5 Decembrie, 2016

MMFPS a luat măsuri pentru ca agenţii economici să depună la timp aplicaţiile REVISAL

Având în vedere că la 31 octombrie 2011 expiră termenul pentru depunerea aplicaţiilor REVISAL de către agenţii economici şi că în data de 28 octombrie 2011 s-a constatat că în Bucureşti un număr mare de agenţi economici şi-au manifestat intenţia de a depune aceste aplicaţii în ultima zi lucrătoare, MMFPS şi Inspecţia Muncii au luat unele măsuri pentru a evita crearea unor situaţii de blocaj. Vi le prezentăm în rândurile ce urmează: 

1. Programul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti a fost prelungit pentru ziua de vineri, 28 octombrie a.c., până la ora 19.00 şi s-a dispus continuarea activităţii şi în zilele de sâmbătă şi duminică până la ora 16.00.

2. Personalul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti a fost suplimentat cu 60 de angajaţi care lucrează pentru preluarea datelor de la agenţii economici, cu 7 angajaţi în activitatea de coordonare, dintre care 2 informaticieni care asigură funcţionarea la parametri optimi a sistemului informatic.

3. MMFPS şi Inspecţia Muncii au emis o circulară prin care dispun luarea aceloraşi măsuri la nivelul Inspectoratelor Teritoriale de Muncă de la nivelul fiecărui judeţ.

Fiecare angajator are obligaţia de a înfiinţa şi transmite la inspectoratul teritorial de muncă un registru general de evidenţă a salariaţilor şi de a-l prezenta inspectorilor de muncă, la solicitarea acestora.

REVISAL este o aplicaţie informatică pentru înfiinţarea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.

Sursa: Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale

Despre autor  ⁄ Ioana Popa

Ioana Popa este redactor la LegeStart din anul 2011. A absolvit Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

Fara comentarii

Scrie un comentariu