3 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar – judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea — judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Valentina Bărbățeanu — magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) și alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Rhaïem Khaled în Dosarul nr. 4.572/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ  și  fiscal  și  care  constituie  obiectul  Dosarului nr. 1.438D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul acesteia nu motivează pretinsa neconstituționalitate, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată, textele de lege criticate necontravenind textelor convenționale invocate.

CURTEA,

având  în  vedere  actele  și  lucrările  dosarului,  constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 5.494 din 3 octombrie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 4.572/2/2012, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) și alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Rhaïem Khaled într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de anulare a deciziei de returnare a acestuia de pe teritoriul României, a interdicției de intrare în România instituită în privința sa pentru o perioadă de 6 luni, precum și a cererii de prelungire a dreptului de ședere în scop de studii.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că îndepărtarea, într-un termen de 15 zile, de pe teritoriul României a unui străin aflat în România în scop de studii, pentru motivul că nu și-a prelungit dreptul de ședere din pricina faptului că a fost în imposibilitate temporară de a-și achita taxa de studii, contravine art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece un asemenea motiv nu se înscrie în niciuna din ipotezele limitativ prevăzute de textul convențional menționat. Mai arată că nici instanța nu are libertate de apreciere asupra caracterului necesar într-un stat democratic al măsurii de îndepărtare de pe teritoriul României. Precizează că, în această situație, străinul aflat la studii în România, obligat să părăsească țara pentru motivul neachitării taxei de studii, își vede încălcat dreptul la viață privată.
Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile de lege criticate nu sunt de natură să aducă atingere prevederilor din Constituție și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate de autorul acesteia. Observă, totodată, că, de fapt, nu se ridică aspecte de constituționalitate, ci de rezolvare a unor situații practice de aplicare a legii. Faptul că reclamantul nu a solicitat prelungirea dreptului de ședere deoarece familia sa nu i-a transmis sumele necesare achitării taxei de studii din cauza dificultăților economice și a imposibilității de a transmite bani prin circuitul bancar nu pot constitui motivări în susținerea unor aspecte de constituționalitate.
Avocatul Poporului apreciază că textele de lege criticate sunt constituționale, fiind pe deplin justificată obligația respectării de către străini a regulilor speciale ce constituie regimul șederii lor în România, având în vedere necesitatea oricărui stat de a controla fenomenul migrației. De asemenea, arată că străinii care doresc să își împlinească aspirațiile intelectuale în România au obligația să își finalizeze studiile în intervalul de timp care le-a fost acordat sau, după caz, a fost prelungit dreptul de ședere în scop de studii în România.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTE A,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 82 alin. (1) și alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, care au următorul cuprins:
— Art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii): „(1) Străinii intrați în România pentru studii pot solicita prelungirea dreptului de ședere, astfel: a) în cazul studenților sau elevilor, pentru perioade succesive de până la un an, dacă:
(…)
(ii)  dovedesc că și-au achitat taxele de studii”;
— Art. 82 alin. (1) și alin. (3) lit. a) pct. (i): „(1) Decizia de returnare constituie actul administrativ al Oficiului Român pentru Imigrări sau al formațiunilor sale teritoriale, prin care străinii prevăzuți la art. 81 alin. (1) sunt obligați să părăsească teritoriul României. (…)
(3
) Decizia de returnare dă posibilitatea străinului să părăsească țara neînsoțit, astfel:a) în termen de 15 zile, pentru
(i)  străinul care a fost depistat fără drept de ședere”.
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dispozițiilor art. 8 paragraful 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la condițiile în care este permis amestecul unei autorități publice în exercitarea dreptului la respectarea vieții private și de familie raportate la art. 20 din Constituție privitor la tratatele internaționale privind drepturile omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, în motivarea criticilor de neconstituționalitate, autorul acesteia nu face decât să afirme pretinsa neconcordanță dintre textele de lege ce formează obiectul excepției și prevederile art. 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care consacră dreptul la respectarea vieții private și de familie raportat la art. 20 din Constituție referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului. În sprijinul acestei susțineri nu aduce, însă, niciun argument de natură constituțională, ci tinde să justifice imposibilitatea plății taxei de studii care a condus la refuzul prelungirii dreptului de ședere. Or, aprecierea măsurii în care anumite împrejurări de fapt corespund exigențelor impuse în scopul respectării și asigurării exercițiului liber al drepturilor fundamentale prin Constituție sau prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamental intră în competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului.
În plus, excepția de neconstituționalitate apare ca fiind nemotivată și, deci, inadmisibilă, și prin prisma dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 care impun cerința motivării sesizărilor. În jurisprudența sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, Curtea Constituțională a statuat că simpla menționare a unor texte din Legea fundamentală, fără a se putea deduce în mod rezonabil în ce constă contrarietatea dintre acestea și textele ce fac obiectul excepției, nu poate fi considerată ca o veritabilă motivare a acesteia.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA   CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 82 alin. (1) și alin. (3) lit. a) pct. (i) raportate la cele ale art. 58 alin. (1) lit. a) pct. (ii) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepție ridicată de Rhaïem Khaled în Dosarul nr. 4.572/2/2012 al Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 21 februarie 2013.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Valentina Bărbățeanu