și poate fi membru al acestora, pe baza mandatului primit de la Guvernul României;
n) asigură colaborarea, schimbul de informații și reprezentarea în domeniul jocurilor de noroc. În exercitarea atribuțiilor sale, Oficiul poate încheia protocoale de cooperare și colaborare cu instituții similare, asociații de profil sau cu alte autorități și instituții;
o) încheie în condițiile legii, contracte în vederea monitorizării jocurilor de noroc.
Art. 4. —
(1) Oficiul se înființează cu un număr maxim de 200 de posturi de funcționari publici și personal contractual, prin diminuarea corespunzătoare a numărului de posturi aprobat pentru  Ministerul  Finanțelor  Publice,  inclusiv  președintele, vicepreședintele și posturile aferente cabinetului președintelui.
(2) Oficiul poate solicita în condițiile legii transformarea unor posturi de funcționari publici în posturi destinate personalului contractual,  în  funcție  de  atribuțiile  stabilite  în  sarcina personalului  Oficiului,  prin  regulamentul de organizare și funcționare.
(3) Prin ordin al președintelui se aprobă regulamentul de ordine interioară, procedura de control și procedurile de lucru ale Oficiului.
Art. 5. —
(1) Personalul Oficiului este format din demnitari, funcționari publici și personal contractual, potrivit prevederilor legale în vigoare.
(2) Regimul juridic al incompatibilităților și al conflictului de interese pentru personalul Oficiului care deține calitatea de funcționar public este cel prevăzut de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6. —
(1) În exercitarea atribuțiilor sale, Oficiul poate solicita, în condițiile legii, date și informații sau poate solicita efectuarea unor activități referitoare la organizarea, exploatarea și monitorizarea jocurilor de noroc oricărei instituții publice, autorități de supraveghere sau oricăror operatori economici, care dețin competențe directe ori indirecte referitoare la activitatea Oficiului, indiferent de nivelul și forma de implicare.
(2) Deciziile și/sau solicitările Oficiului, formulate în scris în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt obligatorii pentru organizatorii de jocuri de noroc sau pentru operatorii care au solicitat obținerea acestei calități.
(3) Deciziile și/sau solicitările Oficiului, formulate în scris în conformitate cu prevederile legale în vigoare, sunt obligatorii pentru operatorii a căror activitate, chiar ocazională, are incidență asupra domeniului jocurilor de noroc, precum și pentru operatorii care pot oferi sau există premise că pot oferi date și/sau informații relevante.
Art. 7. —
(1) În cadrul Oficiului, se înființează un comitet de supraveghere, denumit în continuare Comitetul, structură deliberativă și decizională, având următoarele atribuții:
a) acordă dreptul de organizare și funcționare, avizele și/sau aprobările necesare organizării și funcționării jocurilor de noroc în România, conform prevederilor legale în vigoare;
b) anulează, revocă, suspendă efectele documentelor privind dreptul de organizare și funcționare în domeniul jocurilor de noroc și ale deciziilor emise, potrivit legislației în vigoare;
c) soluționează plângerile prealabile formulate de organizatorii de jocuri de noroc împotriva deciziilor Comitetului;
d) încadrează din punct de vedere al legislației jocurilor de noroc o activitate desfășurată sau propusă a fi desfășurată de către un operator în categoriile de jocuri de noroc prevăzute de lege sau în afara acestora, după caz, în urma constatărilor proprii sau a sesizărilor ori cererilor primite.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale, Comitetul emite acte administrative sub formă de decizii semnate de președintele Oficiului, care pot fi contestate în condițiile legii.
Art. 8. —
(1) Comitetul este format din 9 membri, din care 2 executivi și 7 neexecutivi, numiți prin decizie a prim-ministrului, după cum urmează:
a) președintele Oficiului — membru executiv;
b) vicepreședintele Oficiului — membru executiv numit la propunerea ministrului finanțelor publice;
c) membru — membru neexecutiv numit la propunerea președintelui Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor;
d) membru — membru neexecutiv la propunerea ministrului afacerilor interne;
e) membru — membru neexecutiv numit la propunerea ministrului tineretului și sportului;
f) membru — membru neexecutiv numit la propunerea președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală;
g) membru — membru neexecutiv numit la propunerea secretarului general al Guvernului;
h) membru — membru neexecutiv numit la propunerea ministrului culturii;
i) membru — membru neexecutiv numit la propunerea șefului Cancelariei Primului-Ministru.
(2) Membrii neexecutivi sunt membrii Comitetului care participă la ședințele Comitetului în baza convocării transmise de președintele Oficiului sau înlocuitorul legal.
(3) Membrii Comitetului trebuie să îndeplinească la data numirii, cumulativ, următoarele condiții:
a) să aibă calitatea de licențiat al unei instituții de învățământ superior cu durata stabilită de lege, acreditată, și o vechime de cel puțin 10 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul președintelui și vicepreședintelui, și de cel puțin 5 ani în activitate, pe un post pentru care sunt necesare studii superioare, în cazul celorlalți membri;
b) să aibă domiciliul în România;
c) să aibă cetățenia română;
d) să aibă exercițiul drepturilor civile și politice;
e) să nu aibă fapte înscrise în cazierul judiciar.
(4) Membrilor Comitetului le este interzis să ocupe funcții în structurile sau organele de conducere, alese sau numite, ale partidelor politice, definite conform statutului acestora, ale organizațiilor cărora le este aplicabil același regim juridic ca și partidelor politice sau ale fundațiilor ori asociațiilor care funcționează pe lângă partidele politice.
(5) Membrii Comitetului nu pot fi angajați ai unor societăți care au ca obiect de activitate jocurile de noroc, nu pot ocupa funcții în organele de conducere ale acestora, nu pot deține acțiuni, părți sociale la societăți care au ca obiect de activitate jocurile de noroc sau un drept de natură patrimonială asupra unei societăți care are ca obiect de activitate jocurile de noroc, pe durata deținerii calității de membru în Comitet.
(6) Membrii Comitetului au obligația să comunice de îndată, în scris, apariția oricărei situații dintre cele prevăzute la alin. (4) și (5) conducătorilor autorităților care i-au desemnat, precum și Comitetului în prima ședință a Comitetului convocată de președinte.
(7) Calitatea de membru al Comitetului încetează în următoarele situații:
a) prin revocarea de către prim-ministru, la propunerea conducătorului autorității care l-a desemnat;
b) prin demisie;
c) prin deces;
d) prin imposibilitatea de exercitare a calității de membru pe o perioadă mai mare de 3 luni;
e) în cazul constatării uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (4) și (5);
f) în cazul arestării sau trimiterii în judecată pentru o infracțiune în legătură cu/sau în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
g) la data rămânerii definitive a unei hotărâri de condamnare. (8) În caz de eliberare a unui post de membru în cadrul Comitetului, conducătorul autorității competente va desemna în vederea numirii o nouă persoană, în termen de cel mult 10 zile de la data eliberării postului.
Art. 9. —
(1) Ședințele Comitetului sunt valide în prezența a cel puțin 7 membri.
(2) În exercitarea atribuțiilor sale Comitetul adoptă decizii cu votul majorității membrilor prezenți.
(3) În cazul în care unul dintre membri nu poate participa la ședințele Comitetului, acesta va delega în scris competențele unuia dintre ceilalți membri.
(4) Membrii Comitetului participă la ședințele organizate de Oficiu la convocarea președintelui.
(5) Ședințele Comitetului sunt bilunare și sunt remunerate numai pentru membrii neexecutivi, cu 20% din indemnizația președintelui pentru fiecare ședință. Indemnizația se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Oficiului.
(6) Președintele poate convoca și ședințe extraordinare, ori de câte ori este necesar, acestea nefiind remunerate.
Art. 10. —
(1) Nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2) de către organizatorii de jocuri de noroc constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 50.000 lei la 75.000 lei.
(2) Nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (2) de către operatorii care au solicitat obținerea calității de organizator de jocuri de noroc atrage respingerea cererii.
(3) Nerespectarea prevederilor art. 6 alin. (3) constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei.
(4) Contravențiilor prevăzute la alin. (1) și (3) le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare.
(5) Constatarea și sancționarea contravențiilor, precum și sesizarea organelor competente, după caz, se realizează de către Oficiu, ca rezultat al activităților specifice desfășurate sau ca urmare a sesizării privind posibile încălcări, formulate de către personalul cu atribuții în cadrul Oficiului.
Art. 11. —
(1) Membrii Comitetului vor fi numiți până la data de 15 aprilie 2013.
(2) Personalul din aparatul propriu al Ministerului Finanțelor Publice cu atribuții în domeniul jocurilor de noroc format din funcționari publici se preia prin transfer în interesul serviciului în condițiile legii, în cadrul Oficiului, începând cu data de 15 aprilie 2013 și își păstrează toate drepturile deținute la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
(3) Documentele depuse anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și arhiva existentă, la direcția de specialitate în domeniul jocurilor de noroc din cadrul Ministerului Finanțelor Publice, vor fi preluate de către Oficiu, pe bază de proces-verbal.
(4) Protocolul de predare-preluare între Ministerul Finanțelor Publice și Oficiu se încheie în termen de 15 zile de la data constituirii Comitetului, cu avizul Secretariatului General al Guvernului și cuprinde prevederile bugetare și posturile. Prin protocolul de predare-preluare se stabilesc și obiectele de inventar care sunt preluate de Oficiu.
(5) Până la data de 15 aprilie 2013 activitatea specifică licențierii, autorizării în domeniul jocurilor de noroc se realizează de către structurile competente din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
(6) Până la data încheierii protocolului de predare-preluare, salarizarea personalului preluat de Oficiu se realizează din bugetul Ministerului Finanțelor Publice.
(7) Drepturile salariale ale personalului Oficiului se stabilesc prin asimilare, în mod corespunzător, cu cele ale personalului din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
(8) Organizarea și funcționarea, precum și structura organizatorică se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 12. —
(1) Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să introducă modificările corespunzătoare în bugetul propriu și în bugetul Secretariatului General al Guvernului pe anul 2013, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocolului de predare-preluare prevăzut la art. 11 alin. (4).
(2) Se autorizează ordonatorii principali de credite să introducă modificările corespunzătoare în anexele la bugetele proprii.
Art. 13. —
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009,  aprobată  cu  modificări  și  completări  prin  Legea nr. 246/2010,  cu  modificările  și  completările  ulterioare,  se modifică și se completează după cum urmează:
1. La articolul 1, alineatul (3) se abrogă.
2. Articolul 2 se abrogă.
3. La articolul 10 alineatul (1), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
„j) jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, cu câștiguri generate de elemente aleatorii, organizate prin folosirea echipamentelor complexe de extragere de tip loteristic, care sunt caracterizate prin extrageri și premieri succesive, fără prezența fizică a jucătorilor.”
4. La articolul 14 alineatul (2) litera b), partea introductivă a paragrafului (iii) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(iii) pentru jocurile de tip pariu, jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, pariuri on-line, jocurile bingo organizate prin intermediul sistemelor de comunicații de tip internet, sisteme de telefonie fixă sau mobilă, jocuri de noroc on-line, taxa anuală se datorează și se plătește după cum urmează:”.
5. La articolul 15 alineatul (2), după litera j) se introduce o nouă literă, litera k), cu următorul cuprins:
„k) mijloacele de joc utilizate la jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, indiferent de modul constructiv sau operațional al acestora, sunt vizate de Biroul Român de Metrologie Legală. Totalul taxelor de participare colectate și totalul premiilor acordate se centralizează într-un sistem electronic central amplasat pe teritoriul României. Sistemul electronic central, prin grija și pe seama organizatorului, va fi conectat cu un terminal situat la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, pus la dispoziție gratuit de organizatori, și va conține sau va permite accesul la informații privind totalul taxelor de participare colectate în orice zi și totalul premiilor acordate;”.
6. La articolul 15 alineatul (6), după litera j) se introduc două noi litere, literele k) și l), cu următorul cuprins:
„k) pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, numărul minim de agenții prin care se realizează distribuția biletelor de către același operator economic este de 48, câte o agenție în fiecare reședință de județ și, respectiv, fiecare sector din municipiul București. Licența și autorizația de organizare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune permit operatorului economic care le-a obținut să desfășoare activitatea pe întregul teritoriu al României. Anterior începerii activității pe raza unei localități, operatorul economic autorizat în condițiile prezentei ordonanțe de urgență va informa, în termen de 5 zile anterior începerii activității, prin adresă, autoritatea administrației publice locale competente despre începerea activității, comunicându-i data începerii activității și transmițându-i copii după licența și autorizația de exploatare a jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul rețelelor de televiziune. Distribuția-vânzarea cartoanelor bingo se realizează prin toate formele permise de lege în materia vânzării- cumpărării. Vânzarea cartoanelor se va putea face prin personal propriu angajat, prin mandatari pe bază de comision, prin puncte de vânzare fixe «inclusiv sistem on-line sau mobile»;
l) pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, dotarea tehnică minimală trebuie să cuprindă:
(i) pentru  locația  centrală:  sistem  computerizat  de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a taxelor de participare colectate, compus din server, sistem pentru securizarea transmisiilor, calculatoare pentru urmărirea taxelor de participare colectate, sistem de transmisie de date «internet, radio, telefon sau similare»;
(ii) pentru locația aflată la Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: sistem computerizat de înregistrare, stocare, omologare și raportare contabilă a taxelor de participare colectate, compus dintr-un terminal, sistem pentru securizarea transmisiilor, sistem de transmisie de date «internet, radio, telefon sau similare».”
7. La articolul 19, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:
„(8) Controlul mijloacelor de joc utilizate pentru exploatarea jocurilor de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune, indiferent de modul constructiv sau operațional al acestora, se realizează numai de către Biroul Român de Metrologie Legală.”
8. La articolul 21, alineatul (5) se abrogă.
9. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„Art. 28. — (1) Controlul respectării regimului legal al activităților din domeniul jocurilor de noroc, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de către persoanele împuternicite din cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc.”
10. La articolul 29 alineatul (8), după litera i) se introduce o nouă literă, litera j), cu următorul cuprins:
„j) 1.000.000 lei pentru activitatea operatorului economic organizator de jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune;”.
11. La anexa nr. 1, punctul 1 „Taxe anuale percepute pentru activitățile din domeniul jocurilor de noroc”, subpunctul I, după litera L se introduce o nouă literă, litera M, cu următorul cuprins:
„M. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 300.000 lei”.
12. La anexa  nr.  1,  punctul 1,  subpunctul II,  după litera K se introduce o nouă literă, litera L, cu următorul cuprins:
„L. Pentru jocurile de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 5% din încasările efectiv realizate  la  nivelul  organizatorului,  dar  nu  mai  puțin  de 500.000 lei, pe baza documentației tehnico-economice de eficiență prezentate de operatorul economic. Prin încasări efectiv realizate se înțelege veniturile totale realizate de organizatorul de jocuri de noroc ca urmare a vânzării biletelor de participare la joc.”
13. La anexa nr. 1, punctul 2 „Valoarea minimă a capitalului social subscris și vărsat la data solicitării cererii de obținere a licenței de organizare a jocurilor de noroc”, după litera J se introduce o nouă literă, litera K, cu următorul cuprins:
„K. Pentru organizatorii care exploatează jocuri de noroc bingo organizate prin intermediul sistemelor rețelelor de televiziune: 1.000.000 lei”.
14. În tot cuprinsul ordonanței de urgență, sintagmele „Comisia de autorizare a jocurilor de noroc” și „direcția de specialitate din cadrul Ministerului Finanțelor Publice” se înlocuiesc cu sintagma „Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc”.



PRIM-MINISTRU

VICTOR-VIOREL PONTA

Contrasemnează:  Viceprim-ministru,

ministrul finanțelor publice,

Daniel Chițoiu Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea

Secretarul general al Guvernului,

Ion Moraru

Viceprim-ministru,

ministrul dezvoltării regionale și administrației publice,

Nicolae-Liviu Dragnea

Ministrul muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice,

Mariana Câmpeanu Ministrul afacerilor interne, Radu Stroe

Ministrul economiei, Varujan Vosganian Ministrul culturii,

Daniel-Constantin Barbu

 




București, 27 martie 2013.
Nr. 20.