8 Decembrie, 2016

MMFPS face precizări

În legătură cu propunerea de indexare a pensiilor trimisă la Ministerul Finanţelor, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a făcut publice unele precizări, menite să clarifice informaţiile care au circulat în presă pe această temă.

Potrivit Comunicatului din partea Direcţiei Politici Publice şi Comunicare, pentru proiecţia bugetară din 2012, ministrul muncii, Sulfina Barbu, a trimis către Ministerul Finanţelor două propuneri.

Prima variantă este făcută fără indexarea pensiilor.

A doua variantă prevede indexarea pensiilor, cu rata inflaţiei, dacă şi numai dacă există  resurse financiare, pentru că acest lucru să se întâmple. Potrivit calculelor făcute, acest lucru ar însemna un impact bugetar de aproximativ trei miliarde de lei. Pentru a avea resurse în 2012, trebuie să se ştie clar creşterea economică. Acesta este şi motivul pentru care Ministerul Muncii a elaborat două variante, iar o decizie va fi luată numai după ce vor exista toate datele economice.

Comunicatul mai precizează că nu a existat nicio discuţie la nivelul Guvernului, legată de majorarea taxelor şi impozitelor.

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu