6 Decembrie, 2016

Strasbourg

(Cererea nr. 54.247/07)

Prezenta hotărâre va deveni definitivă în condițiile stabilite în art. 44 § 2 din Convenție.

Poate suferi o revizuire editorială.

 

În cauza Ghiță împotriva României,

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită în Cameră cu următoarea compunere: Josep Casadevall, președinte, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, și Santiago Quesada, grefier secție înregistrator,

după retragerea pentru deliberări din 2 octombrie 2012,

pronunță următoarea hotărâre care a fost adoptată la data respectivă:

 PROCEDURA

1. Cauza a luat naștere în urma unei cereri (nr. 54.247/07) împotriva României înaintată Curții pe baza art. 34 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (Convenția) de către domnul Radu Sorin Ghiță

(reclamantul), pe data de 7 decembrie 2007. Reclamantul are cetățenie română și canadiană.

2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

3. Reclamantul a afirmat că a fost supus unor rele tratamente când a fost arestat de doi polițiști și că investigația ulterioară privind afirmațiile sale a fost ineficientă.

4. Pe data de 15 iunie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului. S-a hotărât de asemenea să se decidă în același timp atât asupra admisibilității cererii, cât și asupra fondului (art. 29 § 1).

5. Întrucât domnul Corneliu Bîrsan, judecător reprezentant al României, s-a abținut de la judecarea acestei cauze (Regula 28 din Regulamentul Curții), președintele Camerei a numit-o pe doamna Kristina Pardalos să participe la această audiere ca judecător ad hoc (art. 26 § 4 din Convenție și Regula 29 § 1 din Regulamentul Curții).

 F APTELE

I. Circumstanțele cauzei

6. Reclamantul s-a născut în 1961 și locuiește în București. A.  Incidentul  din  data  de  3  mai  2006  —  versiunea

reclamantului

7. Pe data de 3 mai 2006, la ora 1 dimineața, reclamantul și doamna C.B. stăteau în mașina acestuia care era parcată într-un loc unde iluminatul stradal nu funcționa. O patrulă de poliție formată din doi polițiști de la Unitatea de Ordine Publică a Secției nr. 3 a Poliției municipiului București s-a apropiat de automobil și le-a cerut documentele de identitate.

8. Reclamantul și-a prezentat pașaportul și permisul de conducere. Polițistul D.U. l-a întrebat: „Te crezi la vamă?” („Bă, ce te crezi, la vamă?”) și i-a cerut să-i prezinte documentul de identitate românesc (cartea de identitate). Polițiștii i-au verificat identitatea, dar au refuzat apoi să-i returneze documentele pretinzând că era beat. Reclamantul a negat că ar fi fost beat și s-a oferit să meargă la Institutul de Medicină Legală pentru a-i fi verificată concentrația de alcool din sânge. Polițiștii au refuzat spunând că nu sunt de la poliția de circulație.

9. Polițistul A.H. i-a luat documentele de identitate ducându-se la duba de poliție. Între timp, polițistul D.U. l-a invitat pe reclamant să iasă din mașină și să dovedească că nu e beat. Când reclamantul a coborât din automobil, polițistul l-a împins în spațiul dintre mașină și peretele unei clădiri. Reclamantul a spus: „Bătrâne, te comporți ca un milițian!” („Tataie, te porți ca un milițian!”). D.U. l-a încătușat imediat pe reclamant cu mâinile în față. Apoi a tras în jos de cătușe astfel că reclamantul a căzut la pământ.

10. Cei doi polițiști l-au lovit apoi de câteva ori cu picioarele, mai întâi în stomac, apoi în rinichi. Acestuia i-au căzut ochelarii de la ochi, iar telefonul i-a căzut pe jos. Reclamantul a început să țipe. Cei doi polițiști l-au ridicat în picioare și l-au îmbrâncit în duba lor.

11. În tot acest timp doamna C.B. era încă în automobilul reclamantului de unde nu putea vedea afară pentru că era întuneric. A.H. s-a întors la automobilul reclamantului și a invitat-o pe doamna C.B. să-l însoțească la secția de poliție, ceea ce aceasta a și făcut. A.H. s-a așezat la volan, iar D.U. s-a așezat pe bancheta din spate împreună cu petentul, continuând să-i dea pumni în cap, ochi și tâmple tot drumul până la secția de poliție. Reclamantul și-a protejat gura și nasul cu mâinile încătușate.

12. La secția de poliție reclamantul a fost dus într-o cameră de la subsol. I s-au înapoiat ochelarii și telefonul mobil. Acesta l-a sunt imediat pe M.N., un prieten avocat, spunându-i că fusese bătut de polițiști. Avocatul l-a rugat să dea telefonul unuia dintre polițiști. După conversația telefonică dintre avocat și agentul A.H., polițiștii i-au scos reclamantului cătușele și i-au permis să părăsească secția, rugându-l înainte să nu facă plângere.

B. Rapoartele oficiale privind incidentul

13. Polițiștii au întocmit un raport privind incidentul pe care l-au datat 3 mai 2006. A fost înregistrat la Secția de Poliție nr. 3 pe data de 29 mai 2006.

14. Au afirmat că s-au apropiat de automobilul reclamantului, întrucât au observat că ocupanții întrețineau raporturi sexuale; au trebuit să insiste ca reclamantul să-și prezinte pașaportul pentru identificare; după ce au obținut actele de identitate, au rugat-o pe doamna C.B. să se urce în duba lor cât timp întocmeau ei raportul privind infracțiunea comisă (procesul- verbal de contravenție). În acel moment, reclamantul a devenit agresiv, și-a aruncat ochelarii, telefonul mobil și apoi s-a aruncat pe el însuși la pământ, strigând că este agresat de poliție. Au continuat descrierea incidentului după cum urmează:

„Pentru a dezamorsa situația, am hotărât să-l încătușăm [pe reclamant] și să-l ducem pe el și pe [doamna C.B.] la [secția de poliție] [-]

A trebuit să facem uz de forță fizică pentru a-l încătușa [pe reclamant] deoarece el însuși făcea uz de forță împotriva noastră încercând că ne împingă la o parte și amenințându-ne. S-a lovit în mod deliberat cu capul de pământ și de ușile dubei. Doar cu greu am reușit să-l protejăm de propria violență și agitație.

După discuția avută la secția de poliție… acesta s-a calmat și și-a cerut scuze pentru comportamentul anterior, pretinzând că era beat și s-a speriat că soția sa va afla ce se întâmplase în acea seară. Am luat notă de schimbarea sa de atitudine și am decis să-i administrăm un avertisment verbal.”

15. Polițistul D.U. a întocmit un raport standard privind utilizarea forței în timpul incidentului. A descris incidentul în câteva rânduri și a consemnat că folosise forța fizică și cătușele. L-a descris pe reclamant ca fiind sub influența alcoolului și agresiv, că a refuzat să se calmeze și că a deranjat liniștea publică. A lăsat necompletată rubrica din formularul de raport privind rănile vizibile de pe corpul reclamantului. A consemnat că reclamantul a fost sancționat cu avertisment verbal.

În final, agenții de poliție au scris un proces-verbal de contravenție cu privire la doamna C.B. pe care au amendat-o cu 500 de lei (RON) pentru prostituție. Aceasta a recunoscut contravenția și a semnat procesul-verbal.

C. Versiunea Guvernului asupra faptelor

16. Guvernul a împărtășit punctul de vedere al proceselor- verbale oficiale asupra incidentelor. A afirmat că polițiștii i-au abordat pe reclamant și doamna C.B. în acea seară informându-i că urmau să fie amendați pentru că au întreținut raporturi sexuale. Doamna C.B. mai fusese judecată pentru prostituție anterior.

Reclamantul era sub influența alcoolului, a refuzat să își prezinte documentele de identitate și i-a amenințat pe polițiști cu afirmații referitoare la faptul că are rude în ierarhia de poliție. A coborât din automobil și i-a înmânat polițistului D.U. pașaportul său, însă a început să strige că este abuzat de poliție, apoi și-a pierdut echilibrul, a căzut la pământ și s-a rănit. A devenit agresiv, iar polițistul H.A. a trebuit să utilizeze cătușele pentru a-l potoli.

D. Constatările medicale privind rănile reclamantului

17. Pe data de 3 mai 2006 la ora 11,35, reclamantul a consultat un medic legist care a redactat un raport medical care specifică următoarele:

„— tumefierea osului temporal drept, cu echimoză neomogenă de aproximativ 4,4/4.5 cm;

— pleoapa superioară dreaptă cu echimoză neomogenă de culoare vânătă de aproximativ 1,5/1,5 cm;

— pleoapa inferioară stângă cu echimoză neomogenă de culoare vânătă de aproximativ 3/1,5 cm; hematom subconjunctiv în cadranul extern al ochiului stâng;

— echimoză neomogenă de culoare vânătă pe osul temporal stâng, cu o tumefacție subiacentă de aproximativ 4,5/4,5 cm;

— echimoză roșie de aproximativ 3,5/1,5 cm (3,5 cm pe axa orizontală) pe artera mediană inferioară cervicală;

— semne orizontale bilaterale, radiale, roșii de aproximativ

3,5/0,5—0,8 cm fiecare în jurul articulațiilor radio-carpiene;

— acuză dureri de cap, dureri lombare bilaterale.”

18. La ora 12.33, medicul legist a notat existența contuziilor și faptul că osul temporal nu fusese afectat. Radiografia și ecografia nu au evidențiat niciun fel de afecțiuni la plămâni, organele interne sau coloana vertebrală.

19. Reclamantul a fost spitalizat din 29 până în 31 mai 2006 pentru investigații suplimentare în privința durerilor sale de cap puternice și persistente. Nu s-a descoperit nicio traumă craniană.

20. Pe data de 6 iunie 2006, Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici (Institutul de Medicină Legală) a emis un raport care reitera constatările de mai sus, concluzionând după cum urmează:

„La data examinării de către [Institutul de Medicină Legală] (3 mai 2006), [petentul] prezenta leziuni traumatice care ar fi putut fi produse în aceeași zi prin lovituri repetate cu un obiect dur și eventual prin încătușare (leziuni observate bilateral în jurul articulațiilor radio-carpiene).

A necesitat opt până la nouă zile de îngrijiri medicale.”

21. Reclamantul a prezentat fotografii făcute pe data de

4 mai 2006 în care se văd contuzii la tâmpla dreaptă, contuzii în jurul ambilor ochi și roșeață în jurul ochiului stâng. A mai prezentat câteva fotografii cu locul unde a avut loc incidentul.

E. Ancheta penală în cazul acestui incident

22. Pe data de 10 mai 2006 reclamantul a înaintat o plângere penală împotriva celor doi polițiști. Unitatea de Investigații Penale din cadrul Poliției București l-a audiat pe reclamant, pe cei doi polițiști, pe doamna C.B. și pe prietenul avocat al reclamantului.

23. Pe data de 13 iulie 2006 reclamantul a fost audiat de investigatori. El și-a prezentat versiunea asupra evenimentelor, plângându-se de brutalitatea poliției. A recunoscut că băuse două șprițuri și un expresso mai devreme în seara incidentului. A spus că a țipat la polițiști în seara aceea, însă doar ca să se protejeze de atitudinea agresivă a acestora.

24. Cei doi polițiști au negat orice act de violență împotriva reclamantului. Versiunea lor asupra evenimentelor a reiterat afirmațiile făcute în procesul-verbal oficial din 3 mai 2006. Au susținut că l-au informat pe reclamant că el și doamna C.B. comiteau o infracțiune pentru care urmau să fie sancționați. Au afirmat că reclamantul a început să strige și că a devenit violent, tulburând astfel liniștea publică. Au fost astfel obligați să acționeze, încătușându-l și ducându-l la secția de poliție.

25. În declarația sa din 7 iulie 2006, doamna C.B. a recunoscut că ea și reclamantul negociau prețul pentru servicii sexuale când a sosit poliția. A spus că reclamantul era beat și se comportase zgomotos și abuziv față de polițiști. L-a văzut pe reclamant căzând la pământ și ajutat să se ridice de către polițiști care apoi l-au încătușat cu mâinile la spate și l-au dus la secția de poliție. Nu a văzut comportament violent din partea polițiștilor față de el în timpul incidentului sau la secția de poliție. Conform declarației sale, reclamantul s-a lovit la ochi când a căzut la pământ dând cu capul de o treaptă.

26. M.N. a fost audiat pe data de 18 iulie 2006. A afirmat că reclamantul îl sunase în seara respectivă părând a fi înfricoșat și pretinzând că a fost bătut de polițiști. M.N. a afirmat că polițistul îi explicase la telefon de ce fusese dus reclamantul la secția de poliție, informându-l că reclamantul nu era în stare de arest. Cinci minute mai târziu l-a sunat din nou pe telefonul mobil pe reclamant, care fusese deja eliberat.

27. Pe data de 18 iulie 2006 poliția a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul București pentru continuarea investigațiilor privind comportamentul abuziv și la Tribunalul București pentru afirmațiile reclamantului că ar fi fost lovit și că a suferit și alte forme de violență.

28. Pe data de 25 august 2006, pe baza probelor adunate de poliție și fără noi audieri ale celor implicați în incidente, Parchetul  a  decis  netrimiterea  în  judecată.  Pe  data  de 10 octombrie  2006,  prim-procurorul  parchetului  a  menținut decizia în ciuda plângerii reclamantului.

29. Pe data de 6 noiembrie 2006, reclamantul a înaintat plângere la Tribunalul București privind deciziile procurorului, menționând brutalitatea polițiștilor și absența unei investigații eficiente.

30. Pe data de 12 decembrie 2006, Tribunalul București a respins plângerea. Pe baza documentelor din dosar și după audierea pledoariilor reprezentanților părților și a procurorului, însă nu și pe cea a reclamantului sau a polițiștilor implicați în evenimente, a stabilit că reclamantul avusese un comportament agresiv în acea seară, fusese sub influența alcoolului, tulburase liniștea publică și încercase în mod deliberat să se rănească. Nu a găsit nicio probă în dosar care să dovedească că rapoartele polițiștilor nu erau adevărate și a reținut că reclamantul nu le contestase veridicitatea. A mai reținut că reclamantul a comis activități ilegale, fapt care a permis polițiștilor să intervină pentru a-i verifica identitatea și a-l împiedica să le continue. În final, a reiterat faptul că, în conformitate cu legea în domeniu, polițiștii nu trebuie să fie ținuți răspunzători pentru rănile mici produse unei persoane în timpul exercitării legale a atribuțiilor lor.

31. Reclamantul a înaintat recurs, nemulțumit mai ales de interpretarea dată de instanță probelor din dosar și evidențiind că el nu făcuse plângere împotriva rapoartelor întocmite de poliție cu privire la incidente, ci împotriva brutalității manifestate de polițiști în acea seară.

32. În hotărârea definitivă din 26 aprilie 2007 Curtea de Apel București a reexaminat probele din dosar, menținând hotărârea Tribunalului București. Decizia a fost comunicată părților pe

8 iunie 2007.

 LEGEA

I. Presupusa încălcare a articolului 3 din Convenție

33. Reclamantul s-a plâns de tratament brutal din partea polițiștilor și de ineficiența investigațiilor în privința presupuselor rele tratamente.

S-a bazat pe art. 3 din Convenție, conform căruia:

„Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante.”

A. Admisibilitate

1. Regula celor 6 luni

34. Guvernul a susținut că reclamantul nu a respectat regula celor 6 luni, prin faptul că prima sa comunicare a ajuns la Curte pe data de 11 decembrie 2007, deși hotărârea finală îi fusese comunicată din data de 8 iunie 2007. S-a bazat pe reglementările nr. 38 § 2 și nr. 47 § 5 din Regulamentul Curții.

35. Reclamantul a contestat afirmațiile Guvernului, prezentând argumente ample în sprijinul punctului său de vedere.

36. Curtea reține că hotărârea finală adoptată pe data de

26 aprilie 2007 a fost comunicată părților pe data de 8 iunie

2007. Reclamantul a datat prima sa scrisoare către instanță cu 7 decembrie 2007 trimițând-o în aceeași zi, conform ștampilei poștei. Consideră deci că această dată este data introducerii cererii, conform cerințelor Convenției și Regulamentului Curții.

În  consecință,  Curtea  respinge  excepția  preliminară  a Guvernului.

2. Temeinicia plângerii

37. Curtea reține că această plângere nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenție. Mai reține că nu este inadmisibilă din niciun alt motiv. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.

B. Fondul

1. Susținerile părților

38. Reclamantul a reiterat faptul că a fost supus la abuzuri din partea poliției și că probele din dosar sprijineau afirmațiile sale. A mai afirmat că folosirea forței nu a fost necesară din cauza comportamentului său. A evidențiat contradicții în procesele-verbale și în declarațiile făcute de polițiști, care nu au fost explicate în cursul anchetei.

39. Guvernul nu a contestat existența rănilor, dar a considerat că probele din dosar veneau în sprijinul versiunii autorităților în privința faptelor, negând astfel că ar fi avut loc vreun abuz din partea poliției. A mai susținut că ancheta a fost temeinică și că faptul că nu s-a soldat cu o condamnare nu era în sine suficient pentru a o considera ineficientă.

40. A mai susținut că polițiștii nu ar fi putut cere testarea reclamantului în privința concentrației de alcool în sânge, întrucât nu erau de la poliția rutieră.

2. Evaluarea Curții

a) Principii generale

41. Curtea își reiterează jurisprudența în privința art. 3, în special referitor la evaluarea de către Curte a nivelului minim de gravitate pe care trebuie să-l atingă brutalizarea pentru a intra sub incidența acestui articol (vezi Assenov și Alții v. Bulgaria,

28 octombrie 1998, § 93, Rapoarte privind Sentințe și Hotărâri 1998—VIII; Irlanda v. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 162, Seria A, nr. 25; Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 91—92, CEDO 2000—XI; Peers v. Grecia, nr. 28524/95, § 67—74, CEDO 2001—III; și Raninen v. Finlanda, 16 decembrie 1997, § 55, Rapoarte 1997—VIII).

42. Când o persoană este rănită în timp ce se află în detenție sau în orice alt mod sub controlul poliției, o astfel de rană va da naștere unei solide prezumții că acea persoană a fost brutalizată. Este de datoria statului să furnizeze o explicație plauzibilă privind modul cum s-au produs rănile, lipsa unei astfel de explicații ridicând în mod evident o problemă în temeiul art. 3 din Convenție. În evaluarea probelor, Curtea a aplicat în general standardul probei „dincolo de orice îndoială”. Însă aceste probe pot să decurgă din coexistența unor deducții suficient de puternice, de clare și de concordante sau din prezumții similare de fapt care nu au fost contrazise. În cazul în care aspectele în cauză sunt în întregime sau în mare parte cunoscute exclusiv de autorități, așa cum este în cazul unei persoane aflate sub controlul lor, se nasc puternice prezumții de fapt cu privire la rănile survenite în astfel de condiții. De fapt, se poate considera că sarcina probei cade în seama autorităților pentru a furniza o explicație satisfăcătoare și convingătoare (vezi Boicenco v. Moldova, nr. 41088/05, §§ 103—104, 11 iulie 2006).

43. În continuare, Curtea reiterează că, dacă o persoană pretinde în mod discutabil că a fost grav brutalizată de poliție sau de alte organe ale statului, în mod ilegal și cu încălcarea art. 3, respectiva prevedere solicită efectuarea de investigații oficiale eficiente care să conducă la identificarea și pedepsirea celor răspunzători (vezi Selmouni v. Franța [GC], nr. 25803/94,

§ 87, CEDO 1999-V; Assenov și Alții, citat anterior, § 102; și, mutatis mutandis, Velikova v. Bulgaria, nr. 41488/98, § 70, CEDO 2000-VI).

44. Curtea este conștientă de natura subsidiară a rolului său și recunoaște că trebuie să manifeste precauție în asumarea rolului de tribunal de primă instanță care analizează faptele, când acest lucru nu devine inevitabil datorită circumstanțelor specifice respectivei cauze (vezi, spre exemplu, McKerr v. Regatul Unit (dec.) nr. 28883/95, 4 aprilie 2000). Cu toate acestea, atunci când se fac afirmații care privesc art. 3 din Convenție, Curtea trebuie să analizeze cu atenție deosebită [vezi, mutatis mutandis, Ribitsch v. Austria, 4 decembrie 1995,

§ 32, Seria A nr. 336, și Avșar v. Turcia, nr. 25657/94, § 283, CEDO 2001-VII (extrase)] chiar dacă s-au întreprins deja anumite   proceduri   și   cercetări   (Cobzaru   v.   România, nr. 48254/99, § 65, 26 iulie 2007, precum și Irlanda, citat anterior, § 161, Salman v. Turcia [GC], nr. 21986/93, § 100, CEDO 2000-VII, și Boicenco, citat anterior, § 104, privind standardul probei în astfel de cauze).

b) Aplicarea acestor principii la cauza prezentă

45. Curtea reține pentru început că reclamantul avea o stare bună de sănătate când s-a întâlnit cu poliția (vezi alineatul 15 de mai sus) și că la câteva ore după incident s-a consemnat ca având câteva contuzii în jurul ochilor. Este de asemenea de necontestat faptul că reclamantul a fost încătușat cu mâinile în față. În aceste condiții, Curtea constată că autoritățile (inclusiv Guvernul în observațiile sale) nu au explicat cum s-a putut lovi reclamantul când a căzut la pământ sau „s-a lovit în mod deliberat cu capul de pământ și de ușile dubei” și la pleoape, și la osul temporal, evitând însă complet nasul și gura. Aceste răni corespund mai degrabă explicațiilor reclamantului care spune că și-a protejat gura și nasul de loviturile polițiștilor cu mâinile încătușate.

Curtea a mai reținut că autoritățile par a fi recunoscut, în diverse faze ale procedurilor, că polițiștii l-au rănit pe reclamant (vezi raportul privind utilizarea forței și concluziile din hotărârea Tribunalului București), însă au acceptat ideea lipsei unei legături cauzale între rănire și acțiunea polițiștilor, fără a cântări proporționalitatea reacției poliției. Totuși, deși Curtea este dispusă să admită că atitudinea reclamantului ar fi putut necesita utilizarea forței fizice pentru a fi ținut sub control, nu poate să nu constate că nu există suficiente elemente convingătoare în dosar care să justifice o utilizare atât de dură a forței care să necesite 8 până la 9 zile de îngrijiri medicale. Nimic din descrierea oficială a evenimentelor nu indică faptul că ar fi opus o asemenea rezistență care să justifice o asemenea reacție dură.

46. Curtea concluzionează că rănile reclamantului au fost cauzate de acțiunile polițiștilor care echivalează cu un tratament contrar art. 3 din Convenție.

47. Rămâne să se analizeze dacă investigația oficială în urma plângerilor privind comportamentul abuziv al poliției a fost eficientă (vezi alineatul 43 de mai sus).

48. Curtea reține cu îngrijorare că deși consumul de alcool de către reclamant a constituit explicația comportamentului său pretins agresiv, poliția nu a testat concentrația de alcool din sângele reclamantului în momentul când acesta a fost reținut. Cu toate acestea, instanțele nu au pus la îndoială constatarea că reclamantul era sub influența alcoolului în momentul respectiv. Curtea nu poate accepta argumentul prezentat de Guvern conform căruia polițiștii nu aveau calitatea de a solicita un test al alcoolemiei. Este de datoria autorităților să prezinte probe în sprijinul afirmațiilor lor, atât în cadrul procedurilor interne, cât și în fața Curții, în special atunci când partea vătămată se află sub controlul lor și este complet lipsită de posibilitatea de a obține probe prin propriile mijloace, așa cum a fost situația în cazul de față.

49. Mai mult, investigatorii și instanțele au considerat descrierea evenimentelor făcută de polițiști un fapt dovedit și nu i-au analizat concordanța cu raportul medical. Curtea însă a constatat discrepanțe între versiunea oficială a evenimentelor și rănile suferite de reclamant, așa cum au fost confirmate de certificatele medicale (vezi alineatul 45 de mai sus). Investigația internă  nu  a  rezolvat  aceste  discrepanțe.  De  asemenea, autoritățile nu au pus la îndoială imparțialitatea singurului martor ocular, C.B., care, fiind deja anchetată în acel moment pentru aspecte care i se imputau și în seara respectivă, s-ar putea să nu fi fost complet neinfluențată de poliție.

Pentru confirmarea veridicității rapoartelor poliției, instanțele au plasat sarcina de a dovedi contrariul pe petent. Șansele acestuia de a reuși acest lucru au fost însă practic inexistente întrucât, pe de o parte, netestându-i alcoolemia, poliția l-a împiedicat practic să obțină o probă relevantă, și, pe de altă parte, nici procurorul și nici instanțele nu au audiat mărturii personale de la cei implicați în incident (vezi alineatul 28 și 30 de mai sus).

50. Investigația a fost astfel lipsită de eficiența cerută prin art. 3 din Convenție.

51. În lumina concluziilor prezente în alineatele 46 și 50 de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a aspectelor substanțiale și procedurale ale art. 3 din Convenție.

II. Alte presupuse încălcări ale Convenției

52.  În  final,  reclamantul  s-a  plâns  pe  baza  art.  5  din Convenție că a fost reținut ilegal de poliție și, pe baza art. 6 §§ 1 și 2, că procedurile în fața instanțelor interne nu au fost corecte.

53. Totuși, în lumina tuturor materialelor de care dispune și în măsura în care aspectele care fac obiectul plângerii intră în competența sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie vreo aparență de încălcare a drepturilor și libertăților stabilite în Convenție sau protocoalele acesteia.  Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă conform art. 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

III. Aplicarea articolului 41 din Convenție

54. Articolul 41 din Convenție stipulează:

„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Părți Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”

A. Daune

55. Reclamantul a solicitat 15.000 euro (EUR) daune materiale reprezentând venitul nerealizat pe perioada spitalizării și 100.000 EUR daune morale ca urmare a comportamentului autorităților care i-au încălcat drepturile prevăzute de art. 3, 5, și

6. A mai solicitat ca cei doi polițiști să fie demiși din funcție.

56. Guvernul a susținut că reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu material. A mai afirmat că daunele morale trebuie să se limiteze la obiectul cauzei, respectiv art. 3 din Convenție, considerând că suma solicitată de reclamant este excesivă. După părerea sa, constatarea unei încălcări poate constitui o compensație suficientă în acest caz.

57. Curtea nu constată nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și pretinsele daune materiale; ca urmare, respinge această solicitare. Pe de altă parte, acordă reclamantului 10.000 EUR daune morale.

B. Costuri și cheltuieli

58. Reclamantul a mai solicitat 4.239,04 EUR costuri și cheltuieli suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții, respectiv taxe medicale, comisioane pentru avocați și costul serviciilor poștale.

59. Guvernul a contestat legătura cauzală cu cazul prezent a unor presupuse cheltuieli. A mai susținut că sumele solicitate sunt disproporționate față de complexitatea cazului.

60. Conform jurisprudenței Curții, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor doar în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod real și necesar, iar cuantumul lor este rezonabil. În cazul de față, ținând cont de documentele aflate în posesia sa și de criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 3.000 EUR pentru toate cheltuielile subsumate.

C. Dobânda pentru neîndeplinirea obligațiilor

61. Curtea consideră corect ca dobânda pentru neîndeplinirea obligațiilor să se bazeze pe rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge3 puncte procentuale.

 PENTRU  ACESTE  MOTIVE,

 

În unanimitate,

 

CUR TEA:

 

1. declară plângerea pe baza art. 3 din Convenție admisibilă, iar restul cererii inadmisibilă;

2. reține că a existat o încălcare a aspectelor substanțiale și procedurale ale art. 3 din Convenție;

3. reține:

a) că statul pârât urmează să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data la care hotărârea devine definitivă conform art. 44 § 2 din Convenție, următoarele sume care se vor converti în moneda națională a statului răspunzător la rata de schimb în vigoare la data efectuării plății:

(i)  10.000 EUR (zece mii de euro) plus eventualele taxe aferente, ca daune morale;

(ii)  3.000 EUR (trei mii de euro) plus eventualele taxe aferente care ar reveni reclamantului, pentru costuri și cheltuieli;

b) că, de la expirarea celor 3 luni sus-menționate până la efectuarea plății, se va plăti o dobândă simplă la sumele sus-menționate la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de neîndeplinire a obligațiilor plus 3 puncte procentuale;

4. respinge restul pretențiilor reclamantului de a obține o satisfacție echitabilă.

Redactată în limba engleză și notificată în scris pe data de 23 octombrie 2012, conform reglementării 77 §§ 2 și 3 din

Regulamentul Curții.

Josep Casadevall,

președinte


Santiago Quesada,

grefier secție