5 Decembrie, 2016
Acsinte Gaspar— președinte
Aspazia Cojocaru— judecător
Petre Lăzăroiu — judecător
Mircea Ștefan Minea  — judecător
Iulia Antoanella Motoc — judecător
Ion Predescu— judecător
Puskás Valentin Zoltán — judecător
Tudorel Toader — judecător
Claudia-Margareta Krupenschi— magistrat-asistent
 
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
 
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Constantin Tăutu în Dosarul nr. 622/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului nr. 1.043D/2012 al Curții Constituționale.

La apelul nominal răspunde, personal, autorul excepției, lipsind partea Consiliul Superior al Magistraturii, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părții prezente.

În  susținerea   neconstituționalității   dispozițiilor   art.  33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, autorul excepției arată că acestea operează o discriminare în rândul aceleiași categorii profesionale a magistraților, deoarece impun doar persoanelor care au intrat în magistratură prin promovarea concursului pe post interdicția temporară de a fi delegate, detașate, transferate sau promovate la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție. Din punctul de vedere exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii rezultă că există două categorii distincte de magistrați, și anume prima categorie, formată din magistrații care au absolvit Institutul Național de Magistratură, respectiv a doua categorie, alcătuită din magistrații numiți în funcție în urma promovării concursului pe post. Or, această interpretare este eronată și discriminatorie, întrucât, odată cu numirea în funcție prin decretul președintelui României, magistrații, indiferent de modalitatea în care au ocupat postul respectiv, au aceleași drepturi și obligații și același statut reglementat în mod unitar de lege, fără nicio distincție. Prin urmare, interdicția instituită de art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, pe lângă faptul că are caracter discriminator, afectează, totodată, și dreptul la formarea profesională a magistraților vizați de norma juridică criticată, dar și viața de familie a acestora.

Având cuvântul pentru a pune concluzii, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, arătând, în esență, că textul de lege criticat nu contravine principiului egalității în drepturi, deoarece acesta definește o situație juridică diferită, ce impune un regim juridic distinct aplicat persoanelor care au intrat în magistratură prin promovarea concursului organizat pentru ocuparea unui post vacant de judecător sau procuror, față de magistrații care au absolvit Institutul Național al Magistraturii. Cât privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea art. 115 alin. (5) din Constituție, se arată că nici aceasta nu poate fi reținută, deoarece textul de lege examinat a fost  introdus   prin   Ordonanța   de   urgență   a   Guvernului nr. 100/2007  pentru  modificarea  și  completarea  unor  acte normative în domeniul justiției, ordonanță de urgență aprobată, cu modificări și completări, la rândul ei, prin Legea nr. 97/2008, cu îndeplinirea prevederilor art. 76 alin. (1) din Constituție referitoare la votul necesar adoptării legilor organice.
 
CUR TEA, având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2012, pronunțată în Dosarul nr. 622/1/2012, Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, excepție ridicată de Constantin Tăutu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat de acesta împotriva unei hotărâri a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii prin care a fost respinsă cererea sa de transfer la o altă instanță judecătorească.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 încalcă prevederile art. 1 alin. (4) și (5), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 32 alin. (1), art. 53, art. 61, art. 73 alin. (3) lit. l), art. 115 alin. (4), alin. (5) ultima teză și alin. (6) și ale art. 125 din Constituție, raportat la art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Normele legale criticate instituie o discriminare între persoane aflate în situații identice, permițând unor magistrați obținerea transferului la o altă instanță judecătorească, fără condiția desfășurării activității pe o perioadă determinată de timp la instanța la care au fost numiți inițial. Legea nr. 303/2004 reglementează două modalități de acces în magistratură, respectiv numirea în funcție în urma promovării examenului de absolvire a Institutului Național al Magistraturii sau numirea în funcție în urma promovării unui concurs la care pot participa, cu respectarea condițiilor generale prevăzute de art. 14 alin. (2) din lege, foștii judecători și procurori care și-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. (1), avocații, notarii, asistenții judiciari, consilierii juridici, personalul de probațiune cu studii superioare juridice, ofițerii de poliție judiciară cu studii superioare juridice, grefierii cu studii superioare juridice, persoanele care au îndeplinit funcții de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administrației Prezidențiale, Guvernului, Curții Constituționale, Avocatului Poporului, Curții de Conturi sau al Consiliului Legislativ, din Institutul de Cercetări Juridice al Academiei  Române  și  Institutul  Român  pentru  Drepturile Omului, cadrele didactice din învățământul juridic superior acreditat, precum și magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu o vechime în specialitate de cel puțin 5 ani.

Or, potrivit textului de lege criticat, acești din urmă magistrați, numiți în condițiile art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, nu pot fi delegați, detașați, transferați și nu pot promova la alte instanțe sau parchete timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție, deși din momentul în care au fost numiți în funcția de judecător sau procuror, magistrații exercită aceleași atribuții, au aceleași drepturi și obligații, astfel că nu se justifică crearea de categorii de magistrați cărora li se aplică reguli diferite.

Se arată că reglementarea a două modalități de concurs pentru accesul în magistratură este justificată de existența unei condiții suplimentare de vechime în specialitatea juridică, specifică examenului pe post, ce echivalează cu condiția absolvirii Institutului Național al Magistraturii și a stagiului de minimum 1 an. Având în vedere pregătirea juridică și experiența profesională dobândite prin cele două modalități, toți magistrații odată numiți în funcție prin decret al Președintelui României dobândesc același statut. Deci, indiferent de parcursul profesional anterior, din momentul numirii în funcția de judecător sau procuror, fiecare persoană dobândește același statut de magistrat, astfel că tratamentul diferit nu are o justificare obiectivă și rezonabilă, legea vizând magistrații definitivi cărora le atribuie aceleași calități și competențe profesionale.

Interdicția  prevăzută  de  art.  33  alin.  (14)  din  Legea nr. 303/2004 nu are scop legitim și afectează atât dreptul la viață privată, prin imposibilitatea absolută — sub rezerva demisiei — de a schimba locul de muncă, cât și dreptul la dezvoltarea carierei, prin instituirea, timp de 3 ani, a impedimentului de a ocupa funcții sau de a exercita atribuții deschise celorlalți magistrați.

Justificarea interdicției oferită de Ministerul Justiției, potrivit căreia art. 33 din Legea nr. 303/2004 reprezintă o derogare de la modalitatea generală de admitere în magistratură, ce are ca scop acoperirea posturilor vacante de judecător sau procuror existente în sistemul judiciar, nu își găsește corespondentul nici în structura Legii nr. 303/2004, nici în cuprinsul notei de fundamentare ce însoțește Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției, de vreme ce niciun act normativ nu cuprinde prevederi din care să rezulte concluzia unei ierarhizări între cele două modalități de admitere în magistratură, dintre care una ar fi principală (prin Institutul Național al Magistraturii) și a doua ar fi excepțională (cea direct pe post), ambele modalități de concurs având ca finalitate ocuparea posturilor vacante din sistem. O eventuală derogare de la modalitatea principală de admitere în magistratură ar viza admiterea fără concurs, pe bază de interviu, modalitate abrogată, însă, în prezent.

Totodată, motivarea interdicției din perspectiva asigurării ocupării posturilor de la instanțe și parchete cu deficit de personal nu este nicidecum adecvată și nici suficientă, întrucât dinamica ocupării locurilor vacante din sistemul judiciar, realizată prin delegare, detașare, transfer sau promovare, contrazice însăși rațiunea art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004, iar schema de personal din sistemul judiciar, mai ales de la instanțele și unitățile de parchet inferioare, este într-o continuă mișcare datorită mobilității magistraților. Mai arată autorul excepției că, față de data adoptării textului de lege criticat, situația ocupării posturilor vacante s-a schimbat prin completarea semnificativă a schemelor de personal, așa încât, în prezent, nu se mai poate invoca o asemenea necesitate care să motiveze tratamentul discriminatoriu invocat.
 
Dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 au fost introduse prin art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul justiției și modificate prin art. I pct. 4 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea acestei ordonanțe de urgență. Autorul excepției consideră că au fost încălcate prevederile art. 115 alin. (5) teza finală din Constituție, prin aceea că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007, conținând norme de natura legii organice, trebuia să fie aprobată cu majoritatea prevăzută de art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală; or, proiectul Legii nr. 97/2008 a fost înregistrat la Camera Deputaților și adoptat tacit, ca urmare a depășirii termenului de 30 de zile, deși nu a fost întrunită majoritatea absolută pentru adoptarea unei legi organice.

Totodată, se arată că prevederile art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 100/2007 au fost adoptate fără a exista o situație extraordinară și fără ca urgența să fie motivată în cuprinsul acesteia, astfel că sunt contrare art. 115 alin. (4), dar și art. 32 alin. (1), art. 53, art. 73 alin. (3) lit. l) și art. 61 din Constituție. Elementele cuprinse în nota de fundamentare nu sunt de natură a motiva necesitatea introducerii obligației magistraților numiți în condițiile art. 33 alin. (1) din lege de a-și desfășura activitatea în mod obligatoriu la instanța la care au fost numiți inițial, timp de 3 ani neîntrerupt, nu arată situația extraordinară ce a impus urgența recurgerii la această cale de reglementare și nici nu justifică restrângerea unor drepturi ale unei categorii de magistrați pe calea ordonanței de urgență.

Nu în ultimul rând, se arată că reglementarea transferului unei categorii de magistrați prin ordonanță de urgență, deși această activitate este, potrivit art. 125 alin. (2) din Constituție, strict de competența Consiliului Superior al Magistraturii, contravine art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală, deoarece afectează regimul instituțiilor fundamentale ale statului.

Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată, în acest sens, că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune identitate de soluții numai pentru situații identice, fiind permisă reglementarea unor soluții diferite pentru persoane aflate în situații distincte. Mai apreciază instanța de judecată că autorul excepției  nu  motivează  în  ce  constă  neconstituționalitatea art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004 în raport cu prevederile art. 115 alin. (4) și (5) din Constituție.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Acestea se aplică, fără nicio deosebire, tuturor persoanelor care se încadrează în ipoteza normei, astfel încât orice persoană numită în magistratură, pe bază de concurs, în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004, nu poate fi delegată, detașată, transferată și nu poate promova la alte instanțe timp de cel puțin 3 ani de la numirea în funcție. Reglementarea acestei situații, distincte față de situația persoanelor admise în magistratură în urma absolvirii Institutului Național de Magistratură, nu contravine principiului egalității care nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic identic numai în situații egale, situațiile diferite în mod obiectiv beneficiind de un tratament juridic distinct.

Se mai susține că dispozițiile art. 33 alin. (14) din Legea nr. 303/2004  sunt  în  concordanță  cu  regulile  și  principiile constituționale prevăzute de art. 1 alin. (4) și (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l) și de art. 125 și că dispozițiile art. 115 alin. (4)—(6) din Constituție, invocate, nu au incidență în cauză.