9 Decembrie, 2016
Prezenta hotărâre este definitivă, dar poate suferi modificări de formă. În Cauza Velcescu și alții împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a treia), reunită într-un comitet compus din: Ján Šikuta, președinte, Ineta Ziemele, Kristina Pardalos, judecători, și Marialena Tsirli, grefier adjunct de secție, după ce a deliberat în camera de consiliu, la 14 iunie 2011, pronunță prezenta hotărâre, adoptată la aceeași dată:
 
PROCEDURA
1.  La  originea cauzei se află 6 cereri  (nr.  29.190/04, 25.966/05, 1.781/07, 16.270/07, 20.277/07 și 57.610/08) îndreptate împotriva României, prin care 8 resortisanți ai acestui stat, Ioana Maria Velcescu, Anica Maican, Alexandru Popovici Maican, Fevronia Vîlcu, Nadia Surlea, Steliana Pascu, Maria Sabău și Maria Macovei (reclamanții), au sesizat Curtea în temeiul art. 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția). Detaliile referitoare la datele de naștere ale reclamanților, introducerea cererilor, precum și reprezentanții acestora sunt precizate în tabelul anexat. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, Răzvan-Horațiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
2. La 3 septembrie 2008, 30 martie 2009 și, respectiv, 22 mai 2009, președintele Secției a treia a hotărât să comunice Guvernului cererea. Acesta a hotărât, de asemenea, că admisibilitatea și fondul vor fi examinate împreună (fostul art. 29
§ 3). În conformitate cu Protocolul nr. 14, după informarea guvernului pârât, cererile au fost repartizate unui comitet format din 3 judecători.
 
ÎN   F APT
Circumstanțele cauzei
3. Detaliile privind obiectul cauzelor, datele de referință pentru începutul și sfârșitul proceselor, precum și durata acestora sunt precizate în tabelul anexat.
 
ÎN   DREPT
I. Conexarea cererilor
4. Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportună conexarea acestora.
II.  Cu  privire  la  pretinsa  încălcare  a  art.  6  §  1  din
Convenție
5. Reclamanții s-au plâns că durata proceselor a fost incompatibilă cu cerința „termenului rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, formulat după cum urmează:
„Orice persoană are dreptul la judecarea [...] într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță [...], care va hotărî [...] asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil [...].”
6. Guvernul a exprimat o opinie contrară.
A. Cu privire la admisibilitate
7. În ceea ce privește capetele de cerere ale reclamanților referitoare la durata excesivă a proceselor, Curtea constată că acestea nu sunt în mod vădit nefondate în sensul art. 35 § 3 din Convenție. De asemenea, Curtea subliniază că acestea nu prezintă niciun alt motiv de inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar să fie declarate admisibile.
B. Cu privire la fond
8. Curtea reiterează faptul că, în ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei procedurii, acesta trebuie evaluat ținând seamă de circumstanțele cauzei și în raport cu următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și al autorităților relevante [a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender împotriva Franței (MC), nr. 30979/96, § 43, CEDO
2000-VII].
9. Curtea a constatat frecvent încălcări ale art. 6 § 1 din Convenție în cauze care au ridicat probleme similare celor din prezenta cauză (a se vedea Frydlender, citată anterior, Abramiuc împotriva României, nr. 37411/02, § 130, 24 februarie 2009).
10. În prezentele cauze, având în vedere durata proceselor, astfel cum este menționată în tabelul anexat, și după examinarea tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Guvernul nu a expus niciun fapt și niciun argument care să poată conduce la o altă concluzie. Având în vedere jurisprudența sa cu privire la acest aspect, Curtea consideră că, în prezentele cauze, durata proceselor a fost excesivă și nu a fost îndeplinită cerința unui „termen rezonabil”.
Prin urmare, a existat o încălcare a art. 6 § 1.
III. Cu privire la alte pretinse încălcări ale Convenției
11. Invocând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns de rezultatul proceselor și de caracterul inechitabil al acestora, în măsura în care instanțele au evaluat în mod eronat probele și au interpretat greșit dispozițiile legale aplicabile (toate cererile).
12. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, aceștia au formulat, de asemenea, capete de cerere privind pretinsa încălcare a dreptului de proprietate sau a dreptului la despăgubiri.
13. Reclamanta din cererea nr. 16270/07 s-a plâns, de asemenea, în temeiul art. 13, cu privire la un recurs efectiv pentru stabilirea dreptului său de proprietate.
14. După examinarea argumentelor reclamanților în lumina tuturor elementelor de care dispune și în măsura în care este competentă să se pronunțe cu privire la aspectele invocate, Curtea constată că acestea nu indică nicio aparentă încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenție.
15. Rezultă că aceste capete de cerere sunt în mod vădit nefondate și trebuie să fie respinse în conformitate cu art. 35 §
§ 3 și 4 din Convenție.
IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Convenție
16. Art. 41 din Convenție prevede:
„Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al înaltei părți contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecințelor acestei încălcări, Curtea acordă părții lezate, dacă este cazul, o reparație echitabilă.”