9 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru — judecător
Acsinte Gaspar — judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Iulia Antoanella Motoc  — judecător
Ion Predescu — judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Irina Loredana Gulie — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil, excepție ridicată de Costel Nedelea în Dosarul nr. 18.387/302/2011 al Tribunalului București — Secția a V-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.413D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, arătând că prevederea legală criticată reiterează soluția legislativă cuprinsă anterior în art. 40 din Codul familiei. În ceea ce privește susținerea potrivit căreia soțul căruia i s-a încuviințat purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei se poate oricând recăsători, cu consecința prejudicierii dreptului la imagine al celuilalt soț din căsătoria anterioară, se arată că și această situație a fost reglementată prin dispozițiile art. 84 din noul Cod civil.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  și  lucrările  dosarului,  constată următoarele:
Prin Încheierea din 26 septembrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 18.387/302/2011, Tribunalul București — Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil, excepție ridicată de Costel Nedelea într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni de divorț.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederea legală criticată contravine principiului constituțional al egalității în drepturi, dat fiind faptul că instanța de judecată care a pronunțat divorțul poate încuviința ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, motivat pe interesul superior al minorului rezultat în urma căsătoriei.
Se arată că soțul căruia i s-a încuviințat purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei se poate oricând recăsători, cu consecința prejudicierii dreptului la imagine al celuilalt soț din căsătoria anterioară, astfel încât motivarea soluției de păstrare a numelui purtat în prima căsătorie, în vederea evitării situațiilor stânjenitoare în care s-ar afla minorul rezultat în urma căsătoriei, ca urmare a diferenței de nume dintre părinții săi, nu mai subzistă.
De asemenea, se mai susține că restrângerea dreptului la nume nu îndeplinește niciuna dintre condițiile în care poate fi restrâns exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți, condiții limitativ enumerate prin dispozițiile art. 53 din Constituție.
Tribunalul București — Secția a V-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederea legală criticată este aplicabilă în egală măsură ambilor soți, indiferent dacă numele purtat în timpul căsătoriei este al soțului sau al soției, fiind avute în vedere atât interesul soților, cât și interesul superior al copilului. Mai mult, problema îndeplinirii, în concret, a criteriilor legale în temeiul cărora instanța încuviințează purtarea după divorț a numelui dobândit în timpul căsătoriei este una de aplicare a legii, iar nu de constituționalitate. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, instanța de judecată apreciază, în acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, că ingerința autorității publice în exercitarea dreptului la viață privată, prin reglementarea unor limitări privind numele, este justificată de marja de apreciere mai largă de care autoritățile statale dispun în privința vieții personale și de familie, acordând o importanță decisivă intereselor superioare ale minorului.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.
Guvernul consideră că prevederile legale criticate sunt aplicabile tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, fără privilegii sau discriminări, iar soluția legislativă criticată, cuprinsă și în dispozițiile art. 40 din Codul familiei, anterior intrării în vigoare a noului Cod civil, s-a dovedit a fi necesară într-o societate democratică, prin prisma practicii judiciare atât a instanțelor de judecată din România, cât și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Invocă și jurisprudența Curții Constituționale referitoare la prevederile art. 40 din Codul familiei.
Avocatul Poporului apreciază că prevederile legale criticate sunt constituționale. În acest sens, arată că prevederea legală criticată nu conține nicio dispoziție discriminatorie, fiind aplicabilă tuturor subiectelor de drept care se încadrează în situația prevăzută de textul de lege criticat. Se mai precizează că, în considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1), art. 48 alin. (3) și art. 49 alin. (1) din Constituție, reglementarea criticată instituie o modalitate prin care autoritățile publice își îndeplinesc obligația de a respecta și ocroti viața intimă, familială și privată, constituind totodată o componentă a regimului special de protecție și asistență a copiilor și tinerilor în realizarea drepturilor lor. Invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 383 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, care are următorul cuprins: „(2) Pentru motive temeinice, justificate de interesul unuia dintre soți sau de interesul superior al copilului, instanța poate să încuviințeze ca soții să păstreze numele purtat în timpul căsătoriei, chiar în lipsa unei înțelegeri între ei.”
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi și art. 53 — Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală, și cu o motivare similară.
Astfel, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa (spre exemplu deciziile nr. 1.197 din 13 decembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, și nr. 20 din 12 ianuarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 5 februarie 2010), pronunțându-se asupra prevederilor art. 40 din Codul familiei, a statuat că aceste prevederi legale, potrivit cărora instanța poate încuviința dreptul soțului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să păstreze acest nume și după desfacerea căsătoriei, se aplică tuturor persoanelor aflate în această situație juridică, fără privilegii și fără discriminări, și nu aduc atingere protecției copiilor și tinerilor, familiei și nici nu constituie un abuz de drept.
În prezenta cauză, autorul excepției susține neconstituționalitatea aceleiași soluții legislative, cuprinse de această dată în art. 383 alin. (2) din noul Cod civil, arătând că încuviințarea dreptului unuia dintre soți de a purta numele dobândit în timpul căsătoriei și după desfacerea acesteia aduce atingere dreptului la nume al celuilalt soț și nu este justificată de necesitatea protecției interesului superior al copilului rezultat din căsătorie, dat fiind faptul că soțul căruia i s-a încuviințat purtarea numelui se poate oricând recăsători.
Analizând aceste susțineri, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate.
Dreptul la nume reprezintă o caracteristică distinctivă și de identificare a persoanei fizice, are o funcție socială și exprimă atât individualitatea, cât și identitatea acesteia (a se vedea, în același sens, și jurisprudența Curții Constituționale Federale a Germaniei, și anume deciziile 2BvR 113/81 din 12 ianuarie 1982 și 1BvL 9/85 și 43/86 din 8 martie 1988).
De aceea, numele persoanei fizice, astfel cum este reglementat și prin prevederile art. 82 din noul Cod civil, este o componentă esențială a dreptului general al personalității, care își găsește fundamentul ultim în conceptul de „demnitate umană”, astfel cum este acesta reglementat prin art. 1 alin. (3) din Constituție.
În aceste condiții, Curtea constată că soluția legislativă criticată este justificată de faptul că, de principiu, soțul care păstrează numele dobândit în timpul căsătoriei este cunoscut și identificat în societate cu acest nume. De asemenea, exercitarea autorității părintești asupra copilului rezultat din căsătorie, corelată cu necesitatea protejării interesului superior al minorului, care s-ar putea regăsi în situații stânjenitoare ca urmare a diferenței de nume dintre acesta și părinții săi, de natură să-i influențeze în mod negativ dezvoltarea morală și socială, reprezintă motive temeinice, de natură să justifice încuviințarea purtării de către soți a numelui dobândit în timpul căsătoriei, și după desfacerea acesteia.
Mai mult, Curtea constată că purtarea aceluiași nume de către părinte și copilul său este de natură să contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia din urmă în cadrul societății, fiind și o expresie a dreptului și îndatoririi părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Europeană a Drepturilor Omului, spre exemplu în Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunțată în cauza Burghartz împotriva Elveției, paragraful 24, statuând că numele unei persoane reprezintă un mijloc de identificare personală și de apartenență la o familie.
Textul de lege criticat nu este de natură să creeze privilegii sau discriminări, fiind în egală măsură aplicabil tuturor persoanelor care s-ar regăsi în ipoteza reglementată prin dispoziția legală, respectiv atât soției care a purtat în timpul căsătoriei numele soțului, cât și soțului care s-a aflat în aceeași situație.
Referitor la susținerile privind împrejurarea că soțul căruia i s-a încuviințat purtarea numelui dobândit în timpul căsătoriei și după desfacerea acesteia, motivat de interesul superior al copilului, s-ar putea recăsători, ceea ce ar putea determina schimbarea numelui, Curtea reține că aceste motive depășesc sfera controlului de constituționalitate a unei norme legale, fiind probleme de aplicare a acesteia, de către instanțele de judecată, autorul excepției referindu-se la un fapt juridic viitor și incert, respectiv o nouă căsătorie a soțului căruia i s-a încuviințat purtarea, după divorț, a numelui dobândit în prima căsătorie, situație în care nu sunt aplicabile prevederile legale criticate în prezenta cauză.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 53 din Constituție, întrucât nu s-a constat încălcarea niciunui drept fundamental, pentru aceleași considerente, Curtea constată că acest text constituțional nu are incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 383 alin. (2) din Codul civil, excepție ridicată de Costel Nedelea în Dosarul nr. 18.387/302/2011 al Tribunalului București — Secția a V-a civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 28 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Irina Loredana Gulie