4 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar— judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Irina Loredana Gulie — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanța — Secția I civilă în Dosarul nr. 3.983/118/2012 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.581D/2012.
La apelul nominal se prezintă, pentru partea Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, consilier juridic Cristina Sârbu, lipsind cealaltă parte. Procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul părții Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța solicită respingerea excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că textul de lege criticat respectă principiul interesului superior al copilului, precum și egalitatea în drepturi a copiilor, astfel cum aceasta este reglementată prin art. 24 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice. Arată că, deși titularul drepturilor de asistență socială este copilul, acestea se exercită prin părinții săi ca reprezentanți legali, exercitare care în cazul de față se realizează prin delegarea către persoana ori instituția ce asigură protecția socială. Astfel, în situația copilului lipsit de ocrotire părintească, pentru care comisia pentru protecția copilului sau instanța de judecată a instituit măsura de protecție socială a plasamentului, părinții acestuia își păstrează drepturile și obligațiile părintești, însă acestea sunt îndeplinite de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului București. Prin urmare, este firească soluția legislativă potrivit căreia sumele vărsate cu titlu de contribuție lunară a părinților la întreținerea copilului în privința căruia s-a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul județului, respectiv la cel al sectorului municipiului București de unde provine copilul. Pe de altă parte, arată că această soluție legislativă are în practică un impact social amplu, descurajând părinții de la abandonarea copiilor. Depune concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată. În acest sens, arată că situațiile prezentate de instanța de judecată, respectiv cea a copilului în privința căruia a fost instituită măsura plasamentului, pe de o parte, respectiv cea a copilului aflat sub ocrotirea părinților săi, pe de altă parte, nu sunt analoage. Arată că, în situația în care a fost dispusă măsura plasamentului, părinții copilului își păstrează drepturile și obligațiile părintești, care sunt exercitate de instituția de protecție socială prin intermediul familiei sau al persoanei care a luat în plasament copilul. În acest caz, contribuția părintelui la întreținerea copilului nu se varsă în contul asistentului maternal, acesta fiind în raporturi de muncă cu Direcția generală de asistență socială și protecția copilului. De altfel, soluția legislativă criticată este în interesul superior al copilului, contribuind la creșterea și dezvoltarea lui armonioasă.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 3 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.983/118/2012, Curtea de Apel Constanța — Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată de instanța de judecată din oficiu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind instituirea măsurii de plasament.
În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține că prevederile legale criticate, potrivit cărora sumele stabilite cu titlu de contribuție lunară a părinților la întreținerea copilului în privința căruia a fost instituită măsura plasamentului se constituie ca venituri la bugetul autorității publice locale din cadrul unității administrativ-teritoriale de unde provine copilul, nefiind un drept personal al acestuia, ca în cazul minorului aflat sub ocrotirea părinților săi, contravin principiului constituțional al egalității în drepturi, precum și dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 49 alin. (1) și (2), potrivit  cărora  statul  este  garantul  respectării  principiului interesului superior al copilului.
Se arată în acest sens că, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 272/2004, scopul urmărit de legiuitor a fost crearea unui cadru legislativ care să contribuie la respectarea, promovarea și garantarea drepturilor copilului, prin raportarea autorităților publice, a organismelor private autorizate, precum și a persoanelor fizice și juridice responsabile de protecția copilului la drepturile acestuia, astfel cum ele sunt stabilite prin Constituție și legile interne, precum și prin actele internaționale în materie la care România este parte.
De asemenea, art. 2 din același act normativ statuează că orice act decizional trebuie să se subordoneze cu prioritate interesului superior al copilului, iar intervenția statului trebuie să fie complementară celei principale, care revine părinților [art. 5 alin. (4) și art. 45 alin. (2) din același act normativ].
Prin urmare, arată instanța de judecată care a invocat din oficiu excepția de neconstituționalitate, în temeiul cadrului legal astfel instituit, copilul aflat în dificultate, fiind lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi, nu poate fi supus, în privința drepturilor sale, unui tratament discriminatoriu în raport cu cel aflat sub autoritatea părintească și față de care părinții își exercită benevol obligațiile legale. Procedându-se în acest mod se realizează o restrângere a exercițiului unui drept al minorului, ca efect al unei măsuri disproporționate și care nu este necesară într-o societate democratică, creându-se o situație de inegalitate juridică între minori, după cum se află sau nu în întreținerea părinților, ceea ce contravine și principiului respectării interesului superior al copilului.
Este adevărat că, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (3) din actul normativ criticat, răspunderea pentru creșterea și asigurarea dezvoltării copilului revine, în subsidiar față de părinți, colectivității locale din care fac parte copilul și familia sa și, în acest sens, autoritățile administrației publice locale au obligația de a sprijini părinții sau reprezentantul legal al copilului în realizarea obligațiilor ce le revin. Sumele de bani avansate în acest scop pot face obiectul unei acțiuni în regres față de părinți, însă nu pot justifica o executare silită a drepturilor cuvenite copilului, prin impunerea pe cale judecătorească a obligației părintelui de întreținere în favoarea copilului, în condițiile dreptului comun, însă a cărei executare nu se face în patrimoniul debitorului obligației, ci în cel al bugetului local.
În consecință, se apreciază că, prin „confiscarea” sumei reprezentând obligația de întreținere stabilită în favoarea minorului pentru care a fost instituită măsura plasamentului de către bugetul autorității publice locale, se tinde la o confuziune în sens juridic între drepturile patrimoniale ale copilului aflat în dificultate și patrimoniul autorităților publice locale din care sunt suportate cheltuielile generate de plata alocațiilor și sumele necesare întreținerii lui, dar și la o inechitate în aplicarea legii, având în vedere că suma stabilită cu titlu de contribuție a părinților la întreținerea copilului aflat în plasament excedează prin cuantum cheltuielilor suportate în mod corelativ de către autoritatea locală.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens arată că situația juridică a unui copil aflat sub autoritatea părintească este diferită de situația celui în privința căruia s-a dispus o măsură specială de protecție, astfel încât este justificată instituirea unui tratament juridic diferit. Soluția legislativă criticată urmărește tocmai acordarea unei protecții speciale drepturilor copilului lipsit de autoritatea părintească, în deplin acord cu dispozițiile art. 49 din Constituție, iar împrejurarea că sumele încasate cu titlu de contribuție lunară a părinților se fac venit la bugetul local nu poate fi calificată drept confiscare, în condițiile în care subzistă obligația părinților de întreținere a copilului față de care a fost instituită măsura plasamentului, iar sumele respective sunt utilizate pentru a se asigura creșterea, educarea și dezvoltarea acestuia.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale, arătând că acestea se aplică tuturor persoanelor aflate în situația reglementată prin ipoteza normei legale, iar minorii în privința cărora a fost instituită o măsură de protecție specială nu sunt în aceeași situație juridică cu cei care se află sub autoritatea părintească. Nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia încasarea sumelor cu titlu de contribuție lunară a părinților la întreținerea copilului față de care a fost instituită măsura plasamentului de către bugetul autorității publice locale ar reprezenta o confiscare, având în vedere că prevenirea separării copilului de familia sa, precum și măsurile de protecție specială a acestuia se finanțează și din bugetele locale ale județelor sau ale sectoarelor municipiului București, potrivit  prevederilor  art.  118  alin.  (1)  lit.  b)  din  Legea nr. 272/2004.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate  la  prevederile  Constituției,  precum  și  Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iunie 2004.
Art.  63  din  Legea  nr.  272/2004  are  următorul  cuprins:
„Comisia pentru protecția copilului sau, după caz, instanța care a dispus plasamentul copilului va stabili, dacă este cazul, și cuantumul contribuției lunare a părinților la întreținerea acestuia, în condițiile stabilite de Codul familiei. Sumele astfel încasate se constituie venit  la bugetul  județului, respectiv la cel al sectorului municipiului București de unde provine  copilul.” Instanța  de  judecată  care  a  invocat  din  oficiu  excepția apreciază că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale  cuprinse  în  art.  15  alin.  (1)  referitor  la universalitatea drepturilor, libertăților și a obligațiilor, art. 16 — Egalitatea în drepturi, art. 49 alin. (1) privind protecția socială a copiilor și a tinerilor și art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține următoarele:
Potrivit  prevederilor  art.  50  și  art.  55  lit.  a)  din  Legea nr. 272/2004,  una  dintre  măsurile  de  protecție  specială  a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea părinților săi ori a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora este plasamentul. Potrivit art. 58 alin. (1) și art. 60 alin. (3), măsura are caracter temporar și ocrotitorii pot fi o persoană sau familie, un asistent maternal sau un serviciu de tip rezidențial, cum sunt cele prevăzute la art. 110 alin. (2) din același act normativ, urmărindu-se plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă, menținerea fraților împreună, precum și facilitarea exercitării de către părinți a dreptului de a-și vizita copilul și de a menține legătura cu acesta.
De asemenea, art. 62 coroborat cu art. 56 lit. b) și e) din același act normativ stabilește că drepturile și obligațiile părintești față de copil se mențin pe toată durata măsurii plasamentului dispus de către comisia pentru protecția copilului, în cazul copilului care nu poate fi lăsat în grija părinților din motive neimputabile acestora sau a celui care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și care nu răspunde penal.
În situația copilului ai căror părinți au fost decăzuți sau li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părintești și în privința cărora nu a putut fi instituită tutela, fiind dispusă măsura plasamentului, drepturile și obligațiile părintești sunt exercitate de către președintele consiliului județean, respectiv de către primarul sectorului municipiului București [art. 62 alin. (2) din Legea nr. 272/2004].
În acest context, prevederile art. 63 teza ultimă din Legea nr. 272/2004, textul de lege criticat în prezenta cauză, dispun că sumele încasate cu titlu de contribuție lunară a părinților la întreținerea copilului față de care instanța de judecată a dispus măsura plasamentului se constituie venit la bugetul județului, respectiv la cel al sectorului municipiului București de unde provine copilul.
În același sens, și art. 510 din noul Codul civil prevede că decăderea din exercițiul drepturilor părintești nu scutește părintele de obligația de a da întreținere copilului.
Curtea constată că această soluție legislativă este pe deplin justificată de atribuția autorității administrației publice locale de a asigura protecția specială a copilului aflat în dificultate, sens în care, potrivit prevederilor art. 112 din actul normativ criticat, are obligația să organizeze, în mod autonom sau prin asociere, servicii de tip familial și de tip rezidențial, potrivit nevoilor identificate.
Mai mult, dată fiind conduita părintelui care, din cauza purtării abuzive ori a neglijenței grave în îndeplinirea obligațiilor părintești, a fost decăzut din drepturile sale firești față de copil, este puțin probabil că acesta își va executa de bunăvoie obligația legală de întreținere, astfel încât, în aplicarea principiului interesului superior al copilului, potrivit art. 118 și 119 din Legea nr. 272/2004, finanțarea sistemului de protecție specială a copilului se face din bugetul local al unităților administrativ-teritoriale, precum și, respectiv, de la bugetul de stat, în cazul acordării alocației lunare de plasament persoanei sau reprezentantului familiei care a luat în plasament copilul. De asemenea, potrivit art. 121 din același act normativ, primarii acordă prestații financiare excepționale în situația în care familia care îngrijește copilul se confruntă temporar cu probleme financiare determinate de o situație excepțională și care pune în pericol dezvoltarea armonioasă a acestuia, precum și ca urmare a necesității suportării unor cheltuieli particulare destinate menținerii legăturii copilului cu familia sa.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că textul de lege criticat nu contravine dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 49 alin. (1) privind protecția socială a copiilor și a tinerilor, precum și în art. 15 alin. (1) referitor la universalitatea drepturilor, libertăților și a obligațiilor.
În ceea ce privește invocarea încălcării principiului constituțional al egalității în drepturi, Curtea constată că situația juridică în care se află copilul lipsit de ocrotirea părinților săi sau a celui care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija acestora nu este identică cu situația juridică a aceluia care se bucură pe deplin de ocrotirea părintească, astfel încât este pe deplin justificat un regim juridic diferit.
În acest sens, Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că situațiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esență pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv și rezonabil. (A se vedea, cu titlu exemplificativ, deciziile nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, nr. 135 din 5 noiembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 17 decembrie 1996, nr. 107 din 13 iunie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 21 august 2000, nr. 202 din 14 aprilie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 16 iunie 2005, nr. 82 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 250 din 13 aprilie 2012.)
În fine, Curtea reține, referitor la invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, că, întrucât nu s-a constatat încălcarea niciunui drept fundamental, pentru aceleași considerente, acest text constituțional nu are incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 63 teza finală din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Constanța — Secția I civilă în Dosarul nr. 3.983/118/2012.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 7 martie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie