4 Decembrie, 2016

Modificările privind persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, adoptate şi de Camera Deputaţilor

În activitatea desfăşurată de persoanele fizice autorizate şi de titularii întreprinderilor individuale vor fi acceptaţi/acceptate soţii/soţiile acestora, potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de Cameră decizională.

Actul normativ a fost adoptat în şedinţa din 17 decembrie300 de voturi “pentru”, 17 voturi “contra” şi o abţinere. Acesta a fost adoptat iniţial de Senat în şedinţa din 5 noiembrie.

Propunerea de act normativ introduce în lista de termeni şi expresii de la articolul 2 al Ordonanţei de urgenţă nr. 44/2008 un nou punct – soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate.

Această persoană este definită drept cea care, fără a fi înregistrată în registrul comerţului şi autorizată să funcţioneze ea însăşi ca titular al întreprinderii individuale/persoană fizică autorizată sau fără a fi salariată, participă în mod obişnuit la activitatea întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate, îndeplinind fie aceleaşi sarcini, fie sarcini complementare.

Persoanele fizice autorizate şi titularii întreprinderilor individuale vor avea obligaţia de a menţiona în registrul comerţului participarea în mod obişnuit a soţiei/soţului la activitatea desfăşurată. Încetarea activităţii soţiei/soţului va trebui şi aceasta menţionată în registrul comerţului (în termen de 15 zile).

Menţionarea participării se va face pe baza declaraţiei pe propria răspundere şi a certificatului de căsătorie, în timp ce menţionarea încetării activităţii se va face doar pe baza declaraţiei pe propria răspundere.

Proiectul prevede că soţia/soţul titularului întreprinderii individuale/persoanei fizice autorizate se va putea asigura în sistemul public de pensii (pe bază de contract de asigurare socială), în sistemul asigurărilor pentru şomaj (prin încheierea unui contract de asigurare de şomaj) şi în sistemul asigurărilor de sănătate.

Pentru a intra în vigoare, legea trebuie promulgată prin decret de către preşedintele ţării şi apoi publicată în Monitorul Oficial.

Mai multe informaţii despre actul normativ găsiţi în caseta acestuia de pe site-ul Camerei Deputaţilor.
comentarii

Despre autor  ⁄ Alexandru Boiciuc

Alexandru Boiciuc redactează şi editează articole la LegeStart.ro. E licenţiat (specializarea jurnalism) al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării şi a mai lucrat în presă la ediţia online a ziarului ProSport. Contact: legestart(@)indaco(.)ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu