11 Decembrie, 2016

Modificarea Legii privind falimentul societăţilor de asigurare nu a fost aprobată

Conform fin.ro, proiectul de modificare a Legii nr. 503/2004 privind redresarea financiară şi falimentul societăţilor de asigurare a fost discutat în şedinţa de Guvern de miercuri, în primă lectură.

Vă prezentăm mai jos schimbările preconizate în proiectul de act normativ.

Una dintre principalele modificări propuse de Ministerul Finanţelor Publice se referă la „extinderea aplicării procedurii de faliment prevăzută de Legea nr.503/2004 (care în prezent se aplică numai societăţilor de asigurare-reasigurare) şi societăţilor care practică numai reasigurarea (reasiguratori puri)”. Schimbarea este explicată ca fiind „urmare a transpunerii în Legea nr.32/2000, a Directivei nr.2005/68/CE privind reasigurarea”.

În acelaşi timp, potrivit expunerii de motive, se doreşte introducerea unor prevederi de ordin tehnic în Legea 503/2004, specifice activităţii de asigurare, astfel încât să se asigure premisele necesare pentru o bună funcţionare a mecanismelor instituite prin acest act normativ.

De asemenea, o altă modificare ce va fi adusă Legii nr.503/2004 se referă la „protejarea intereselor legitime şi a drepturilor creditorilor de asigurări, prin reglementarea unui termen special de prescripţie de 5 ani, în care Fondul de garantare va putea plăti indemnizaţiile/despăgubirile (faţă de termenul general de 3 ani).

Nu în ultimul rând, Legea nr.503/2004 va fi completată „cu o secţiune nouă care să reglementeze modul de dizolvare şi lichidare (voluntară) a societăţilor din domeniul asigurărilor, inclusiv a brokerilor de asigurare, necesitate ce a rezultat ca urmare a unor situaţii ivite în practica din ultima perioadă de timp”, se mai precizează în expunerea de motive a actului normativ amintit.

 Sursa: fin.ro

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu