11 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean — președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar— judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán — judecător
Tudorel Toader — judecător
Ionița Cochințu — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială „Terapia” — S.A. cu sediul în Cluj- Napoca, în nume personal, precum și în numele Societății Comerciale „Ranbaxy UK LTD” și al Societății Comerciale „Daiichi Sankyo Europe GmbH”, în calitate de reprezentant legal, în Dosarul nr. 5.493/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.579D/2012.
La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocat Răducanu Rareș, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și, pentru partea Casa Națională de Asigurări de Sănătate, consilierul juridic Anca Raiciu, cu delegație depusă la dosar.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentanților părților. Reprezentantul autoarei excepției de neconstituționalitate arată că excepția de neconstituționalitate vizează, în principal, dispozițiile art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 și, în subsidiar, art. 8 și întreg actul normativ.
Arată că, deși Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor aspecte similare celor invocate în prezenta cauză, menționând Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, precum și Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, este necesară reanalizarea acestei probleme și prin altă prismă, respectiv a constata că prevederile criticate sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează că taxa de clawback se aplică și la taxa pe valoarea adăugată. Aceasta, deoarece autoritățile statului, astfel cum reiese din Ordinul ministrului sănătății nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al prețurilor la medicamentele de uz uman, interpretează că ceea ce legiuitorul a avut în vedere la adoptarea ordonanței de urgență a fost prețul individual al medicamentului care să cuprindă și taxa pe valoarea adăugată.
De asemenea, susține că sunt încălcate prevederile art. 56 alin. (2) din Constituție, întrucât în baza de calcul al valorii medicamentelor la care se adaugă și taxa pe valoarea adăugată nu este inclus numai prețul medicamentului, ci și adaosurile cuprinse în lanțul de distribuție, ceea ce este în contradicție cu justa așezare a sarcinilor fiscale, fiind lipsită de transparență și de predictibilitate.
Prevederile  art.  16  din  Constituție  sunt  încălcate  din perspectiva modalității de calcul al contribuției taxei de clawback, întrucât procentul de contribuție este identic pentru toți contribuabilii, deși aceștia se regăsesc în situații sensibil diferite.
Totodată, susține că, potrivit art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, pentru neachitarea contribuției în termenul prevăzut la art. 5 alin. (8) din același act normativ, se aplică dobânzi și penalități de întârziere. De asemenea, neachitarea contribuției în termenul prevăzut la art. 8 alin. (2) poate duce până la excluderea de pe piață a persoanelor juridice care dețin o astfel de autorizație. Or, prin această excludere se poate bloca accesul pacienților la medicamentele compensate, astfel, fiind încălcate prevederile constituționale ale art. 34.
În ceea ce privește încălcarea art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, arată că simpla inserare a unor motive în expunerea de motive a ordonanței de urgență nu justifică adoptarea acesteia, întrucât exista deja un sistem de taxă clawback legiferat, astfel că Guvernul a trecut peste voința Parlamentului.
În final, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate și depune concluzii scrise.
Reprezentantul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate arată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, menționate de apărătorul ales al autoarei excepției de neconstituționalitate, nu a fost motivată și în fața instanței de judecată.
De asemenea, solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, arătând că modalitatea de stabilire a contribuției clawback a mai făcut obiectul excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența Curții Constituționale  în  materie,  respectiv  Decizia  nr.  39  din 5 februarie  2013,  prin  care  s-a  declarat  neconstituțională sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată”, și Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012. De asemenea, menționează faptul că prin Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare s-a eliminat din formula de calcul taxa pe valoarea adăugată.
În continuare, arată că intervenția legislativă pe calea ordonanței de urgență a fost determinată de un interes public general, pentru asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamente, având în vedere considerații de ordin financiar și nevoia de a determina anumite surse de finanțare.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, precum și Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013, decizie prin care s-a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” cuprinsă în art. 31 alin. (5) din ordonanța de urgență a fost declarată neconstituțională.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate extrinsecă, urgența reglementării rezultă din expunerea de motive, fiind stabilite acele criterii cuantificabile, astfel că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale invocate în susținerea acesteia.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.493/2/2012, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială „Terapia” — S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, în nume personal, precum și în numele Societății Comerciale „Ranbaxy UK LTD” și al Societății Comerciale „Daiichi Sankyo Europe GmbH”, în calitate de reprezentant legal, în cauze având ca obiect soluționarea cererilor de anulare a unor notificări comunicate în temeiul art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia susțin, în esență, următoarele:
1. Dispozițiile art. 1 și art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 impun în mod nediferențiat tuturor contribuabililor vizați de acest act normativ obligația de a plăti o taxă calculată asupra unei valori — consumul total de medicamente — care include între altele și consumul de medicamente din cadrul unor programe naționale la care respectivii contribuabili nu participă în nicio modalitate, ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituție, precum și principiului justei așezări a sarcinilor fiscale.
Din prevederile criticate rezultă că taxa de clawback se datorează pentru consumul total de medicamente, generat atât de consumul de medicamente cuprinse în programele naționale de sănătate, cât și de consumul de medicamente care nu formează obiectul unor astfel de programe.
2. Taxa de clawback se constituie într-o taxă aplicabilă, între altele, asupra unei alte taxe, respectiv taxa pe valoarea adăugată. Astfel, prin intermediul taxei instituite de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 se ajunge la suprataxarea unei valori care are „statut de sumă colectată” cu titlu de taxă pe valoare adăugată. În speță, în cazul medicamentelor care se comercializează pe bază de prescripție medicală, contribuabilii taxei clawback suportă o sarcină fiscală care nu reprezintă doar o consecință a beneficiilor pe care ei înșiși le obțin din comercializarea medicamentelor compensate, ci și o consecință a beneficiilor obținute de distribuitorii și de farmaciile care se interpun în circuitul comercial al acestor medicamente. Or, această împrejurare este contrară principiului justei așezări a sarcinilor fiscale instituit de art. 56 alin. (2) din Constituție, care trebuie interpretat în sensul că un contribuabil poate fi obligat să suporte numai sarcini fiscale aferente propriei activități ori unor beneficii proprii.
3. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 este contrară art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, deoarece, în cazul de față, situația extraordinară și urgența sunt doar proclamate în preambulul ordonanței de urgență, fără a fi motivate și fără a fi precizat vreun element cuantificabil, obiectiv, prin care să se demonstreze felul în care ar fi perturbată funcționarea sistemului de sănătate prin neemiterea acestei ordonanțe, neprecizându-se nici de ce o asemenea reglementare este urgentă și nu poate fi amânată.
Totodată, se arată că, prin obiectul de reglementare, ordonanța de urgență criticată contravine și jurisprudenței Curții Constituționale, care a statuat că urgența reglementării nu echivalează cu existența situației extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza și pe calea procedurii obișnuite de legiferare.
Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, exprimându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, arată următoarele:
— excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată, având în vedere situațiile de urgență care au determinat adoptarea actului normativ, astfel cum acestea sunt prevăzute în partea introductivă a ordonanței de urgență criticate, precum și faptul că modalitatea de reglementare a mecanismului de impunere și colectare a contribuției și consecințele neexecutării obligațiilor nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor invocate în susținerea excepției;
— cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 115 alin. (4) și (6) din Constituție, se consideră că este neîntemeiată, întrucât intervenția legislativă sub forma adoptării unei ordonanțe de urgență este justificată, fiind determinată de necesitatea satisfacerii unui interes public constând în asigurarea accesului neîntrerupt al populației la medicamente, neadoptarea unor măsuri în procedură de urgență fiind de natură să conducă la imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a activităților din domeniul sanitar;
— în ceea ce privește pretinsa încălcare a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, se constată că în art. 3 din ordonanța de urgență se menționează faptul că această contribuție trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent „p” asupra valorii consumului de medicamente suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție. Prin urmare, se realizează o diferențiere între plătitorii de taxă prin raportare la vânzările fiecărui plătitor.
De altfel, în art. 31 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 este menționată formula prin care se calculează contribuția trimestrială (Ctd) datorată de fiecare plătitor, fiind indicate criterii care diferențiază plătitorii între ei;
— prevederile art. 3 nu contravin dispozițiilor constituționale ale art. 34, întrucât prin introducerea acestei noi surse de contribuții s-a urmărit asigurarea unui acces neîntrerupt al populației la medicamente, cu și fără contribuție personală;
— referitor la pretinsa încălcare a prevederilor art. 56 alin. (2) din Constituție, se apreciază că formula de calcul a contribuției trimestriale (Ctd) datorate de fiecare plătitor este indicată în art. 31. Or, calculul contribuției trimestriale (Ctd) datorate de fiecare plătitor are în vedere valoarea vânzărilor individuale de medicamente aferente acestuia și nu valoarea consumului de medicamente comercializate de un plătitor. Prin urmare, ceea ce prezintă relevanță la calcularea taxei este valoarea la care acesta a vândut medicamentele.
Totodată, așa cum rezultă din art. 31 alin. (5), prin valoarea vânzărilor, în sensul alin. (1)—(3) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată. Calcularea taxei prevăzute de ordonanța de urgență prin raportare la valoarea vânzărilor cu includerea taxei pe valoarea adăugată are în vedere scopul diferit pentru care sunt încasate cele două contribuții.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3  din  Ordonanța  de  urgență  a  Guvernului nr. 77/2011  este  inadmisibilă,  întrucât criticile  susținute  de autoarea excepției de neconstituționalitate privesc, în principal, modul de interpretare a prevederilor art. 1 și 3 din această ordonanță de urgență. În acest sens arată că atât soluția, cât și considerentele Deciziei nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012 sunt valabile ad similis și în această cauză.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susținerile părților prezente, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile  art.  3  din  Ordonanța  de  urgență  a  Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 680 din 26 septembrie 2011, care au următorul cuprins:
— Art. 3: „(1) Contribuția trimestrială se calculează prin aplicarea unui procent «p» asupra valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.
(2) Procentul «p» se calculează astfel:
p = [(CTt – BAt)/CTt] x 100, unde:
CTt = consumul total trimestrial de medicamente, suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății;
BA
t = bugetul aprobat trimestrial, aferent medicamentelor suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, calculat prin împărțirea la 4 a bugetului anual aprobat inițial prin legea bugetului de stat.
(3
) Valoarea procentului «p» se comunică persoanelor prevăzute la art. 1 de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate, odată cu consumul trimestrial prevăzut la art. 5 alin. (7).
(4
) Contribuția trimestrială prevăzută la alin. (1) se calculează și se datorează pentru valoarea consumului de medicamente realizat după data de 30 septembrie 2011.”
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (1) care dispun că „Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări”, ale art. 34 privind dreptul la ocrotirea sănătății, ale art. 56 alin. (2) potrivit cărora„Sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale”, ale art. 115 alin. (4) și (6) privind regimul ordonanțelor de urgență și ale art. 135 privind economia. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind interzicerea discriminării.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
I. Asupra dispozițiilor criticate, respectiv art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, în temeiul cărora au fost emise notificările în prezenta cauză, instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat, raportat la critici și prevederi constituționale similare, sens în care este Decizia nr. 1.007 din 27 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 21 decembrie 2012, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în această decizie își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
II. Prin decizia sus-menționată, Curtea a reținut, în esență, următoarele:
1. Sfera subiecților cărora le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 este stabilită prin dispozițiile art. 1. Aceste prevederi nu definesc in terminis noțiunea de deținători ai autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, astfel încât au acces la obținerea acestei autorizații toate persoanele juridice care au în obiectul lor de activitate comercializarea medicamentelor. Intră, desigur, în această categorie și producătorii de medicamente.
Curtea a observat că ordonanța de urgență nu limitează sfera acestor subiecți la persoanele juridice române, deoarece, potrivit art. 4 alin. (1) din aceasta, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, au obligația să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate datele de identificare ale reprezentanților legali care vor duce la îndeplinire obligațiile legale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, precum și lista  medicamentelor pentru  care se datorează contribuția trimestrială.”
2. În ceea ce privește sfera de cuprindere a medicamentelor pentru care se datorează plata contribuției trimestriale, Curtea a subliniat că toți deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor (indiferent că sunt persoane juridice române sau reprezentanți ai persoanelor juridice străine) au obligația de a depune la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în termen de  30  de  zile,  „lista  medicamentelor pentru   care  se datorează contribuția trimestrială”, potrivit art. 4 alin. (1) și (2).
Din analiza prevederilor art. 1, Curtea reține că sfera de cuprindere a medicamentelor pentru care se datorează plata contribuției trimestriale este destul de largă, cuprinzând:
a) medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, precum și:
b) medicamentele cu sau fără contribuție personală, folosite în:
— tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripție medicală prin farmaciile cu circuit deschis;
— în tratamentul spitalicesc;
c) medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă.
Obligativitatea plății contribuției trimestriale este însă dată de faptul că, astfel cum reiese din ordonanța de urgență criticată, contravaloarea acestor medicamente este suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății. Ca atare, numai comercianții care pun pe piață respectivele medicamente a căror contravaloare este suportată din sursa mai sus arătată sunt obligați la plata acestei contribuții, potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011, care îi obligă pe aceștia să depună la Casa Națională de Asigurări de Sănătate lista medicamentelor pentru care datorează contribuția.
Într-adevăr, nu toți producătorii de medicamente participă la programele naționale de sănătate, însă, din analiza tuturor prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 rezultă că nu calitatea de producător de medicamente atrage după sine plata taxei, ci calitatea de deținător al autorizației de punere pe piață a medicamentelor, și nu numai pentru medicamentele incluse în programele naționale de sănătate, ci pentru toate medicamentele a căror contravaloare este suportată din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății.
3. Obligația subiecților menționați în paragraful precedent, respectiv plata contribuției datorate de aceștia, este una trimestrială (contribuția trimestrială) și se calculează prin aplicarea unui procent „p” asupra valorii „consumului de medicamente” suportate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor (deținător de autorizație de punere pe piață a medicamentelor), potrivit art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011.
III. Curtea constată că prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, și în mod special cele referitoare la modul de calcul al contribuției respective, au fost modificate și completate astfel:
— prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011 pentru  modificarea  și  completarea  unor  acte  normative  în domeniile sănătății și protecției sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 7 decembrie 2011, s-a introdus art. 31, care prevede, printre altele, la alin. (5), că „prin valoarea vânzărilor (…) se înțelege valoarea medicamentelor suportate, potrivit legii, din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, care include și taxa pe valoarea adăugată”;
— Ordonanța Guvernului nr. 17/2012 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 24 august 2012, care la art. 7 din Secțiunea a 2-a — Reglementări privind contribuția trimestrială prevăzută de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, și de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, prevede în mod explicit că formula de calcul nu include și taxa pe valoarea adăugată, revenind la soluția legislativă anterioară modificării aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 110/2011.
De asemenea, Curtea reține că prin Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunțării prezentei decizii, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „care include și taxa pe valoarea adăugată” din cuprinsul art. 31 alin. (5) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011, astfel cum a fost  completată  prin  Ordonanța  de  urgență  a  Guvernului nr. 110/2011, este neconstituțională.
IV. Având în vedere cele arătate, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 vizează probleme ce țin de modul de interpretare și aplicare a legii la cauza dedusă judecății, aspect ce excedează competenței instanței de contencios constituțional, urmând ca excepția de neconstituționalitate să fie respinsă ca inadmisibilă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

CURTEA   CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, excepție ridicată de Societatea Comercială „Terapia” — S.A., cu sediul în Cluj-Napoca, în nume personal, precum și în numele Societății Comerciale „Ranbaxy UK LTD” și al Societății Comerciale „Daiichi Sankyo Europe GmbH”, în calitate de reprezentant legal, în Dosarul nr. 5.493/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREA

Magistrat-asistent,

Ionița Cochințu


 *) Decizia nr. 39 din 5 februarie 2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 20 februarie 2013.