8 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean — președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar— judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Iulia Antoanella Motoc — judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán — judecător
Tudorel Toader — judecător
Simina Gagu — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de Marin Tănase în Dosarul nr. 4.343/2/2011 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.389D/2012.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Președintele dispune a se face apelul și în dosarele nr. 1.390D/2012 și nr. 1.411D/2012, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de Valentin Ianto în Dosarul nr. 6.953/2/2011 și de Mihai Crăciun în Dosarul nr. 3.729/2/2011, dosare ale Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegații depuse la dosare. Lipsesc autorii excepțiilor, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate,  Curtea,  din  oficiu,  pune  în  discuție conexarea dosarelor.
Reprezentantul   Consiliului   Național   pentru   Studierea Arhivelor Securității este de acord cu măsura conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexării dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.390D/2012 și nr. 1.411D/2012 la Dosarul nr. 1.389D/2012, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, spre exemplu Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012.

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
Prin sentințele civile nr. 1.410 și nr. 1.412 din 28 februarie 2012, pronunțate în dosarele nr. 4.343/2/2011 și nr. 6.953/2/2011, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.
Excepția a fost ridicată de Marin Tănase și Valentin Ianto în cauze având ca obiect acțiuni în constatare.
Prin Încheierea din 17 ianuarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 3.729/2/2011, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului n r.    24/2008   privind   accesul   la   propriul   dosar   și deconspirarea Securității.
Excepția a fost ridicată de Mihai Crăciun într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile de lege criticate încalcă principiul neretroactivității legii, deoarece instituie forme de vinovăție retroactivă pentru „activități prin care s-au suprimat ori îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”, înțelese prin prisma legislației în vigoare, dar petrecute sub incidența unei legislații anterioare, cu reglementări diferite. Se creează, de asemenea, premisele unei forme de răspundere morală și juridică pentru simpla participare la activitatea fostei structuri informative a României.
Printr-un abuz de reglementare, prevederile legale criticate acordă Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității atribuții jurisdicționale și stabilesc posibilitatea acestei autorități de a se substitui instanțelor judecătorești. Astfel, Consiliul nu funcționează doar ca o autoritate administrativă autonomă al cărei unic scop să fie de a permite cetățeanului accesul la propriul dosar, în calitatea sa de „depozitar și administrator” al documentelor întocmite de fosta Securitate, ci exercită o jurisdicție specială, în cadrul căreia selectează, evaluează și administrează, în mod speculativ, documente desprinse din contextul general al faptelor și actelor normative sub incidența cărora s-au petrecut, constituind probe, pe baza cărora decide asupra vinovăției persoanei verificate. Aceste probe sunt prezentate ulterior instanței judecătorești, spre confirmare sau infirmare. De asemenea, este îngrădit dreptul persoanei verificate la apărare în fața Colegiului Consiliului, încălcându-se astfel principiul contradictorialității dezbaterilor.
Totodată, prin introducerea unei acțiuni în constatare, în absența unui mandat și fără a avea o legitimare procesuală activă, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se subrogă în dreptul persoanei vătămate de a avea acces liber la justiție și se substituie instituției Avocatul Poporului.
Autorii susțin, de asemenea, că prevederile de lege criticate instituie în sarcina instanței de contencios administrativ judecarea unor „acțiuni străine de competența sa materială”. Calitatea de lucrător al Securității trebuie stabilită, identificată și analizată din punctul de vedere al actelor materiale și al activității de tip militar supuse regimului ordinelor și regulamentelor militare, depunerii unui jurământ militar și structurate pe o ierarhie și acte de comandă, nesupuse jurisdicției de contencios administrativ.
Totodată, desemnarea, inițial, a Tribunalului București și, ulterior, a Curții de Apel București ca unică instanță judecătorească competentă în ceea ce privește acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității este neconstituțională, deoarece persoanei verificate i se îngrădește de judecată apropiate de domiciliul său. Totodată, se creează o inegalitate de tratament juridic, deoarece adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență pot fi contestate de orice persoană interesată în fața instanței de contencios administrativ competente teritorial.
În fine, autorii consideră că stabilirea prin justiție, printr-o procedură specială, a calității de lucrător al Securității, în sensul dat acestei sintagme prin actul normativ criticat, reprezintă deopotrivă un abuz de drept și o discriminare.
În susținerea argumentelor de neconstituționalitate este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008.
Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Instanța judecătorească reține că normele legale criticate nu opresc persoana chemată în judecată să își exercite dreptul la apărare și să propună probele pe care le consideră utile, pertinente și concludente pentru a conduce la respingerea acțiunii în constatare. Totodată, posibilitatea legală de a se adresa justiției, recunoscută Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pentru ca instanța, în urma administrării probatoriului, să constate calitatea de lucrător sau colaborator al Securității, confirmă respectarea accesului liber la justiție. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității nu este o instanță judecătorească și nu exercită o activitate administrativ-jurisdicțională, procedura întocmirii notelor de constatare și a adeverințelor fiind o procedură administrativă.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul, în Dosarul nr. 1.411D/2012, și-a exprimat punctul său de vedere în sensul că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată, deoarece procedura instituită prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 răspunde, în ansamblul său, cerințelor constituționale, precum și celor din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, revenind instanței de judecată rolul de a aprecia cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. De asemenea, arată că impunerea ca anumite cauze să fie judecate la o instanță unică în țară nu este o noutate legislativă, sens în care face referire la art. 116 alin. (4) din   Legea   nr.   302/2004   privind   cooperarea   judiciară internațională în materie penală și la art. 2 din Legea n r. 369/2004 privind aplicarea Convenției asupra aspectelor civile ale răpirii internaționale de copii, adoptată la Haga la 25 octombrie 1980, la care România a aderat prin Legea nr. 100/1992. În dosarele nr. 1.389D/2012 și nr. 1.390D/2012, Guvernul nu a comunicat punctul său de vedere.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, democratic și social, art. 15 privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 51 privind dreptul de petiționare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 privind fidelitatea față de țară, art. 55 privind apărarea țării, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 58 alin. (1) privind numirea și rolul Avocatului Poporului, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.
De asemenea, sunt invocate dispozițiile art. 6 — Dreptul la un proces echitabil, art. 7 — Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 — Dreptul la respectarea vieții private și de familie, art. 9 — Libertatea de gândire, de conștiință și de religie, art. 10 — Libertatea de exprimare, art. 14 — Interzicerea discriminării și art. 17 — Interzicerea abuzului de drept din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
1. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale. În aceste condiții, Curtea constată că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
2. Totodată, Curtea reține că celelalte prevederi criticate ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare.
Astfel, Curtea a reținut, ca apreciere generală, că, față de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste, declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie   2008,   Ordonanța   de   urgență   a   Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității. Curtea a statuat că actul normativ criticat urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei încălcări a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
Curtea a mai reținut că prevederile art. 2 din aceeași ordonanță de urgență nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce efectele atribuirii calității de lucrător/colaborator al Securității se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).
În continuare, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de instanță extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).
De asemenea, în cadrul acțiunii în constatare promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).
În același timp, Curtea nu a reținut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiție ca urmare a subrogării Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității în dreptul cetățeanului care se consideră vătămat prin acțiunile abuzive ale unor lucrători din fosta Securitate de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prevederile art. 1 alin. (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum și, după caz, soțului supraviețuitor și rudelor până la gradul al patrulea inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorilor săi testamentari dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit cu informații la completarea dosarului și, de asemenea, de a solicita verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziții legale se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității acționează inclusiv la cererea persoanelor îndreptățite, astfel că nu se pune problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).
De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce cererea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la  cunoștința  publică  a  soluțiilor  pronunțate  de  instanțele judecătorești în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
De asemenea, Curtea a constatat netemeinicia criticilor referitoare la nesocotirea dispozițiilor constituționale care statuează cu privire la rolul Avocatului Poporului de apărător al drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Posibilitatea pe care o are Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a promova acțiuni în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia nu reprezintă o substituire în atribuțiile instituției Avocatul Poporului. Această instituție dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător și detaliat în legea sa de organizare și funcționare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituțional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.377 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 27 ianuarie 2011).
Cu privire la critica referitoare la competența exclusivă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).
Totodată, Curtea a constatat că este lipsită de orice fundament critica privind nerespectarea principiului egalității în drepturi, susținută din perspectiva stabilirii instanțelor de contencios administrativ competente teritorial să judece contestațiile formulate împotriva adeverințelor prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 din ordonanța de urgență, de vreme ce art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008, astfel cum a fost modificat prin articolul unic pct. 16 din Legea nr. 293/2008, stabilește, fără echivoc, că „Adeverințele prevăzute la art. 8 lit. b) și art. 9 [...] pot fi contestate la Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de către orice persoană interesată, în termen de 30 de zile de la publicarea lor” (a se vedea Decizia nr. 1.560 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 80 din 1 februarie 2012).
De altfel, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabilă tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
În legătură cu critica de neconstituționalitate susținută din perspectiva stabilirii competenței instanțelor de contencios administrativ de a se pronunța asupra unor acte de comandament cu caracter militar, Curtea a constatat că prevederile legale criticate nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalității sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanței de urgență criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menționat, și anume „accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității” (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).
Distinct de acestea, Curtea a reținut că aprecierea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității revine instanței judecătorești — Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Asemenea aspecte reprezintă așadar probleme ce țin exclusiv de interpretarea și aplicarea legii, fiind de competența instanței judecătorești, nu a Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată (a se vedea, în sensul celor de mai sus, Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013*), nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii).
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
În final, Curtea constată că celelalte dispoziții constituționale și convenționale invocate nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în privința sintagmelor „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”, excepție ridicată de Marin Tănase în Dosarul nr. 4.343/2/2011, Valentin Ianto în Dosarul nr. 6.953/2/2011 și Mihai Crăciun în Dosarul nr. 3.729/2/2011, dosare ale Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe judecătorești.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,
Simina Gagu

 

*) Decizia nr. 27 din 5 februarie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 21 martie 2013.