11 Decembrie, 2016

Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar— judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea— judecător
Iulia Antoanella Motoc— judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader— judecător
Simina Gagu— magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 2, 7—11, 13, 15 și art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și ale ordonanței de urgență, în ansamblul său, excepție ridicată de Ioan Savonia în Dosarul nr. 5.015/2/2011 și de Gheorghe Manea în Dosarul nr. 9.969/2/2010, dosare ale Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul dosarelor Curții Constituționale nr. 1.015D/2012 și 1.262D/2012.

La apelul nominal se prezintă personal autorul excepției, Gheorghe Manea, asistat de avocatul Andrei Constantin, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, și partea Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, prin consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegație depusă la dosar. Lipsește celălalt autor al excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că cele două cauze au fost conexate în Ședința din 29 noiembrie 2012, când  Curtea,  având  în  vedere  imposibilitatea constituirii majorității prevăzute de art. 6 și art. 51 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 17 ianuarie 2013. La acea dată, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte referitoare la soluționarea excepției de neconstituționalitate, Curtea, în temeiul art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispus repunerea cauzei pe rol pentru data de 5 februarie 2013. Cauza  fiind  în  stare  de  judecată,  președintele  acordă cuvântul avocatului autorului criticii, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, deoarece Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității reprezintă, cu precădere, un instrument politic, situat în afara aparatului judiciar și învestit, în realitate, cu alte prerogative decât cele pentru care a fost inițial conceput. Această autoritate publică trebuie să fie doar un „depozitar” al arhivelor fostei Securități, cu rol în efectuarea de studii  și  cercetări  istorice.

 Totodată,  consideră  că  dreptul Consiliului Național de a promova acțiuni în constatare, în absența  unui  interes  legitim  și  a  unui  mandat  din  partea persoanei care a solicitat studierea propriului dosar, echivalează cu subrogarea nejustificată în dreptul acesteia de a se adresa justiției. De asemenea, susține că viciile de neconstituționalitate ale prevederilor de lege criticate au creat dificultăți în aplicarea unitară a legii de către instanțele judecătorești competente în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității.

Reprezentantul  Consiliului Național pentru  Studierea Arhivelor Securității solicită respingerea  excepției  de neconstituționalitate  ca  neîntemeiată,  invocând  constanta jurisprudență în materie a Curții Constituționale. Precizează că prevederile de lege criticate nu conferă atribuții jurisdicționale Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității și că nu există o subrogare a acestuia în drepturile cetățenilor, deoarece această autoritate nu face altceva decât să exercite atribuții  de  verificare  a calității  de  lucrător/colaborator  al Securității, iar nu de constatare a acestor calități, atribut care revine în exclusivitate instanței judecătorești. Procedura de verificare are caracter administrativ și se desfășoară ca urmare a cererii  de  verificare  adresate  Consiliului  Național  pentru Studierea Arhivelor Securității în condițiile prevăzute de art. 1 alin.  (7)  și  (8)  din  Ordonanța  de  urgență  a  Guvernului nr. 24/2008.

Reprezentantul Ministerului Public pune  concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, deoarece nu au intervenit elemente noi, care să determine o reconsiderare a jurisprudenței în materie a Curții Constituționale.

Precizează că ordonanța de urgență criticată reprezintă o concepție legislativă de noutate în ceea ce privește Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care, în prezent, nu dispune de atribuții jurisdicționale și nu dă verdicte de culpabilitate,  ci  doar  sesizează  instanța  judecătorească  în vederea constatării calității de lucrător/colaborator al Securității, în cadrul unei proceduri contradictorii și care respectă exigențele dreptului la un proces echitabil.

Având  cuvântul  în  replică,  avocatul  autorului  excepției Gheorghe Manea susține că, la nivelul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor, calitatea de lucrător sau colaborator al Securității se stabilește prin vot și că procedura desfășurată în  fața  instanței  judecătorești  nu  este  caracterizată  de contradictorialitate, de vreme ce probatoriul administrat are caracter unilateral, arhivele fiind deținute de Consiliu.

De asemenea, având cuvântul în replică, reprezentantul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității precizează că stabilirea calității de lucrător/colaborator al Securității se realizează exclusiv de instanța judecătorească, votul exprimat de membrii Colegiului Consiliului având ca efect sesizarea sau nu a instanței judecătorești competente. Totodată, arată că sunt asigurate garanțiile de contradictorialitate, deoarece atât persoana care are calitatea procesuală de pârât în acțiunea în constatare, cât și instanța judecătorească au acces la documentele deținute de Consiliu și care pot avea relevanță în cauză.

 

CUR TEA,

având  în  vedere  actele  și  lucrările  dosarelor,  constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1.239 din 22 februarie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.015/2/2011, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2, 7, 8, 11, 13 și art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și ale ordonanței de urgență, în ansamblul său.

Excepția a fost ridicată de Ioan Savonia într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității.

Prin Sentința civilă nr. 3.645 din 30 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 9.969/2/2010, Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8, 9, 10, 11 și art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

Excepția a fost ridicată de Gheorghe Manea într-o cauză având ca obiect o acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că noul cadru legislativ instituit prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 „nu respectă Decizia Curții Constituționale nr. 51 din 31 ianuarie 2008 privind neconstituționalitatea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea poliției politice comuniste și menține caracterul represiv-abuziv al acestei proceduri care încalcă drepturile fundamentale ale omului prevăzute în Constituția României și legislația internațională.”

Arată că activitatea desfășurată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului este în continuare o activitate colegială, de jurisdicție, în cadrul căreia se administrează și evaluează probe, iar verdictul se dă prin votul membrilor Colegiului, în urma dezbaterii cazului cercetat, fără participarea persoanei verificate. Este menținută, astfel, confuzia între funcția de anchetă și funcția de judecată, iar existența acestei „jurisdicții extraordinare” este de natură să aducă prejudicii demnității și integrității persoanelor nevinovate.

De asemenea, acțiunea în constatare introdusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității are un caracter abuziv și discriminatoriu și afectează dreptul la imaginea publică. Această autoritate, deși se situează în afara aparatului judiciar, dă, prin vot, verdicte privind îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale ale omului, cu încălcarea prezumției de nevinovăție, și se subrogă, în lipsa unui mandat, în dreptul cetățeanului de a-și exercita dreptul privind accesul liber la justiție. Totodată, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității se substituie unei instanțe judecătorești, căreia îi revine doar rolul formal de a valida ceea ce a „constatat” prin vot această autoritate, care ar trebui să fie doar un „depozitar și administrator” al arhivelor fostei Securități.

În același timp, deși jurisdicția exercitată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității și de Colegiul Consiliului este obligatorie, persoanele verificate nu sunt citate și nu pot fi asistate de un avocat.


București — Secția de contencios administrativ și fiscal în soluționarea   cauzelor   privind   deconspirarea   Securității, înlăturarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii pronunțate pentru  soluționarea  acțiunii  în  constatare  a  calității  de colaborator  sau  lucrător  al  Securității,  precum  și  scutirea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de la plata taxei de timbru încalcă liberul acces la justiție și egalitatea părților în fața legii.

În fine, autorii consideră că procedura instituită pentru „așa-zisa deconspirare a Securității” este neconstituțională, deoarece susținerile privind încălcarea drepturilor omului de către oricare fost ofițer de informații sau colaborator al acestuia, fără vinovăție și în absența unor probe, confirmă constatările Curții Constituționale privind instituirea unei răspunderi morale și juridice colective. Pe calea acestei proceduri, sunt „inventate” cu caracter retroactiv fapte și se sancționează „vinovăția” de a fi  fost lucrător  sau  colaborator  al  Securității,  urmărindu-se răzbunarea organizată pe o întreagă categorie de cetățeni.

Curtea de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ  și  fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care arată că cererea de constatare a calității de lucrător sau colaborator al Securității, formulată de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, este adresată unei instanțe judecătorești, iar persoana verificată, care are calitatea procesuală de pârât, are posibilitatea de a-și formula apărările necesare. Totodată, dispozițiile art. 21 alin. (1) din Constituție nu interzic ca, prin anumite acte normative, să se instituie calitatea procesuală activă pentru diferite instituții, autorități publice sau asociații.

Este și cazul de față, în care Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității are calitate procesuală activă, în cadrul acțiunii în constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, potrivit art. 8 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008. De asemenea, instanța arată că în cauză nu se stabilește o răspundere penală sau de altă natură,  pentru  a  putea  fi  invocate  aspecte  ce  țin  de condamnarea unei persoane.

Distinct de acestea, instanța judecătorească consideră că procedura  derulată  de  Consiliul  Național  pentru  Studierea Arhivelor Securității nu este o procedură jurisdicțională, astfel încât nu poate fi vorba de un proces în fața acestei autorități și, ca urmare, nici drepturile invocate nu se aplică în ceea ce privește cercetările efectuate ori luarea deciziei de sesizare a instanței judecătorești.

Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului, în Dosarul nr. 1.262D/2012, arată că își menține punctul de vedere reținut în jurisprudența Curții Constituționale   (spre   exemplu,   deciziile   nr.   1.483   din 10 noiembrie 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 209 din 15 februarie 2011 și nr. 672 din 26 iunie 2012), exprimat în sensul constituționalității prevederilor legale criticate. În celălalt dosar, Avocatul Poporului  nu  a  comunicat  punctul  său  de vedere.

Președinții  celor  două  Camere  ale  Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

 

CUR TEA,

examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele depuse la dosar de avocatul autorului excepției Gheorghe Manea, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:

Curtea  Constituțională  a  fost  legal  sesizată  și  este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul  excepției  de  neconstituționalitate  îl  constituie prevederile art. 1, 2, 7—11, 13, 15 și art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, precum și ale ordonanței de urgență, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art.  1  alin.  (3)  privind  statul  de  drept,  art.  15  privind universalitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 22 privind dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 alin. (2) privind dreptul la apărare, art. 30 privind libertatea de exprimare, art. 52 alin. (1) privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 54 privind fidelitatea față de țară, art. 55 privind apărarea țării, art. 57 privind exercitarea drepturilor și a libertăților, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției și art. 126 privind instanțele judecătorești.

De asemenea, sunt invocate prevederile
art. 6 — Dreptul la un proces echitabil,
art. 7 — Nicio pedeapsă fără lege,
art. 8 —  Dreptul  la  respectarea  vieții  private  și  de  familie,
art. 9 —  Libertatea  de  gândire,  de  conștiință  și  de  religie,
art. 10 —  Libertatea  de  exprimare,  art.  14  —  Interzicerea

discriminării și art. 17 — Interzicerea abuzului de drept din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

1.  Examinând  excepția  de  neconstituționalitate,  Curtea reține, pe de o parte, că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității” cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituționale.

În aceste condiții, Curtea constată că, în cauza de față, sunt incidente dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, potrivit  cărora  „Nu  pot  face  obiectul  excepției  prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”. Reținând că acest caz de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate a intervenit după sesizarea Curții, excepția cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

2. Pe de altă parte, Curtea reține că celelalte prevederi criticate ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituționalitate asemănătoare.

Astfel, Curtea a reținut, ca apreciere generală, că, față de Legea  nr.  187/1999  privind  accesul  la  propriul  dosar  și deconspirarea     poliției      politice     comuniste,     declarată neconstituțională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie   2008,   Ordonanța   de   urgență   a   Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanțială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securității. Curtea a statuat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 urmărește deconspirarea prin consemnarea publică a acestor persoane, fără să promoveze răspunderea juridică și politică a acestora și fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală și juridică  colectivă,  pentru  simpla  participare  la  activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a vreunei   încălcări   a   drepturilor   omului   și   a   libertăților fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României,

Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, și Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).

Totodată, Curtea a statuat că prevederile art. 2 din ordonanța de urgență criticată, stabilind elementele care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanța judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securității, nu încalcă principiul constituțional al neretroactivității legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calități se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010).

În continuare, Curtea a constatat că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, ca autoritate administrativă autonomă, lipsită de atribuții jurisdicționale, ale cărei acte privind accesul la dosar și deconspirarea Securității  sunt supuse controlului instanțelor de judecată. Așadar, în condițiile în care acțiunea în constatarea calității de lucrător al Securității  sau  colaborator  al  acesteia  este  introdusă  la  o instanță de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 nu sunt de natură să confere Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității rolul de instanță extraordinară (a se vedea, spre  exemplu,  Decizia  nr.  1.194  din  24  septembrie  2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009).

De asemenea, în cadrul acțiunii în constatare promovate de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, pârâtul nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunțe soluția (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 455 din 8 mai 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 din 30 iunie 2012).

În același timp, Curtea nu a reținut nici critica referitoare la pretinsa încălcare a principiului liberului acces la justiție ca urmare  a  subrogării  Consiliului  Național  pentru  Studierea Arhivelor Securității în dreptul cetățeanului care se consideră vătămat  prin  acțiunile  abuzive  ale  unor  lucrători  din  fosta Securitate de a avea acces liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

Astfel cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, prevederile art. 1 alin. (7) și (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 sunt edificatoare în acest sens, conferind persoanei, subiect al unui dosar din care rezultă că a fost urmărită de Securitate, precum și, după caz, soțului supraviețuitor și rudelor până la gradul al patrulea, inclusiv ale persoanei decedate ori moștenitorilor săi testamentari, dreptul de a afla identitatea lucrătorilor Securității și a colaboratorilor acesteia care au contribuit  cu  informații  la completarea  dosarului  și,  de asemenea,  de  a  solicita  verificarea  calității  de  lucrător  al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului. Din cuprinsul acestor dispoziții legale, se desprinde concluzia potrivit căreia Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității acționează inclusiv la cererea persoanelor  îndreptățite,  astfel  că  nu  se  pune  problema nesocotirii dreptului acestora de liber acces la justiție (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 608 din 12 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011).

De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității de a introduce cererea în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității izvorăște din înseși prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securității și se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă față de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securității. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că acțiunile promovate de Consiliu nu tind la obținerea unei condamnări judiciare, consecința acestora rezumându-se la simpla aducere la  cunoștința  publică  a  soluțiilor  pronunțate  de  instanțele judecătorești în acțiunile în constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).

Cu privire la critica referitoare la competența exclusivă a Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București de soluționare a cauzelor având ca obiect constatarea calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia, Curtea Constituțională a reținut că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, justiția se realizează prin instanțele judecătorești, a căror competență este stabilită numai prin lege. Or, prevederile legale criticate corespund pe deplin exigențelor constituționale invocate (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).

Curtea a mai reținut că nu poate fi primită critica referitoare la încălcarea liberului acces la justiție, prin înlăturarea căii de atac a apelului împotriva hotărârii Curții de Apel București — Secția contencios administrativ și fiscal, de vreme ce Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci statuează prin art. 129 că, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.” Legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).

Totodată, Curtea a constatat că nu este întemeiată nici critica de neconstituționalitate susținută prin prisma scutirii acțiunii în constatare introduse de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității de la taxa de timbru. Instituirea de către legiuitor a unor scutiri de taxe de timbru pentru anumite categorii de cereri nu face nicio diferențiere între contribuabili și nu constituie o discriminare sau o atingere adusă dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție (a se vedea Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie  2011,  citată  mai  sus).  De  altfel,  anterior,  în jurisprudența sa, Curtea a stabilit, de principiu, că reglementarea taxelor de timbru în justiție nu este contrară dreptului de liber acces la justiție, iar principiul egalității în drepturi nu este încălcat, în condițiile în care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autorități și instituții publice bugetare, ținându-se seama de faptul că taxele respective se fac venit la bugetul de stat (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005).

Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Distinct de acestea, Curtea reține că aprecierea întrunirii cumulative a condițiilor prevăzute de lege pentru constatarea calității de lucrător sau colaborator al Securității revine instanței judecătorești — Secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București. Asemenea aspecte reprezintă, așadar, probleme ce țin exclusiv de interpretarea și aplicarea legii, fiind de competența instanței judecătorești, iar nu a Curții Constituționale,  care,  potrivit  art.  2  alin.  (3)  din  Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată.

În final, Curtea constată că celelalte dispoziții constituționale și convenționale invocate nu au relevanță pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate.


al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,

 

CURTEA   CONSTITUȚIONALĂ

 

În numele legii

 

DECIDE:

1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, în privința sintagmelor „indiferent sub ce formă” și „relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității”, excepție ridicată de Ioan Savonia în Dosarul nr. 5.015/2/2011 și de Gheorghe Manea în Dosarul nr. 9.969/2/2010, dosare ale Curții de Apel București — Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a celorlalte prevederi ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, excepție ridicată de aceiași autori în aceleași dosare ale aceleiași instanțe judecătorești.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 februarie 2013.

 

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

 Simina Gagu