7 Decembrie, 2016
Augustin Zegrean— președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Acsinte Gaspar — judecător
Petre Lăzăroiu— judecător
Mircea Ștefan Minea – judecător
Iulia Antoanella Motoc — judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán— judecător
Tudorel Toader — judecător
Ionița Cochințu— magistrat-asistent
 
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a  dispozițiilor  art.  172  alin.  (2)  din  Ordonanța  Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Fagyura Carol în Dosarul nr. 5.827/320/2012 al Judecătoriei Târgu Mureș și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.589D/2012.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CUR TE A, având  în  vedere  actele  și  lucrările  dosarului,  constată următoarele:
Prin Încheierea nr. 4.463 din 31 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 5.827/320/2012, Judecătoria Târgu Mureș a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, excepție ridicată de Fagyura Carol într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri privind suspendarea provizorie a executării silite.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile criticate sunt neconstituționale, deoarece nu permit suspendarea provizorie a executării silite în cazul unor creanțe fiscale, astfel cum este cazul în speță, formularea unei astfel de cereri putându-se face numai pe calea dreptului comun, nu și în procedura de urgență prevăzută de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă.
Judecătoria Târgu Mureș opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie.


Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CUR TE A, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile  art.  172  alin.  (2)  din  Ordonanța  Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 31 iulie 2007, care au următorul cuprins: „Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.”
În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 20 privind tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) și (3) referitor la accesul liber la justiție și ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 14 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:
Nu se poate reține că dispozițiile criticate din Codul de procedură fiscală îngrădesc accesul liber la justiție pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor legitime, garantat de prevederile art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, dau posibilitatea părții interesate de a introduce, în anumite condiții, contestație la executare și împotriva titlului executoriu.
Curtea observă că, prin dispozițiile art. 136 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, legiuitorul a prevăzut că, în cazul în care debitorii nu își plătesc de bunăvoie obligațiile fiscale, pentru stingerea acestora organele fiscale competente vor proceda la executarea silită, iar, potrivit art. 141 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, „Executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor prezentului cod de către organul de executare [...]”. Totodată, conform prevederilor art. 141 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, „Titlul de creanță devine titlu executoriu la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent [...]”.
Prin urmare, executarea silită este o etapă procedurală ulterioară stabilirii obligațiilor fiscale prin actul administrativ fiscal (titlul de creanță fiscală), act administrativ fiscal împotriva căruia debitorul (contribuabilul) poate formula contestație în temeiul art. 205 din Codul de procedură fiscală. Mai mult, în temeiul prevederilor art. 215 alin. (2) din Codul de procedură fiscală,
„Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate [...]”, ceea ce presupune că executarea silită nu mai poate avea loc.
Așadar, se constată că acest mijloc procedural de contestare a titlului de creanță conferă garanții suficiente în sensul efectivității dreptului de acces la justiție, astfel încât măsura procesuală prevăzută de art. 403 alin. 2 din Codul de procedură civilă ar fi de natură doar să genereze tergiversarea executării obligațiilor fiscale.
De asemenea, se observă că, în temeiul dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are deplina libertate să reglementeze prin lege normele de procedură, cu condiția ca acestea să nu fie contrare Constituției. Iar împrejurarea că nu se aplică dispozițiile referitoare la suspendarea provizorie a executării  silite  prin  ordonanța  președințială,  prevăzute  la art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă, nu are semnificația încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, câtă vreme, anterior executării silite, debitorul a putut uza de toate căile legale pentru a stabili cu claritate atât suma datorată, cât și termenul de plată sau a suspendat chiar, la instanța competentă, executarea actului administrativ fiscal, beneficiind astfel de suficiente garanții privind accesul liber la justiție.
În sensul celor menționate anterior este și jurisprudența constantă a Curții constituționale, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 830 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 831 din 11 decembrie 2012.
Întrucât nu au survenit elemente noi, care să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie, considerentele și soluția deciziei menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, fiind aplicabile, în același timp, și criticilor de neconstituționalitate aduse textului prin raportare la celelalte norme de referință invocate de autorul excepției.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1—3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992,