4 Decembrie, 2016

Modificări la Legea Audiovizualului: Emisiunile cu conţinut imoral şi violent, difuzate după ora 24:00

Emisiunile cu un conţinut imoral, indecent, violent sau erotic vor putea fi difuzate pe posturile TV doar în intervalul orar 24:00 – 06:00, conform unui proiect legislativ de completare a Legii Audiovizualului nr. 504/2002.

* Modificările la Legea Audiovizualului

Propunerea legislativă va fi analizată în cadrul şedinţei de astăzi, 28 mai 2013, a Consiliului Naţional a Audiovizualului (CNA), Guvernul solicitând punctul de vedere al instituţiei asupra iniţiativei.

Potrivit proiectului, va constitui contravenţie difuzarea, în afara intervalului orar 24:00 – 06:00, a emisiunilor care evidenţiază:

    • aspecte imorale, indecente, obscene din viaţa unei persoane;
    • gesturi şi atitudini violente, scene cu lovituri şi injurii;
    • imagini cu tentă erotică, vulgare, expunerea fizică într-o manieră erotică;
    • expunerea unor întâmplări intime şi alte aspecte care depăşesc limita decenţei.

În cazul în care nu se respectă aceste prevederi, iar încălcarea are loc în mod repetat, CNA poate decide retragerea licenţei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual, la cerere.

* De ce este necesară o astfel de măsură?

În cadrul expunerii de motive conexe, iniţiatorul acestei propuneri legislative, deputatul Dan Cristian Popescu, atrage atenţia asupra faptului că “naturaleţea cu care actele de violenţă şi actele cu tentă erotică sunt prezentate duce la modificarea percepţiei minorului, astfel încât emisiunea televizată se transformă dintr-o ficţiune într-un scenariu plauzibil, pe care copilul este tentat să îl pună în practică.”

Acesta mai precizează faptul că “în România, violenţa se menţine la cote ridicate şi, conform studiilor recente, există o amplificare a intensităţii actelor de violenţă mediatizate [...] Dorinţa de audienţă cât mai mare este lipsită de orice scrupule, iar perversiunea, homosexualitatea, tâlhăria şi crima sunt prezentate zilnic pe micul ecran, ceea ce aduce modificări fundamentale în crearea personalităţii tinerilor. Conştientizarea şi măsurile luate în această direcţie consolidează, pe termen mediu şi lung, educarea şi formarea tinerei generaţii”.

Vezi care sunt toate amendamentele aduse de iniţiatorul proiectului de act normativ!

Despre autor  ⁄ Elena Hogaş

Elena Hogaş este redactor la Legestart.ro. Este absolventă a Facultăţii de Comunicare şi Relaţii Publice (SNSPA). Contact: elena.hogas@indaco.ro

Fara comentarii

Scrie un comentariu